În piață, nu e lume multă. Piața e un loc unde sunt niște tarabe și tăranii vin și vând ce-au prin curte. Vând ouă, castraveți, fasole și roșii. Acum vând și pepeni. Orășenii vin și cumpără. Piața prăfuită de un septembrie zglobiu e plină de pepeni grozav de zemoși și de dulci. Acuma sunt mai buni, căci s-au zaharisit. Pepenele e ca o minge de fotbal, dar are codiță și semințe. Semințele nu sunt bune, ci doar miezul, care e roșu ca o limbă aprinsă de febră. Miroase a bere răsuflată și-a frunze coșcovite sau moarte și-nsingurate. Mărar, ceapă verde, păstârnac, morcovi acoperiți de pământ, dar și țărani care pufăie din țigări fără filtru.
Þăranii sunt oameni care trăiesc la sate, ca și tușa Vetuța, au case din chirpici, acoperite cu tabă, au curte și animale pe care trebuie să le dea la stat. Ei lucrează la cooperativă. Nu au fiare de călcat și nici nu se duc la cinematograf. În schimb, au țuică și vin. D-aia se duce și tata la tanti Vetuța, așa-i spune mamei, hai, fă, la sor-ta, să ne dea vin și țuică. Þăranii sunt mai proști decât orășenii. Și la noi în bloc s-au mutat foarte mulți țărani.
Tata îi știe pe toți, spune că-i cunoaște după căutătură și după vorbă. Și după miros. Când tata îți spune că miroși a țăran, atunci asta înseamnă că ești prost de bubui. În schimb, ei zic că orășenii sunt niște fomiști. De fapt, așa i se spune și cartierului nostru, care e plin de blocuri noi, cartierul fomiștilor. Þăranii stau, de regulă, la etajul 4. Și moldovenii. La parter, în schimb, stau cei care sunt handicapați. Mama se duce mereu la piață, să vadă ce mai e pe-acolo, așa zice ea. Îi cunoaște pe toți, după nume, că sunt din sat de la ea.
Pepenii stau așezați în grămezi mari și ne fac cu ochiul. Ne curg balele de poftă. Petrică Nebunul, care are boala râsului, merge și dă din cur în spatele cucoanelor. Râd precupeții, râdem și noi, râd și cucoanele. E-un aer umed și plin de savoare și de remușcări, venind dinspre fluviu. Cucoanele au obiceiul să se târguiască, fiindcă țăranii sunt hoți, atunci când cumpără câte ceva. Spun că prețul e prea mare, iar dacă ăla nu scade din el, e făcut speculant și dat pe mâna miliției. Și e rău dacă ajungi la miliție. La miliție lucrează milițienii. Ãștia au uniforme albastre, cătușe și niște bastoane cu care te bat la ficați. Sunt oameni răi milițienii. Mama spune că nu sunt nici măcar oameni, dar unchiu' Zanea știe cel mai bine, el a fost luat la miliție. Și noi ne jucăm de-a milițienii. Nu e adevărat, dom' judecător, n-am furat nimica, iar atunci vin eu, care sunt milițian, și-l bat pe mincinos până spune că așa e cum am zis eu.
Ne tragem aproape de o tarabă, unde pepenii sunt mai mulți și mai răsfirați. Când e copt bine, pepenele, dacă-l strângi în mâini, trebuie să pârâie. Sunt copți, nene? Iar nenea țăranul se uită la noi de parcă ar călca pe ape. După ce-l scobești, îți poți face din el felinar. Pui înâuntru un muc de lumânare și te plimbi, noaptea, printre blocuri. Dar cel mai bine e să-l mănânci, să-l mănânci cu poftă și zeama să ți se scurgă din gură direct pe tricou. Și nenea țăranul ăsta care are pepenii răsfirați e tras la față și miroase a țuică. Þuica e bună fiindcă, dacă o bei, te îmbeți și ești mai bărbat.
Când o să mă fac mare, o să beau și eu multă țuică. Dar acum era mai bună o felie de pepene. Avem fețele alungite și praful toamnei ne colorează-n galben, ca niște arătări agățate de cumpăna unei fântâni cu apă stricată.