LOCUL PIERDUT


de Hidegcuti Cătălin
























I

Tusea seacă zgârie gâtul bătrânului provocând un tremur necontrolat care aproape îl făcu să scape printre degete mica telecomandă prin intermediul căreia avea acces la aproape toate sistemele navei. Se sprijini de geamul din plastic transparent al aerostatului cât timp încă două accese de tuse îi răscoliră corpul
- Ducă-se naibii de bătrânețe; murmură Andrey când reuși să se stăpânească
- Doctore?
Frank Wilbur se ridică de la terminalul său și se repezi să-l ajute pe bătrân. Acesta însă îl opri cu o mână tremurândă.
- Încă sunt în stare să-mi port singur de grijă Frank. Când nu voi mai putea, am de gând să mă pensionez. Continuă-ți treaba.
Interfonul se trezi la viață.
- Doctore Nekar. Am ajuns la limita zonei de carantină. Vă rog să poftiți pe punte.
Bătrânul atinse butonul de răspuns montat pe perete.
- Imediat căpitane.
Se întoarse către cei doi tineri cercetători cu care împărțea munca curentei expediții.
- Frank, începe monitorizarea atmosferei. Pierre, pregătește containerele pentru eșantioane. Eu voi vorbi cu căpitanul să ne ducă cât mai aproape de zona de proveniență a semnalelor radio.
După ce Andrey Nekar părăsi salonul principal, Pierre, un tânăr uscățiv cu privire de lup începu să-l maimuțărească.
- Frank fă aia. Pierre fă aia. Cine naiba se crede bătrânul nebun?
Frank își ascunse un zâmbet ironic la gândul că cei doi colaboratori a săi erau diametral opuși. Pierre Envo era fiul unuia dintre baronii multi-naționalelor și își construise un nume în lumea științei pe baza unor lucrări plagiate sau cumpărate de la alți cercetători. În vremurile tulburi care cuprinseseră omenirea conta prea puțin cum ajungeai la scop. Morala murise odată cu exploziile bombelor nucleare peste Europa ucigând sute de mii de civili împreună cu valurile de infectați și delimitând zona de carantină cu un cordon de radiație ucigătoare.
Pierre fusese trimis în expediție drept pedeapsă, făcuse o boacănă în Paris. Ceva legat de nevasta cuiva situat extrem de sus în ierarhia corporatistă, tatăl său a fost nevoit să-l pună rapid la adăpost până se linișteau lucrurile.
Pe cealaltă parte era Andrey Nekar
- Este unul dintre cei mai buni cercetători în domeniul populațiilor izolate de Molimă. Munca sa a salvat mii de vieți.
- Poate să fie. Corporația Seagle finanțează expediția. Nu el. El este doar pe statul de plată a corporației.
Frank nu-l băgă în seamă și se concentră asupra instrumenteloe sale. Sarcina sa era să analizeze atmosfera prezentă în zona de carantină pentru a afla dacă este curată. Majoritatea tulpinelor virusului cunoscut sub numele de Molimă nu rezistau prea mult în afara unor organisme vii. Dar era imposibil de spus ce mutații suferiseră. Molima se dovedise a fi extrem de adaptabilă fiind catalogate peste o sută de versiuni ale virusului plecând de la modelul original. Unele dintre ele erau atât de diferite încât cu greu mai puteau fi considerate ca făcând parte din Molimă.
Atinse o comandă pentru a vedea datele adunate de senzorii activi cu care era împănat aerostatul. La prima vedere aerul de afară era sută la sută curat, dar deocamdată se aflau doar la marginea spațiului de carantină.
Un gând asemănător trecea prin capul lui Andrey Nekar în timp ce urca scara ducând la puntea „Săgeții”. Zona de carantină începea în fața lor întinzându-se peste aproape toată Europa de Est și o parte din Rusia. Barajul nuclear tăiase calea infecției distrugând Germania și Italia. Deșertul radioactiv fusese lăsat în pace, expedițiile concentrându-se pe cartografierea marginilor și stabilirea posturilor de observație și instalarea armelor grele automate pentru distrugerea celor infectați.
Dar semnalul captat în urmă cu o săptămână intrigase pe toată lumea. Venea de la o stație radio care se găsea în adâncul zonei de carantină, undeva în sudul Poloniei.
Expediția fusese trimisă să investigheze sursa transmisiei. Când semnalul venit pe o frecvență veche fusese interceptat trimiseseră un satelit care să se uite la sursa semnalului. Dar un sistem de ceață groasă acoperind zona nu permitea filmarea sau fotografierea exactă. Și cum resursele erau extrem de sărace, o expediție cu scop multiplu era mult mai eficientă.
Personal Andrey spera să fie cineva acolo, jos. În ultimii zece ani descoperise doar trei cuiburi de civilizație care supraviețuiseră în regiunile acoperite de Molimă. Dar de fiecare dată fuseseră în regiuni izolate geografic.
Poate ultimele scanări ale satelitului descoperiseră ceva nou.
Căpitanul aerostatului era un bărbat scund cu un început de chelie în vârful capului. Te-ai fi așteptat să-l vezi la un birou cu un vraf de acte contabile în fața lui, nu la comanda uneia dintre cele mai avansate nave din lume. Dar Thomas Devin era acolo, împărțind ordine cu voce joasă celorlalți doi membri de pe punte:
- Cleo, te-am rugat să ai grijă de motorul patru. Trage prea mult aer. Dacă îl pierdem nu mai putem pluti.
Femeia de la consola Motoarelor flutură mâna în semn de lasă-mă în pace. Ce, parcă ea nu știa că trebuiau să aibă grijă la motoarele din mijloc. Fără ele aerostatul putea să zboare ca un avion dar nu mai putea pluti stabil deasupra solului.
- Căpitane; își drese glasul Andrey
- A, doctore; căpitanul apăsă o comandă și imaginea de pe paravanul flexi din fața consolei sale se schimbă arătând o hartă tactică, cu poziția aerostatului, linia de demarcare a zonei de carantină și locația semnalului. O linie verde lega iconul aerostatului de punctul transmisiei. Indica câteva sute de kilometri.
Căpitanul continuă:
- Mai avem ceva până ajungem doctore dar am vrut să vezi ceva extrem de curios. Aici; pe ecran apăru o imaine din satelit a locului de proveniență a semnalului; am încercat poziționarea unui satelit militar și-am reușit să prindem următoarele imagini
Zona părea liniștită de la distanță dar odată ce imaginea se mări detaliile deveniră cețoase, parcă un strat de nori stătea chiar deasupra vârurilor copacilor.
- Ce poate fi?
Întrebarea adresată căpitanului rămase nerăspunsă, acesta ridică din umeri.
- Am crezut că tu ai putea știi. Nu este ceva electronic, am verificat. Ai mai văzut așa ceva în zonele de Molimă?
- Poate e o zonă mlăștinoasă. Gaze de mlaștină. Nu știu.
- Satelitul nu este dotat cu echipamente care să detecteze asemenea lucruri. Dar zona din jur e pădure, fără mlaștini.
- Cât de mare este zona afectată?
- Câteva zeci de kilometri pătrați; murmură căpitanul
- Poate vom afla mai multe, căpitane, cu senzorii „Săgeții”. Deocamdată planul rămâne același. Ne apropiem de sursa semnalului la înălțime după care lansăm o probă de supraveghere. Senzorii probelor sunt extrem de sensibili, ne vor spune ei ce se întâmplă acolo jos.
Căpitanul închise ecranul:
- Am să anunț soldații. Dacă coborâți jos va trebui să o faceți cu ei. Și să purtați costumele de protecție.
- Am mai lucrat în asemenea condiții căpitane. Cunosc regulile foarte bine. Dar trebuie să ținem seama de reala posibilitate că am putea întâlni oameni normali acolo jos. Și nu aș vrea ca vre-un soldat prea zelos să declanșeze un incident care să se sfârșească cu morți; Andrey mai trecuse prin o situație în care soldații mitralieraseră un grup de oameni fără avertisment crezându-i infectați
- Te voi anunța când suntem la distanța de lansare a probei doctore.
Considerându-se trimis de pe punte Andrey plecă să verifice datele senzorilor.
Aerostatul se deplasa cu o viteză mult superioară aparatelor de la care împrumutase numele și care se lăsau în voia curenților de aer. Nu, „Săgeata” era un vas aerian de mărime considerabilă propulsat de o serie de motoare de mare putere care puteau la nevoie să mențină aerostatul stabil deasupra solului sau să-l ducă până la viteze supersonice dacă era nevoie. Foarte puține vehicole de clasa sa fuseseră construite deoarece erau extraordinar de scumpe și economia devastată a Pământului de după Molimă nu își permitea prea multe.
De aceea, în caz că trebuiau să se apere, nava era pregătită pentru luptă, echipată cu arme de înaltă tehnologie. La comanda căpitanului mai multe tunuri automate și baterii de rachete inteligente ar fi putut face una cu pământul inamicul. Multi-naționalele folosiseră asemenea aerostate împreună cu elicoptere grele pentru a înăbuși revoltele din 2027-2028.
Acum „Săgeata” trecea peste zone lăsate în izbeliște dar a căror faună putea fi infectată cu vre-o tulpină a Molimei. Senzorii erau în stare să detecteze virusul în atmosferă dar nu și în corpul ființelor vii. Doar scanerele specializate aveau asemenea capacitate și funcționau pe o rază extrem de scurtă, câțiva metri. Oricine care intra în contact cu cineva infectat avea peste 80% șanse să fie infectat. De aceea căpitanul era hotărât să-i lase pe cercetători să coboare doar dacă era absolut necesar.
În cala inferioară a aerostatului plutonul de infanteriști era în fierbere.
Cei mai mulți dintre ei erau profesioniști și obișnuiți cu misiuni grele dar aveau și noi veniți printre ei. Noi veniți care nu puseseră niciodată piciorul în zonele de carantină. Și o misiune la sol era întotdeauna periculoasă.
Ca întotdeauna înainte de misiune își verificau armele și costumele de luptă.
În luptele de stradă forțele multi-naționalelor foloseau arme de împrăștiere cum erau flintele, arme de control a mulțimilor. Mai foloseau bastoane electrice și pistoale mitralieră. În zonele de carantină foloseau arme de impact. Cu toții văzuseră filmele de instrucție și știau că gloanțele obișnuite nu-i opreau la timp pe cei infectați de Molimă, adică înainte să ajungă la tine și să te infecteze.
