Liviu se așezase, în neliniștea lui, pe telecomanda aflată pe noptieră. La știri, tocmai se anunța sinuciderea unei soprane de operă. Lumea chiar nu realizează cât e de importantă viața! Cum să-ți tai venele când alții ar da orice să trăiască? Cum să renunți la viață? Pff, mă duc să fac o cafea până apare Tania. O întinse spre bucătărie să pregătească moartea dulce, cum alinta el băutura neagră, îndulcită cu două lingurițe de zahăr. Căută răbdător cafeaua, de fiecare dată Tania îi schimba locul. Simți cum se scurge timpul, iar obsesia lui creștea. Nu putea fuma fără să simtă aroma cafelei. Nu putea despărți cele două vicii.

Ieși grăbit pe ușă cu gândul de a cumpăra cafea. Pe scara blocului, se întâlni cu un vecin.

- Ce faci, Marius? Pleci la serviciu?

Privirea îi deveni serioasă, pupilele i se dilatară, vocea i se îngroșă:

- Și dacă aș pleca la serviciu, ce?, aproape se răsti iubitul Taniei.

Vecinul se retrase puțin și își drese vocea:

- Nu te supăra că te-am întrebat, dar mereu te văd plecând la ora asta…și..și mă gândeam că te duci la serviciu.

- Auzi, domnule, nu e problema ta ce fac eu, unde mă duc și cu cine mă duc. Mama mea o moartă, tata la fel, nu am nevoie de alți părinți, ok?

Vecinul intră speriat în apartamentul său. Marius își continuă drumul. Părea că știe exact încotro se îndreaptă. Trecu pe lângă supermarket, dar nu se opri. Se duse în stația de R.A.T.B. și așteptă. Se urcă în primul autobuz care ducea înspre centru. În înghesuiala care îl sufoca și la propriu și la figurat, reuși să ridice mâna și să se uite la ceas. Era 10 fără 15. Mai avea puțin și trebuia să se întâlnească cu ea.

Are efect bun Eva asupra mea, păcat că am descoperit-o abia acum trei luni. Simți un parfum