Ca urmare se înarmaseră corespunzător cu pistoale Urs13 de 10mm care, dacă te luai după reclamă, putea opri un urs dintr-un singur foc. Nici unul nu testase arma pe un urs dar văzuseră efectul asupra unor oameni atinși de Molimă. Pe lângă pistoale purtau și puștile automate M32 care puse pe foc automat puteau tăia un copac în două.
Plutonul putea apela și la armele grele, două mitraliere, aruncător de flăcări și lansatoare de rachete care foloseau diferite tipuri de focoase inteligente. Înarmați bine, plutonul ar fi reușit să termine de unii singuri un regiment din al Doilea Război Mondial.
Ceea ce nu-i prea convenea locotenentului Vizerta, cel care comanda plutonul, era că nu dispunea de suport blindat. Vehicolul din cală fiind unul științific și în afara protecției NBC (nuclear-biologic-chimic) nu oferea apărare în cazul unui atac cu arme grele. De fapt locotenentul se îndoia că senzorii vehicolului ar fi rezistat și unui atac cu bâte, erau construiți pentru a fi sensibili, nu pentru tăvăleală. Mai bine i-ar fi dat un blindat autentic, s-ar fi simțit mult mai bine.
Din punctul lui de vedere misiunea urma să fie complicată. Și nu din cauza atacurilor din exterior. Ci mult mai probabil din cauza tensiunilor din interiorul grupului. Fiind singurul dintre infanteriști care urcase la nivelul superior văzuse cu cine aveau de-a face.
Pierre Envo era cunoscut în lumea bună a Parisului la care locotenentul aspira. Dar oficil comanda expediției o avea doctorul Nekar ce părea un om care nu dă mult pe ierarhia corporatistă. Ce bine ar fi fost dacă ar fi găsit un simplu aparat vechi pus pe automat. Atunci s-ar fi putut întoarce la Paris cât mai repede. Îi era deja dor de lumea civilizată, de zgârie-nori, de restaurante cu mâncăruri fine, de petrecerile ce nu se mai sfârșeau.
Aerostatul gonea prin văzduh.
Andrey Nekar stătea în cabina sa privind pe fereastră. Nu vedea prea multe, se aflau deasupra norilor dar marea de nori îi dădea un sentiment de calm. Îi era mai ușor să uite de stresul vieții civilizate.
Degetele sale bătrâne atinseră suprafața ecranului de la calculatorul său portabil. Optase pentru o versiune mai veche, cele noi erau mai commode, de mărimea unui portmoneu, al lui era mult mai rezistent și nu avea nevoie de o legătură permanentă cu Rețeaua Planetară ca să acceseze baza de date, dispunea de-o memorie suficientă. Ecranul controlat prin atingere răspunse comenzii și afișă o serie de notițe pe care bătrânul le scrisese de-a lungul călătoriilor sale.
Una dintre ele era subliniată, cea pe care o căuta cu adevărat. În urmă cu trei ani Guvernul Unit European deschisese din nou relațiile cu Turcia, ceea ce devenise ea, și trimiseseră o delegație pentru a observa efectul pe care Molima îl avusese asupra lor. Andrey făcuse parte din delegație.
Și nu găsise o situație prea plăcută. Orientul apropiat, ca și Orientul Mijlociu, a fost lovit greu de Molimă. Arabia Saudită fiind primul stat infectat urmând repede Siria și Iordania. Israelul s-a trezit curând sub un adevărat atac din partea teroriștilor infectați care treceau forntiera numai pentru a împrăștia boala printre israeliți. Turcia, mai puțin afectată, a fost primul stat care și-a revenit instaurând o politică dură împotriva tuturor vecinilor, intrând cu arme în Siria și Irak ocupându-le teritoriu pentru a forma Noua Turcie. Teritoriul infectat fusese curățat cu aruncătoare de flăcări, era ceva în oamenii care supraviețuiseră, un instinct care îi făcea să considere bune orice soluții. Neavând la dispoziție arsenalul nuclear folosiseră mijloacele clasice cu toată forța necesară.
Acolo, pe țărmul Mării Negre, în timp ce intervieva refugiați din Crimeea a auzit pentru prima oară cuvântul Sanctuar sau Locul Pierdut.
Refugiații spuneau că l-au auzit de la un grup de călători care treceau către România pe mare cu o mică flotilă plină de oameni care scăpaseră infecției. Povestea lor era complicată, trăiind la bordul unui petrolier gigant și devenind vegetarieni. Dar supraviețuiseră. Din ceea ce înțelesese Andrey, Locul Pierdut era un loc unde oamenii puteau scăpa de Molimă.
De când aflase de acel loc doctorul îl căutase dar nu-l găsise niciodată. Periase toate zonele din afara carantinei dar fără rezultat. Marilor companii nu le păsa, ei vroiau doar profituri cât mai rapide și o stabilizarea a situației planetare.
Expediția de față era un bun exemplu fiind finanțată în întregime de către corporația Seagle, și, cu toate că scopul expediției era umanitar, de a verifica semnalul radio, știa că era vorba și de alte interese, de verificare a zonei de carantină pentru a vedea dacă condițiile nu s-au schimbat și omenirea poate intra din nou în teritoriile pierdute în fața Molimii.
Aerostatul fusese dotat cu sisteme sofisticate de scanare care aveau să le spună exact ce se întâmpla afară.
Și totuși recapturarea terenurilor pierdute nu era o ide rea, cu puțin înainte de a pleca primise un mesaj de la unul dintre prietenii săi care se ocupau de cercetarea climatică la nivelul întregii planete. Problema schimbărilor climatice devenise mai acută, multi-naționalele nu mai erau interesate de legile civile și produceau la capacitate maximă pentru a face față cererii pe o piață în refacere, care crescuse odată cu numărul mare de refugiați scăpați de Molimă.
Înainte de Molimă, O.N.U. pusese la punct un plan pentru refacerea ecologică a planetei, plan care conținea o reducere în domeniul poluării industriale și folosirea mai multor surse de energie regenerativă. Dar odată cu Molima O.N.U. a căzut, la fel și planul lor de refacere a planetei. Acum erau folosite orice mijloace aflate la dispoziție pentru a menține omenirea la nivelul pe care îl doreau cu toții. Civilizația umană avea nevoie de resurse, resurse care deveneau din ce în ce mai puține, iar acum cea mai mare parte din ele erau în teritorii atinse de Molimă.
Lansarea armelor nucleare înrăutățise situația, mii de kilometri pătrați nelocuibili pentru următorii 50 de ani, cel puțin.
Era o lume ciudată, acolo jos, sub plafonul de nori, împărțită între marile orașe cu zonele rezidențiale păzite de către miliția mercenară și restul lumii unde milioane de refugiați trăiau în lagăre de muncă în timp ce restul populației încerca să-și continue viața pe cât putea. Zonele mai puțin locuite ale planetei deveniseră centre ale civilizației, sau altele care fuseseră geografic izolate. Până și pe insule izolate apăruseră probleme.
Scăpată ca prin minune, Noua Zeelandă devenise un centru important, alte zone scăpaseră doar prin distrugerea fără prejudecăți a oricărui lucru, persoană sau vietate care se apropia. Civilizația umană fusese pe punctul de a dispărea și metodele pentru supraviețuire au fost drastice.
Andrey, spre deosebire de cea mai mare parte a colegilor săi își petrecea o mare parte din timp în afara orașelor. Văzuse cu ochii lui gardurile din jurul orașelor, felul în care locuitorii se uitau suspicios la orice străin în trecere, chiar și animalele străine erau repede alungate, nu se știa niciodată care ar putea purta Molima. Văzuse milițiile multi-naționalelor împrăștiind oamenii cerând de mâncare în fața primăriilor. Și nici un corporatist nu se abținuse vreodată de la folosirea forței.
Fusese printre cei care ceruse alegeri pentru ocuparea funcțiilor de la toate nivelele dar acestea nu se ținuseră niciodată. Cei care dețineau resursele trebuiau să conducă, așa spuseseră încă de la început sociologii corporatiști. Doar că acum avuseseră prilejul de a pune în aplicare teoria.
Și nu mai vroiau să renunțe la putere.
Tusea îi zgârie gâtul, cu degete tremurânde deschise un flacon de medicamente și înghiți două pastile. Spera să își facă efectul, în ultimul timp medicamentele îl ajutau tot mai puțin. Existau unele tratamente experimentale pe care le-ar fi putut încerca dar încă nu era hotărât. În curând avea să împlinească 66 de ani și nu mai avea puterea din tinerețe. Dar munca sa trebuia să continue, era sigur că erau încă mii de oameni neinfectați prinși în regiunile în care Molima încă bântuia.
- Doctore Nekar; aici Frank; Puteți să veniți în salonul central? Am primele analize de la senzorii atmosferici;
Bătrânul privi comunicatorul personal și într-un sfârșit îl luă în mînă:
- Vin acum Frank; spuse în timp ce se ridica din scaun și închidea comp-ul
Cabinele destinate echipajului și vizitatorilor se aflau la același nivel cu salonul de aceea drumul de la cabină la salonul central a fost scurt. În timp ce Andrey intra Frank tocmai introducea o fiolă într-un aparat de cercetare a compoziției atmosferice iar Pierre nu se afla în încăpere.
- Ai spus ceva de rezultate Frank; spuse el în timp ce privea ecranele flexi care arătau informațiile analizelor efectuate de senzori
Frank tastă o serie de comenzi și alte informații apărură pe ecran. Informații pe care Andrey, după atâția ani de cercetări, le recunoscu imediat.
- Atmosfera este curată.
- Da, toate eșantioanele pe care le-am prelevat de când am intrat în zona de carantină arată același lucru. Aerul de afară este curat. Urme de poluare mai ridicate în unele zone dar nimic în afara limitelor.
- Va trebui să efectuăm și alte teste odată ajunși în zona semnalului, și în special, dacă căpitanul va fi de acord, să capturăm câteva animale vii.
Fața tânărului cercetător exprima îndoială, pe care se hotărî să o pună și în vorbe:
- Ești sigur doctore? „Săgeata” este o navă de excepție dar nu are la bord echipamentele pentru o examinare completă a unui specimen viu.
- De aceea vom adormi exemplare în timpul misiunii de la sol și le vom lua sânge. „Săgeata” are la bord echipament de analiză a sângelui, la fel și vehicolul din cală. Putem rula analize în paralel pentru a ști sigur. Vreu să vedem dacă mai avem de-a face cu o infecție, poate Molima și-a pierdut potența în zonă; zise doctorul
- Nu cred că căpitanul va fi de acord. De obicei de testarea zonelor se ocupă „canarii”. Ei au echipamente speciale pentru tipul acesta de treabă.
Andrey Nekar zâmbi. „Canarii” își luau numele de pe vremurile când mineritul se afla la începuturi. Minierii erau preocupați de scăpările de gaze în subteran și de acee își luau cu ei canari în colivii. Micuțele păsări, fiind afectate mai repede de gaz, deveneau neliniștite și îi avertizau pe mineri de pericol.
La fel făceau și puținele nave DS în existență. Intrau în zonele de carantină, dădeau drumul unor animale care aveau implantate cipuri pentru a fi urmărite, și le recuperau după câteva săptămâni.
Dacă animalele rămâneau sănătoase atunci se începea un set de teste mult mai complexe pentru a vedea exact dacă este posibil ca zona să fie din nou populată de către oameni. Dar navele „canar” erau folosite doar în zonele aflate imediat lângă zonele sigure, unde erau pompate gaze toxice care omorau orice, pentru a fi pregătite pentru repopulare. Echipamentul de la bordul lor era scump și de accea nu erau trimise în expediții îndepărtate unde ar fi putut fi pierdute.
De fapt Nekar era sigur că locotenentul echipei de infanterie și căpitanul nu aveau să fie prea încântați cu ideea lui. Spera însă să-i convingă, mai ales dacă găseau oameni jos, dacă oameni puteau supraviețui în zonă poate întreaga zonă era locuibilă.
- Ce părere ai despre locotenentul de infanterie Frank?
- Nu știu ce să spun. Nu ne-am prea întâlnit, stă cu echipa lui la nivelul inferior. Iar prin Paris nu l-am prea văzut. De ce?
- Dacă vrem să adormim animale vom avea nevoie de cooperarea lui.
- Cred că pe căpitan va trebui să-l convingi.
Andrey răsuflă greu de parcă deja vedea munca de convingere pe care va trebui să o ducă cu căpitanul și schimbă subiectul.
- Unde este Pierre? Credeam că trebuia să aibă grijă de eșantionare.
- A spus ceva de genul am lucruri mai bune de făcut și a plecat; bombăni Frank în timp ce regla din consolă senzorii exteriori
- Și te-a lăsat pe tine să-i faci treaba.
- Nu-i atât de greu; Frank ridică umerii
- Nu asta contează, trebuie să-și facă treaba, n-am venit aici într-o călătorie de plăcere...
Nu avu timp să termine propoziția, comunicatorul reveni la viață.
- Doctore Nekar, am ajuns în apropierea semnalului. Vă rog să veniți pe punte. Locotenent Vizerta să se prezinte pe punte.
Andrey se grăbi spre punte imediat după ce-i spuse lui Frank ce trebuia să facă de acum încolo.
Căpitanul stătea în mijlocul punții studiind ecranul central care era împărțit în mai multe vederi separarte. Una era vederea din satelit a locului de proveniență a semnalului, alta provenea de la camerele video din botul aerostatului, în timp ce o alta provenea de la senzori și folosea un amestec de infraroșu și detectare a electricității.
Aerostatul coborâse sub stratul de nori dar rămânea totuși la o distanță respectabilă de locul de proveniență a semnaului. Căpitanul vroia să știe mai multe înainte de a se apropia.
Din nefericire, ca și înainte, norii ciudați de ceață nu permiteau ochilor orbitali să ofere mai multe informații.
Căpitanul avea de gând să apeleze la spionii săi electronici. O trapă se deschise în pântecul vasului și o probă discoidală își făcu apariția. Nu mai mare de un metru in diametru, propulsată de un motor central, proba se deplasă cu viteză către țintă în timp ce camerele și senzorii exteriori înregistrau informația. Comandată prin telecomandă proba coborî sub nivelul cețeii pentru a scana locul de proveniență a semnalului.
Locotenetul își făcu intrarea pe punte îmbrăcat în armură completă de luptă.
- Căpitane?
- Am ajuns la locul de contact Locotenente. Am trimis deja proba pentru confirmare. Dacă semnalul este confirmat echipa ta va coborâ la sol împreună cu Frank Devenport.
Andrey îl atinse pe căpitan pe umăr.
- Căpitane, un cuvânt !
- Da doctore, ce este?
- Prefer să cobor eu cu echipa.
- Doctore, fără să fiu nepoliticos dar ești prea bătrân pentru o asemenea misiune.
- Căpitane, Frank nu are experiența necesară pentru un contact cu posibili supraviețuitori. Pierre nici atât. Și prefer să fie Frank la controlul senzorilor. Încă nu sunt atât de bătrân încât să nu-mi pot purta singur de grijă.
- Bine doctore. Poți să cobori cu echipa Locotenentului. Dacă proba va descoperi că, coborârea la sol este necesară.
Locotenentul tuși ușor pentru a atrage atenția:
- Doctorul Nekar va fi în siguranță, Căpitane. Infanteriștii mei au participat la zeci de conflicte și am ieșit întotdeauna victorioși.
- Ai participat vreodată la un conflict cu ființe atinse de Molimă? întrebă Andrey
- Nu, doar în simulări. Dar sunt convins că ne putem descurca.
- Si eu sper același lucru locotenente Vizera. Din toată inima; murmură doctorul
Imaginile trimise de probă apărură pe ecranul central.
Transmisia probei este distorsionată; anunță ofițerul responsabil cu senzorii. Încă nu am reușit să determinăm sursa distorsiunilor sau cum să o îndepărtăm.
Întradevăr imagine era plină de linii verticale care îngreunau obținerea unei imagini viabile. Transmisia era intermitentă, când era când nu era.
- Senzori, trebuie să-mi dai o imagine mai clară. Nu vedem nimic.
- Nu știu căpitane. Singura soluție ar fi să încerc să măresc puterea semnaului de la probă. Dar asta ar însemna că proba își va termina mult mai repede combustibilul.
- Fă-o!
Imaginea păru să se stabilizeze și deveni mai clară.
Se vedea că ceața rămânea undeva la nivelul vîrfurilor copacilor. Dar imaginea de la sol se dovedea a fi mult mai interesantă. Mai multe structuri din ceea ce părea a fi piatră erau împrăștiate în toate direcțiile fără nici un fel de planificare. Dar erau structuri construite de mîna omului, fără îndoială.
Nici o ființă nu părea a fii prezentă printre clădiri dar după indicațiile de la senzori semnalul venea de la una dintre clădirile centrale. O clădire pătrățoasă care părea a fi mai mult o fortăreață decât o clădire obișnuită, dar construită din lemn.
- Căpitane, energia probei se apropie de cea minimă pentru o întoarcere sigură în hangar.
- Adu-o înapoi. Dar găsește-mi un loc de aterizare în apropierea complexului de structuri.
- Da domnule.
Căpitanul se întoarse către locotenent:
- Locotenente Vizerta te rog să-ți pregătești echipa. Ieșiți în zece minute.
- Vom fi pregătiți Căpitane. Doctore Nekar vă așteptăm la vehicol; Vizerta salută scurt și ieși
- Aș mai dori ceva căpitane. Dar doar cu încuviințare ta.
- Doctore?
- Dacă cât timp suntem la sol, avem oportunitatea, aș dori să capturăm animale mici pentru a verifica dacă sunt contaminate.
Căpitanul clatină capul:
- Este prea periculos. La bordul „Săgeții” nu există echipamentul științific necesar pentru a ține în carantină animale și a le verifica.
- Dar avem alte dispozitive care împreună cu cele din vehicolul de sol ne deschid alte posibilități.
- Locotenentul are ultimul cuvânt în această privință, el va putea să știe riscurile de la sol mult mai bine. Dar doctore, nu vreau animale care ar putea fi contaminate în afara laboratorului de carantină. Le vom păstra doar la bordul vehicolului sau a cuștilor etanșe.
Doctorul părăsi puntea lăsându-l pe căpitan să alegă cel mai bun loc pentru aterizare. Intră în salon și-l puse la curent pe Frank cu situația de fapt, îi spuse să-l caute pe Pierre și să-i dea sarcina de a pregăti cuștile etanșe pentru specimene. Dacă nu să-i spună că aveau să-i retragă toate privilegiile comunității științifice. După care intră în cabina sa pentru a se pregăti.
Din dulap extrase o valijoară cu cifru în care, frumos aranjate, stăteau una lângă alta trei infuzoare. Luă unul și-l apăsă pe umar, nici nu simți împunsătura. Lichidul verde din infuzor avea să-i dea două ore de trăire la nivelul tinereții. Îl costase o grămadă de bani și probabil aveau să fie efecte secundare dar merita. Va putea să-și facă treaba la fel cum o făcuse în tinerețe.
Urma combinezonul de corp și apoi echipamentul, un calculator flexi care putea fi folosit de către cineva în costum NBC (nuclear-biologic-chimic) și un aparat de măsurat multifuncțional. Restul urma să le ia în vehicol.
În hangar soldații își terminau pregătirile, îmbrăcaseră costumele NBC flexibile și pregătiseră vehicolul pentru ieșire. Locotenentul le explică o ultimă dată în ce consta misiunea. Doi urmau să rămână în vehicol în timp ce șapte aveau să iasă cu el și doctorul.
- Verificarea instrumentelor; ordonă el prin radio către toți
Fiecare infanterist purta cameră video pe cască pentru transmisie directă cu ecranele din vehicol dar și cu cel portabil al Locotenentului. Apoi își verificară reciproc costumele.
- Sergent, verifică-l pe doctor; ordonă Vizerta
Sergentul McHoon, un om masiv care știa puțin în afara vieții de armată, spre deosebire de colegii sai el nu făcuse parte din poliția companiilor, era din ceea ce o dată a fost Infanteria Marină, se duse la Doctorul Nekar care încă se chinuia cu închiderea costumului. Al său era mai complicat, era de tipul celor rigide și pline de instrumente de comandă și măsurare științifică.






II

Aerostatul atinse solul cu o ușoară zdruncinare înainte ca trenul de aterizare să se stabilizeze pe deplin. Imediat Căpitanul dădu încuviințarea echipei de sol.
Șoferul vehicolului de teren îl conduse încet în ecluza hangarului și așteptă ca ușile din spate să se închidă păstrând integritatea aerostatului, apoi cele din față să se deschidă lăsându-i să iasă.
Mulțumită senzorilor ‚Săgeții’ știau exact unde ieșiseră, într-o poiană la un deal distanță de complexul de structuri. Iar din datele furnizate de probă știau că există un traseu fără copaci, aproape direct între locul de aterizare și țintă.
- Totul arată OK Căpitane. Începem deplasarea către locul semnalului; transmise Vizerta
- Noroc; se auzi în căști vocea căpitanului
„Săgeata’ nu urma să rămână la sol ci avea să plutească la vre-o cincizeci de metri înălțime pentru mai multă siguranță. Nu se știa niciodată ce pândea prin păduri și căpitanul nu avea de gând să testeze blindajul navei sale.
Vehicolul urca cu grijă panta, șoferul fiind atent ca nu cumva roțile masive să lunece pe pământul umed, locotenentul și doctorul erau preocupați cu senzorii care le ofereau o imagine de 360 grade a împrejurmilor. Senzorii infraroșu se părea că întâmpină dificultăți, tot felul de umbre apăreau în raza lor dar care nu erau confirmate de către restul senzorilor.
- Am găsit un drum; anunță șoferul odată ce vehicolul trecu dealul
Locotenentul schimbă imaginea la cea provenită de la camerele din fața autovehiculului. Drumul părea a merge drept până la grămada de clădiri. Nu părea a fi fost des folosit dar nu era un drum asfaltat, era doar o potecă cu urme de șiruri paralele de roți. De la ce, Locotenentul nu putea spune.
- Urmează-l; îi ordonă șoferului. Clive, ai grijă cu arma, nu vreau victime civile.
Pistruiatul care avea în grijă singura armă a vehicolului, un tun telecomandat de 30mm încuviință și-și puse vizorul-senzor la loc pe ochi.
Bestia de metal se mișca cu grația unei broaște țestoase pe uscat, chiar și folosind harta tridimensională cu datele de la sondă șoferul nu avea nici cea mai mică intenție să se grăbească. Chiar dacă dorea să termine cât mai repede misiunea locotenentul învățase că nu este bine să te grăbești în misiuni executate în Zona de Carantină. Așa că îl lăsă pe șofer la pasul de melc în timp ce studia cu grijă ecranele.
Nici o mișcare, cât de mică nu apărea printre clădiri, nici o sursă de căldură, doar semnalul radio care continua să transmită din cladirea pătrățoasă.
- Este prea multă liniște; declară Doc Nekar după ce ascultă la microfoanele hipersensibile instalate pe carcasă;
- Nimic pe senzori; locotenentul simțea presiunea care începuse să crească printre infanteriști
Ajuns în fața clădirii șoferul manevră vehicolul astfel încât să se afle la cât mai mare distanță față de celelalte clădiri oferindu-i tunului un câmp cât mai larg de tragere. Și opri motorul. O liniște stranie se lasă asupra lor, atât în afara cât și înăuntrul vehicolului.
Urmară minute bune în care așteptară o reacție, orice fel de reacție. Dacă rămăseseră supraviețuitori care să pună în funcționare radioul i-ar fi auzit până acum și ar fi ieșit în întâmpinare. Dar nimic.
Locotenentul dădu ordin de deschidere a trapei. Asta după ce fiecare își verifică o ultimă oară integritatea părții superioare a costumelor.
- OK, băieți, știți rutina. Pe echipe. Ochii în patru. Dar nu trageți în oameni fără să fiți siguri. Sergent, doctorul Nekar este în grija ta. Echipa unu intră cu noi în clădire. Echipa doi păzește vehicolul. Echipa trei vreau o cercetare a perimetrului. Clive rămâi la tun și Baker ia în grijă senzorii. Porniți.
După care schimbă pe frecvența specială pe care putea comunica doar cu doctorul.
- Să mergem doctore Nekar. Dar aveți grijă, pot fi o mulțime de pericole afară. Și nu am de gând să vă pierd aici. Gândiți-vă la toate hârtiile pe care va trebui să le completez.
- Îți apreciez umorul locotenente Vizerta dar încă îmi pot purta și singur de grijă. Să mergem să vedem sursa semnalului.
Urmând ordinele infanteriștii se desfășuraseră acoperindu-se unii pe alții. Încet, cu fereală echipa trei traversă spațiul liber spre celelalte clădiri în timp ce membrii a echipei unu cercetau ușa de la intrare.
Care se dovedi deschisă.
Soldatul din frunte împinse ușor ușa și intră în clădire. Le făcu semn celorlalți să-l urmeze. Trecură pragul unei încăperi largi cu o mulțime de banchete lungi așezate asemenea unei biserici. O scară largă ducea către un etaj superior care ocupa însă doar jumătate din totalul încăperii. Interiorul etajului însă era ascuns după un parapet de lemn care se înălța la un metru și jumătate înălțime.
Lumina pătrundea prin mai multe ferestre pătrate la un nivel jos așa că nu a fost nevoie să-și dea drumul la lanternele încorporate în costume. Locotenentul preluă poziția de vârf și cercetă încăperea.
Dar era clar că fusese abandonată fără grabă. Cei care locuiseră aici luaseră totul cu ei. Nu mai rămăsese nimic în afara mobilierului.
- Clădirea a fost construită după Molimă; comentă Andrey Nekar pentru sine însă microfonul costumului era deschis și locotenentul îl auzi
- De ce credeți asta doctore?
- Uită-te din ce este construită. Lemn. Întreaga clădire este din lemn. Și – atinse cu mâna un perete – pare destul de nou. Înainte de Molimă clădirile nu se mai construiau din lemn. Deci, a fost ridicată după ce Molima a devastat ținuturile.
- Dacă au fost supraviețuitori atunci au plecat deja. Totul pare părăsit. Să vedem de sursa semnalului.
Doctorul Nekar, nerăbdător să ajungă la sursa semnalului dădu să urce pe scară dar McHoon îl opri.
- Stai doctore. Noi suntem aici ca să ne supunem riscurilor. Merg eu primul.
Dar și etajul întâi era la fel de abandonat ca și parterul, doar mai multe birouri mari din lemn și scaune. Și încă ceva.
- Locotenente, am găsit sursa semnalului. Dar sunt ceva probleme.
- Vin acum Sergent. Doctore!
Sprinten ca un copil doctorul urcase deja scara. Și rămase blocat.
Pe un birou își găsise locul un aparat radio de tip învechit. De la el provenea semnalul.
Jos însă, lângă picioarele biroului, zăceau trupurile a trei oameni. Doi adulți și un copil. Sau ceea ce mai rămăsese din ei.
Doar faptul că mai văzuse asemenea scene îl salvă pe Andrey Nekar de la a-și devărsa conținutul stomacului în costum.
Lăsat jos sergentul cerceta rămășitele, toate cele trei corpuri păreau a fi fost atacate cu sălbăticie cu bucăți mari din trupuri lipsindu-le. Cel mai mic dintre corpuri aparținuse unui copil dar capul îi fusese smuls în întregime. Bărbatului îi lipsea umărul drept și întregul braț. Murise de pe urma unor tăieturi adânci pe piept
- Locotenente radioul este sursa semnalului; afirmă Andrey Nekar când își reveni în fire
Locotenentul însă era mai preocupat de cele trei cadavre. Dintr-o singură privire își dăduse seama că violenta scenă nu se petrecuse cu mult timp înainte. Cadavrele erau încă proaspete. Atacatorul sau atacatorii care făcuseră măcelul din fața ochilor săi ar fi putut fi încă prin preajmă.
- Atenție, către toate echipele. Stare de alertă maximă. Avem posibili bandiți în zonă. Echipele doi și trei, raportați.
„Echipa doi aici, perimetrul e sigur. Nu avem nici o mișcare” pârâii radioul
„Echipa trei își continuă acțiunea de cercetare. Am fost deja într-o clădire dar totul este curat. Oricine a locuit aici a curățat bine locul în urma lor.”
„Echipa trei fi cu băgare de seamă. Posibili bandiți atinși de Molimă. La primul semn de activitate dați semnal.”
„ Aici Baker, nimic pe senzori dar am probleme cu menținerea liniei de comunicații cu „Săgeata”. O grămadă de interferențe.”
„Menține veghea Baker. Dacă vezi orice, orice ce iese din tipar, raportează.”
„Da domnule”
După ce termină de împărțit ordinele, Vizerta își întoarse atenția către Sergent și Nekar care încă se preocupau de cadvre și radio.
- Sergent, ai ceva nou de raportat.
- Nu a fost un animal. Trupurile sunt prea aproape unul de altul. Este ca și cum i-ar fi lovit pe toți trei dintr-o dată. Fără nici un fel de avertisment. Și nu a fost mâncat nimic, adică din ceea ce a mai rămas din ei.
Doctorul Nekar interveni:
- Este posibil să fi luat bucățile din trupuri să le mănânce și va reveni mai târziu după restul. Dar nu este comportament obișnuit pentru un animal. Nici chiar unul atins de Molimă.
- Ești expertul dintre noi în Molimă. Și în creaturile afectate de ea.
- Am prelevat probe de sânge de la cadavre. Echipamentele din PENG sunt destul de sofisticate pentru a verifica dacă prezintă urme de Molimă. Putem să luam trupurile cu noi în saci etanși, le vom decontamina în ecluză și pune în camerele de carantină. Am oprit semnalul. Cred că altceva nu avem ce mai face pe aici dacă echipa de cercetare nu găsește nimic în celelalte clădiri.
Însă Andrey Nekar avea propriile sale îndoieli. Cum de trei oameni erau singuri în mijlocul pustietății, într-un sat părăsit și cu un radio care încă funcționa. Îl verificase, era alimentat de baterii puternice nu de la priza. La o privire fugară nici măcar nu văzuse prize, sau orice alt fel de tehnologie. Nu tu lămpi, computere, sau altă urmă de civilizație tehnologică. Cum reușiseră să supraviețuiască într-un ținut cotropit de Molimă atâta timp. Ceva nu era în regulă cu întreaga situație.
„Locotenente, fii atent. S-ar putea să fie probleme.”
„Prea liniștit locul acesta. Am observat și eu. Sergent, împachetează corpurile și să plecăm.”
Urletul ce se auzi prin radio îi înțepeni pe toți. Secunde bune trecură înainte ca Vizerta să-și revină:
„Baker raportează. Ce dracu se întâmplă?”
„Aici David, suntem atacați de către un animal necunoscut. Nu am apucat să-l vedem. La apucat pe Cehob.”
Transmisia fu punctată de sunete de focuri de armă.
În cabina autovehicolului Baker trecu peste paralizia temporară ce părea să fi pus stăpânire pe el și privi ecranele de la camerele individuale. Cea de la soldatul Cehob își încetase transmisiunea. Însă locatorul lui încă funcționa. Și era în mișcare. Cu viteză.
„Locotenente!”
Vizerta nu stătuse pe gânduri, îi dăduse ordin lui McHoon să-l ducă pe doctor la vehicol în timp ce el, urmat de-al treilea membru a echipei plecară să ajute echipa trei.
Locatoarele le arătau exact unde erau, după o clădire la 100 de metri depărtare. Când ajunseră îl găsiră pe David lângă cadavrul lui Cehob în timp ce celălalt îl acoperea fiind atent la împrejurimi.
„Baker. Ce spun senzorii. Unde e atacatorul?” Gâfâi locotenentul
„Nimic locotenente. Pe senzorii nu apare nimic în afara noastră. Nici o semnătură termică sau de energie.”
„David, raportează.” Locotenentul se aplecă și el studiind corpul bietului soldat ucis.
„Cehob s-a despărțit pentru o secundă de noi ca să verifice spatele casei. Am intrat înăuntru. N-am apucat să investigăm că am auzit împușcături și urletul în cască. Am fugit imediat afară, apucând să văd ceva târându-i trupul după casă. Am tras câteva focuri și am fugit după animal. Sau cel puțin semăna cu un animal. Cu o maimuță mare.”
- Ok avem o problemă; mormăi locotenentul acoperind nervos cu arma împrejurimile; Baker, ce ne spun senzorii?
- Nimic.
- Locotenente Vizerta senzorii externi arată o presiune mai ridicată a aerului în zona voastră; interveni doctorul, Presiunea este normală în rest. Și există o urmă de presiune ridicată în direcția Vest.
- Baker, senzorii tăi arată același lucru?
- Nu locotenente, dar doctorul folosește senzorii științifici. Ai noștri sunt calibrați pe alte caracteristici.
Locotenentul se uită la rămășițele soldatului. Misiunea n-ar fi trebuit să fie una în forță ci de explorare și cooperare. Dar nici nu avea de gând să-și lasse soldații măcelăriți.
- Locotenente?
Soldatul Ozrev venise lângă el. Proaspăt transferat de pe frontul scandinav nu știa prea multe despre el.
- Da soldat.
- Domnule, senzorii poate nu reușesc să găsească creatura dar eu îi pot lua urma. Am fost cu vânătorii în Norvegia și-am participat la urmărirea animalelor atinse de Molimă.
Curajul îi reveni un pic locotenentului, își aminti că avea soldați experimentați cu el.
- Baker contactează „Săgeata”. Și adu vehicolul aici, avem nevoie de-un sac sigilat. McHoon vei face echipă cu Ozrev, David și Cady. Cady ia aruncătorul de flăcări cu tine. Restul vă vom urma în vehicol. Vreau creatura asta găsită.
Le luă ceva timp să se organizeze și să pornească pe urmele misteriosului atacator. Costumul îngreuna munca lui Ozerv dar acesta se obișnuise cu asta în ghețurile nordice. Cu McHoon și David acoperindu-l luă urma creaturii
Urmele îi duceau pe-un teren agricol abandonat, acoperit cu bălării, tot mai departe de sat. Același câmp de interferență făcea imposibilă comunicarea cu nava. Așa că trebuiau să aștepte timpul de contact când nava cobora. Peste trei ore.
Bazându-se pe cele spuse de doctor și Orzev nu avea să le ia mult timp să găsească ținta. Animalele atinse de Molimă nu plecau prea departe de sursele de hrană.
Ozrev urca cu grijă panta acoperită de desișuri, atent la costum. Arma de asalt se legăna ușor, aparent neglijent dar soldatul era pregătit și tensionat. Orice bestie care atacase un soldat înarmat putea face același lucru cu el. Dar o rafală din arma pusă pe automat putea ucide cu ușurință un urs înrăit.
Iar acum în spate venea transportorul a cărui tun automat putea face față oricărei bestii atinse de Molimă.
În interiorul vehicolului Andrey monitoriza situația cu ajutorul senzorilor științifici. Monitoriza și biosemnele soldaților. Observase o anumită nivelare a semnalelor primite de la toți. De parcă ar fi fost ușor adormiți.
Baker apăsase două comutatoare și înjură.
- Interferențe în senzorii activi. Și toate sistemele electronice au probleme. Minore dar devin enervante. Infraroșu funcționează dar ladarul este complet mort.
Nekar folosi un diagnostic rapid și găsi aceleași probleme la unii dintre senzorii lui. Camerele video montate pe exterior continuau să funcționeze în parametrii normali.
McHoon urca panta pe urmele lui Orzev murmurând pentru el în interiorul costumului. Ar fi trebuit să fie aici în tancuri sau cu elicoptere de atac, nu în blestemate de costume biohazard. Arma sa semiautomatică era pusă pe foc cu foc și încărcată cu cartușe reactive, mici bombe explozive fiecare. Dar ceva nu era în ordine. Simțea. Același lucru îl simțise în timpul revoltelor.
Vehicolul se clătină puternic. Ceva îl izbise ca un ciocan.
Segentul auzi bubuitura. Se întoarse automat.
Transportorul fusese răsturnat și ceva nedefinit tocmai sărea de pe el dispărând în desișuri.
Urletul scos de David îl făcu să se întoarcă din nou, soldatul zbura în aer aruncat de-o forță uluitoare. Îl izbi pe Cady căzând amândoi pe jos.
Orzev deschise focul, chiar neavând o țintă mitralieră locul de unde fusese aruncat David. Gloanțele fulgerară prin aer în gol. Nimic sau nimeni nu mai era acolo.
McHoon stătea la pândă. Comunicarea radio devenise imposibilă datorită interferențelor ciudate, rămâneau doar difuzoarele. Pe care urlă:
„Poziții. Rămâneți pe poziții. Acoperiți zonele.”
Văzu cu coada ochiului o mișcare prin bălării și se întoarse rapid. Cu pușca gata de foc.
Umbra era lângă el, o creatură semănând cu o gorilă, piele asemănătoare cu a reptilelor care se confunda perfect cu peisajul exact ca și cameleonii.
Arma bubui, gloanțele explodând în brațul drept al bestiei împrăștiind bucăți de carne. Dar brațul stâng coborî rupând costumul de protecție în zona gâtului. Și cu forța pe care bestia o avea rupse gâtul sergentului
Nu înainte ca acesta să apese trăgaciul de două ori. Creatura fu împinsă de puterea explozivă a gloanțelor, cu pieptul șiroind de sânge.
Ozrev văzu atacul și odată ce creatura se depărtă îndeajuns de sergent trase. Foc cu foc, ca să poată controla mai bine arma.
Văzu clar cum creatura se smucește atinsă.
Atât apucă să vadă înainte ca glonțul tras de la distanță să-i străpungă capul.
Andrey Nekar fuse izbit bine când vehicolul se răsturnase, spre deosebire de vehicolele militare nu aveau centuri de prindere. Clive își lovise capul de consola comunicațiilor și părea mort. Locotenentul Vizerta se mișca cu greutate, Baker și celălalt soldat novice erau întregi, verificându-și echipamentul și costumele.
Andrey mișcă mâna, costumul său rezistase avea un mic display pentru integritate. După ce termină cu verificarea costumului trecu la verificarea senzorilor vehicolului.
Care nu mai funcționau, ciocnirea cu pământul scurtcircuitase sistemele electronice, vehicolul nu fusese pregătit pentru misiuni militare și de aceea sistemele căzuseră. Nici unul din multitudinea de senzori cu care fusese împănat transportorul nu mai funcționa. Erau distruși.
Locotenentul se eliberă de la locul său.
- Baker. Raportează!
Vocea soldatului veni slab:
- Sistemul electronic este căzut. Doar cele mai rudimentare funcții rămân în viață datorită sistemelor secundare și a generatorului de urgență. Dar cred că ultimele descărcări vor duce în curând la explozia combustibilului.
- Doctore, ești întreg? întrebă locotenentul
- Da. Oasele astea bătrâne încă mai au un pic de viață în ele. Dar sunt de acord cu Baker. Trebuie să părăsim vehicolul.
Locotenentul se gândi. Oamenii săi din exterior erau imposibil de contactat, purecii electronici invadând canalul. În același timp vehicolul emitea un semnal de urgență pe care „Săgeata” l-ar fi prins prin orice interferență. Era o transmisie laser imposibil de oprit cât timp transportorul era întreg. Înăuntru ar fi putut fi în siguranță. Dacă nu țineai seama că ceva sau cineva lovise vehicolul mătăhălos și plin de senzori fără veste răsturnându-l. O forță atât de mare l-ar fi desfăcut până la urmă ca pe-o conservă.
Mai multe șanse aveau afară cu McHoon, sergentul trecuse prin multe și restul erau veterani.
- Baker, ieșim afară. Dă-i doctorului o armă. Un pistol.
Apucând pușca de asalt deschise chepengul și cu greutate se strecură afară. Se uită în jur căutându-și soldații. Nici unul nu era vizibil de unde stătea așa că se dădu la o parte făcându-le semn celorlalți să-l urmeze. Baker apăru cu arma în mână.
Locotenentul încercă din nou radioul dar nu primi nici un răspuns. Andrey ieși ultimul cu pistolul tremurând în mână.
Nici nu ieșiseră bine când două creaturi loviră. Complet camunflate în pielea lor ciudată, animalul rupse locotenentul în două, Baker avu capul smuls. Soldatul cu flinta trase dar creaturile erau prea rapide și-l uciseră într-o clipită.
Pentru Andrey Nekar timpul păru să încetinească. Dorea, vroia să tragă însă brațul se ridica atât de greu. Cu groază își dădu seama că nu va reuși niciodată să ridice arma destul de repede.
- La o parte!
O mână îl smulse și o țeavă apăru lângă capul său.
Jetul incandescent cuprinse creatura mai apropiată. Carbonizând-o. Și aproape fierbând capul doctorului.
Oricine ar fi fost salvatorul său îl trase pe doctor după vehicol. Cu fața la pământ.
A doua creatură sări pe transportor gata să atace.
Străinul îmbrăcat în haine de lână și manta îndreptă mâna parcă țintind cu voință pură animalul.
Creatura se opri parcă paralizată cu mâinile păroase ținându-se de cap. Străinul avu timp să folosească arma. Al doilea animal fu carbonizat la fel de repede ca primul.
Doctorul nu se putea mișca, medicamentele își pierdeau efectul și fusese lovit rău.
- Stai jos doctore.
Alt străin apăru și împlântă un infuzor în brațul doctorului străpungând costumul.
- Ce dracu; exclamă el
- Stai cuminte doctore; străinul făcu un semn cu mâna și doctorul adormi
Odată ce corpul se relaxă, străinul al doilea, a cărui păr alb se vedea sub cușma ponosită și purtând o manta făcută din pânză de corabie, propti o pușcă cu lunetă de transportor.
- Unde e Vilkov?
Mai tânărul său tovarăș, care-l salvase pe Andrey, ridică umerii.
- Îl simt undeva în apropiere. Dar nu am forță să-l vizualizez.
- Vilkov are?
- Da. Este foarte puternic. Cum crezi c-a putut controla trei grendeli în același timp. Și să mențină un câmp de interferență. Câmpul și-a pierdut integritatea. Vasul aerian va prelua transmisia de urgență pe care sunt sigur că o trimite transportorul și va fi aici în minute. Cu destulă putere de foc ca să pulverizeze întreaga zonă.
- Atunci va trebui să ne mișcăm repede. Vei fi momeala. Atrage-i atenția. Arma ta e oricum de distanță scurtă.
- Bine. Dar învăluieștete. Emoțiile te vor da de gol și va știi imediat că e o capcană.
Zicând asta tânărul sprintă pe terenul plin de bălării. Se deschise lăsând emoțiile să-l copleșească. Acum era ușor de detectat de către urmăritor.
Praf se ridică la stânga, detunătura punctând descărcarea armei inamicului ascuns.
Rostogolindu-se, ajunse la adăpostul precar a unui desiș.
Gloanțe zburau în jur, trăgătorul împroșca zona.
Și apoi o singură detunătură. Cel rămas lângă vehicol trăsese.
Prezența nedefinită a inamicului dispăru. Tânărul n-așteptă confirmarea morții ci țâșni înapoi la transportor. Trebuiau să plece imediat. În curând nava aeriană urma să apară.
Tovarășul său îl trăsese pe doctorul adormit la ceva distanță și aruncă mai mlte incendiare în vehicol dându-i foc.
„Eu aduc căruța. Tu carbonizează grendelii și urmăritorul” îi strigă bătrânul.
Știind că agenții guvernului nu puteau fi lăsați să găsească leșul urmăritorului și cele a grendelilor tânărul urmă comanda carbonizând repede rămășițele. Găsindu-le ar fi înțeles prea multe și încă nu era timpul
Trăsura îl aștepta la marginea pădurii. Împreună cei doi proiectară o interferență electronică ascunzând trăsura de senzorii electronici. Cum n-o puteau ascunde de vederea directă coborâră într-o vale strâmtă acoperită de copaci bătrâni și stufoși.
Și, cu fereală, așteptară ca vasul aerian să plece.



Puntea „Săgeții”
Căpitanul verifica datele senzorilor. Interferențele împiedicaseră contactul cu plutonul de la sol și cu locotenentul Vizerta. Când primiră semnalul S.O.S se aflau la înălțime continuând preluarea datelor atmosferice. Imediat ce-l recepționară coborâră căutând locul incidentului. Semnalul era bruiat și odată coborâți aproape de nivelul copacilor intraseră în norul de ceață.
Care devenise subțire și acum senzorii „Săgeții” adunau cu destulă ușurință datele. Frank Davenport stătea pe punte folosindu-și talentul în computere pentru a ajuta echipajul. Nu-i venea să creadă că întreaga echipă fusese distrusă. Inclusiv doctorul Nekar.
Senzorii arătau clar distrugerea vehicolului și toate transmițătoarele individuale păreau moarte.
Plutind deasupra rămășițelor, căpitanul căuta cel mai indicat curs de acțiune. Cum transmițătorul vehicolului era distrus singura posibilitate de recuperare a datelor era în cutia neagră sau în costumele doctorului sau a locotenentului, fiind de comandă aveau propriile cipuri de stocare a datelor. Avea la dispoziție o a doua echipă pregătită, șase soldați înarmați cu arme grele. Ezita să-i trimită jos cât timp nu identificau misterioșii atacatori. Atacatori destul de puternici ca să distrugă un pluton de veterani fără să lase urme.
- Cleo. Crezi că poți folosi proba ca să iei cutia neagră?
- Nu. Roboțiii noștri n-au dexteritatea necesară. Dacă vrei să recuperăm datele va trebui să trimitem pe cineva la sol.
- Mă ofer voluntar; zise repede Frank
- Domnule Davenport, n-am de gând să pierd un alt cercetător. Este destul că i-am permis doctorului Nekar să coboare. Și uite ce s-a întâmplat! Cleo, continuă scanarea. Și pregătiți-vă să coborâm la nivel jos. Caporalul Nebrun să-și pregătească echipa. Dacă e să coboare va fi o coborâre scurtă. Bănuiesc că nu putem comunca cu sateliții.
Odată ce-am coborât sub ceață avem interferențe puternice; femeia reglă transmițătoarele dar semnalul continua să fie împrăștiat, încărcat de interferențe
Căpitanul oftă. Se întoarse la cel însărcinat cu armele:
- Tot armamentul să fie pregătit. Scoate grelele.
Camere etanșe se deschiseră pe suprafața „Săgeții”, tunuri automate și mitraliere grele își făcură apariția. Acopereau vasul din toate direcțiile. La prova „Săgeata” purta un laser industrial capabil să lovească într-un arc larg cu o putere devastatoare la distanțe mici.
Căpitanul încuviință:
- Bine. Davenport ia o consolă în primire. Vom proceda la extragere. Dar vom coborâ soldații cu dispozitivele. Nu vom ateriza.
Pierre Envo apăru pe punte dar fu ignorat de ceilalți și când vru să intervină fu luat pe scurt de căpitan. Acesta era, pe moment, interesat doar de supraviețuirea navei sale.
Operațiunea se desfășură fără probleme și cutia neagră fu preluată de soldați. „Săgeata” se ridică desupra norilor.
Ridicându-se în afara zonei de interferență nu văzură trăsura ce se îndepărta pe-o potecă abia vizibilă în adâncul pădurii.





























III


Andrey Nekar se trezi în clătinatul ușor al banchetei trăsurii. Trăsură fiind mult spus, mai degrabă o căruță închisă. Odată ce bătrânul se dezmetici văzu tânărul aflat pe cealaltă banchetă.
- Unde? apucă să spună
Tânărul ridică capul. Ațipise și el.
- Doctore Nekar. Te-ai trezit. Excelent. Thot abia așteaptă să vorbească cu tine.
Năucit doctorul flutură mâna neputincios:
- Unde?
- Stai fără grijă. Ești foarte bine, Thot îți va explica mai multe. Numele meu este Hermes și sunt bucuros să vă cunosc.
Trăsura se oprise între timp. Ușa se deschise și cel mai în vârstă dintre cei doi străini urcă:
- Hermes ia hățurile. Du-ne acasă. Până vorbesc eu cu oaspetele nostru.
- Tânărul încuviință și ieși. Thot îi luă locul.
- Doctore Nekar. Mă bucur să te văd. Þi-am urmărit cariera cu interes în ultimii ani. Pe cât se poate cu tehnologia pe care o folosim.
Doctorul își revenise:
- Recunosc c-ai un avantaj asupra mea. Nu te cunosc. Mi-ar face plăcere să-ți cunosc numele. Dar mai întâi. Unde sunt și ce s-a întâmplat?
- Să începem cu prezentările. Numele meu este Thot. Și în curând vom ajunge la ceea ce cauți. Dar cred că sunt necesare explicații îndelungi.
- Da. Cred și eu.
- Într-o oră vom ajunge probabil la Sanctuar. Și vei înțelege mult mai bine lucrurile. Aristotel îți va spune mai multe. Dar trebuie să știi ceva foarte important. Nu toate formele de Molimă sunt mortale.
- Ce!
- Ascultă, doctore, la ce-ți spun! E foarte important. Molima a fost un virus mutant. Unii au fost imuni la efectele ei dar rata de mortalitate efectivă a fost de peste 80%. Asta deoarece mulți au devenit purtători a formelor mutate ale virusului. Mutațiile virusului au devenit inerte sau au activat zone complet necunoscute ale corpului uman.
Doctorul se gândise la situație și nici măcar nu observase dispariția unor părți din costumul protector. Însemnând că era expus. În ținutul Molimei.
La vederea gestului instinctiv de ridicare a mâinii făcut de doctor Thot își dădu seama ce se întâmplase și-i spuse pe-un ton molcom:
- Doctore liniștește-te. Ai fost deja infectat.
Andrey Nekar simți că leșină. Vru să se miște dar își dădu seama că o moleșeală îi cuprinsese întregul corp.
Străinul îi făcu semn cu palma ca și cum ar fi vrut să-l liniștească.
- Doctore. Ascultă-mă. Te-am infectat cu o tulpină extrem de specială a virusului. După cum știi orice variantă de Molimă respinge prezența altei tulpini. Dacă nu te-am fi infectat cu această tulpină specifică ai fi luat virusul de orice tip. Și sunt bune șanse să fi fost unul mortal. Ceea ce-a fost mai greu a trecut cât timp ai fost inconștient. Timp de trei zile. Organismul a asimilat Molima. Acum dormi și lasă creierul să asimileze informația. Aristotel îți va explica restul.
Făcu o mișcare a mânii și Andrey Nekar adormi imediat. Sugestia mentală devenise mai grea odată ce doctorul primise virusul. Thot trebui să se lupte ca să implanteze sugestia. Cu toate că misiunea lor principală eșuase măcar reușiseră să elimine trei grendeli și-un Nebun.
Oricum Aristotel avea să fie nemulțumit. Pericolul creștea în fiecare zi. Dădu la o parte perdeaua ce acoperea fereastra trăsurii și se uită la crestele stâncilor ce străjuiau drumul. Munții Carpați. Mirosul casei. Știa că undeva pe culmi se aflau iscoadele Sanctuaului. Păzind speranța împotriva Nebunilor.
Trăsura trecu prin pasajul îngust dintre creste și se văzu destinația lor.
Sanctuarul. Locul pierdut pentru lume.
Ziduri de piatră înconjurau dealurile unde era ascunsă comunitatea. Acoperite cu frunziș ca să nu fie detectate de pe orbită. Gard viu, țepos acoperea o mare suprafață a văii până la buncărele ascunse în care ședeau paznicii cu armele grele.
Porțile mari de lemn de stejar se deschiseră larg și trăsura intră. Fură întâmpinați de-un cârd de copii și Aristotel în mijlocul lor.
Thot se dădu jos și îi povesti lui Aristotel cum decursese misiunea, timp în care Hermes cu ajutorul câtorva tineri îl duse pe Andrey Nekar în interiorul dealului într-o cameră comfortabilă. Până se trezea.
Aristotel nu fu deloc mulțumit și odată ce află de atacul grendelilor începu să dea ordine grăbite. Nu se știa niciodată când Nebunii ar fi putut ataca. Mai ales dacă știau ce plănuiau cei din Sanctuar. Până acum niciodată fanaticii nu avuseseră curaj să încurce treburile celor ce ocupau Sanctuarul.
Dar acum cei de afară ar fi putut afla de Sanctuar. Și să-l distrugă cu ușurință de la distanță. Trebuia să vorbească cu doctorul Andrey Nekar. Era singurul contact cu exteriorul pe care se puteau baza acum. Între timp îl chemă Yerati, cel ce conducea războinicii comunității și-i ordonă să întețească antrenamentele cu tinerii războinici.


Ochii îngreunați a lui Andrey se deschiseră. Timp de câteva minute bune stătu așa, întins pe spate gândindu-se. Și amintindu-și. De tot ce se întâmplase în ultimul timp.
Auzi o voce de copil: „S-a trezit!”
Se trase în sus, cu spatele pe perina moale. Cercetă împrejurimile.
Se găsea într-o cameră închisă, fără ferestre, de trei metri lățime pe trei lungime. În afară de patul pe care stătea întins mobilierul se compunea dintr-o masă două scaune și-un dulap. Ușa de metal era întredeschisă.
Cineva ciocăni în ea și o deschise de tot.
Un bărbat îmbrăcat în haine lungi asemenea beduinilor și o mască de față intră urmat de un altul purtând un pistol mitralieră învechit.
- Sunt sigur că armele nu sunt necesare; spuse primul intrat
- Ar putea ascunde arme; mormăi al doilea
Andrey Nekar râse răgușit
- Sunt un doctor în sociologie și biologie. Un om bătrîn. Cum aș putea fi un pericol pentru oricine.
- Doctore, prezinți un pericol. Dar nu de acest fel; zise prima figură făcându-i semn celuilalt să plece
Apoi se așeză la capătul patului.
- Doctore, numele meu este Aristotel și vorbesc în numele comunității pe care tu o numești Locul Pierdut. Noi îi spunem Sanctuar. Alții îi spun ascunzătoarea
- Eu sunt Andrey Nekar. Dar cred că știi deja asta.
- Da. Știu. Îți pot citi superficial gândurile. Thot mi-a povestit ce s-a întâmplat. Cred că noi doi avem multe de discutat.
- Sunt de aceeași părere, zise Nekar
- În primul rând trebuie să știi că ești sub influența unui sedativ mediu ca să poți să te acomodezi cu situația în care te găsești.
- De asta mi-am dat seama.
- Acum să vorbim de un subiect pe care-l avem în comun. Molima.
- Da. Molima; murmură doctorul
- Ai fost infectat cu o variantă extrem de rară și interesantă a bolii, o variantă care nu este transmisibilă decât prin infuzie de sânge. Funcțiile neurale sunt îmbunătățite permițând creierului uman să funcționeze la capcitate dublă. Dar există numite probleme. Corpul uman n-a fost făcut pentru a suporta o asemenea capacitate a sinapselor. De aceea procesul de îmbătrânire este accelerat. Avem tratamente care împiedică acest lucru. Dar mi-e frică că alte efecte secundare vor fi anumite deformări ale corpului. Din nefericire sunt inevitabile. Cum a fost și infectarea ta. Dacă nu ai fi putut lua o variantă mortală a boliii.
- Am înțeles asta. Partea cu atacul asupra plutonului și semnalul mi-e neclară.
- Necesită o explicație mai lungă.
- Cred că am timp la dispoziție; surâse bătrânul
- Aici ai dreptate. După răspândirea Molimii prea mulți au murit; Aristotel își puse capul în mâini într-un gest de disperare; Foarte mulți. Dar statisticile sunt reci. Nu văd dramele personale. Nu se văd micile povestiri ale fiecărei familii care a murit. Unii au supraviețuit fiind infectați cu variante exotice ale virusului. Variante exotice dar nemortale. Alții, extrem de puțini au fost imuni. Din fericire câțiva membrii a echipei inițiale au supraviețuit bolii și perioadei de nebunie care a urmat. Îngroziți de ce-au făcut unii au înebunit, alții s-au sinucis. Doi dintre ei au hotărât să găsească o cale de a distruge virusul.
- Doctorii Chen și Zarinov. Știu povestea. Dar Zarinov a murit într-o explozie cu un an mai târziu. Chen a fost infectat cu virusul și s-a incinerat..
- Păi, nu a fost chiar așa.
Ușa se deschise și un băiat purtând o tavă plină cu mâncare intră: Băiatul nu părea a fi atins de Molimă dar avea creșteri osoase pe frunte obraji și gât.
Aristotel arătă masa și băiatul așeză tava. După care fugi afară.
- Ulise. Este unul dintre cei mai promițători tineri a comunității. Are același virus ca și tine. Compensează pentru lipsa telepatiei și a altor puteri mentale prin o istețime ieșită din comun. A inventat mecanisme complet necunoscute nouă. Și asta fără acces la echipamente de cercetare avansată. Alții din comunitate au același tip de virus și-au teoretizat despre o grămadă de lucruri. Nefericirea face să purtăm Molima. Nu ne putem continua cercetările în afara zonelor de carantină. De fapt asta fost misunea lui Thot și Hermes. Să se asigure că cei trei care au fost inoculați cu vaccinul ce rezistă Molimei ajung în zona civilizată.
- Imposibil; murmură doctorul
- Nu este imposibil. Am să-ți arăt testele. Dar există destul resentiment într-o mare parte a populației „bolnave” care încă supraviețuiește în zonele atinse de Molimă. O parte a populației Sanctuarului se împotrivește reintegrării. Unii sunt atât de nebuni încât vor să infecteze și restul populației Pământului. Le-ai întâlnit reprezentanții. Și servitorii lor.
- Creaturile care ne-au atacat?
- Da. Grendelii. Sunt o mutație primară a gorilelor. N-am idee de unde au apărut prima oară dar unii dintre oamenii noștri au continuat mutațiile pe progeniturile lor. Cum au un ciclu de viață extrem de scurt în doar câțiva ani au apărut creaturile perfecte pentru luptă pe care le-ai întâlnit. Numărul lor este mic dar ai văzut ce pot face. Și ce puternice sunt. Au defectele lor dar sunt puține. Controlul mental le vine ca o mânușă.
- Ai spus ceva de vindecat Molima.
- Da. Speram ca doctorii tăi să vadă cum funcționează vaccinul nostru. Și să-l perfecționeze. Populația rămasă în zonele de carantină e mult mai mare decât crede oricine de afară.
- Ce vrei să spui?
- Populația atinsă din Europa de Est până în Asia își spun pe-un alt nume. Adoptat de la cei din Caucaz. Varay. Cu toții sunt varay.
- De cine ascultă?
- Șefi locali. Telepați mai puternici. Unii ascultă de Sanctuar. Dar cu toții se ascund deoarece știu ce-i așteaptă dacă ajunge noul guvern planetar la ei. Știri ne-au venit din Asia îndepărtată, China nu mai există „per se” dar destule comunități continuă să existe ascunse în imensitatea junglei.
- Aristotel, comunități pot să existe. Dar ai uitat un lucru, și animalele junglei sunt infectate. Guvernul Planetar încă n-a început curățenia locurilor infectate deoarece au destule probleme cu cea mai rămas din omenire și s-a concentrat pe supraviețuire. Dar încep să se consolideze și vor steriliza zonele cu foc și radiație. Nimic nu va supraviețui. Și cred că ai auzit de Islanda și Groenlanda.
Aristotel înclină capul. Islanda fusese scăpată de Molimă, la fel și Groenlanda. Islanda devenise Cartierul General al Flotei Guvernului iar în Groenlanda se dezvoltase o comunitate mare, și cu ajutorul domurilor, ce trecea de cinci milioane de persoane. Care lucrau la un proiect pe orbita Pământului.
- Da. Știu.
- Și ce vrei de la mine?
- După ce vei fi în stare să te miști îți voi arăta Sanctuarul și munca pe care o facem aici, în locul pierdut pentru oameni. Și după aceea, dacă crezi de cuviință, noi doi va trebui să găsim o cale să împăcăm populația umană cu varay. Înainte ca vre-una dintre părți să pornească un conflict mondial distrugător.
- Varay vor fi decimați într-o clipă.
- Cu unii care pot citi gândurile și influența minți de partea lor. Care pot înșela senzorii electronici. Nu uita, dacă se simt amenințați toți oamenii mei se vor alătura. Și avem alături de noi cea mai mortală armă inventată de om. Molima. Crede-mă, dacă vrem ca rasa umană să aibă un viitor va trebui să lucrăm împreună.
Aristotel se ridică:
- Îți pot citi mintea doctore. Ai găsit Locul Pierdut. Acum trebie să vedem dacă îl putem păstra.
Zicând acestea plecă. Lăsându-l pe Andrey Nekar pe gânduri. Cum puteau doi bătrâni să salveze lumea?









































CRONOLOGIA (linia de timp)


2020 – izbucnește Molima

2027 – primele revolte împotriva multinaționalelor (sunt înăbușite în sânge)

2030 – se formează Liga Națiunilor sub oblânduirea multi-naționalelor

2034 – Andrey Nekar găsește Locul Pierdut

2046 – moare Aristotel

2050 – semnarea acordului între Liga Națiunilor și varay

2054 – Începe Exodul, varay părăsesc Pământul în urma acordului cu restul omenirii. Þinta lor, Norul Oort. Conduși de Ulise

2060 - prima Insulă părăsește șantierele orbitale

2112 – Rebelii Vechiului Pământ (nuvelă)

2115 – prima navă interstelară cu propulsie supraluminică umană părăsește Sistemul Sol

2194 – Incidentul Moonst (nuvelă)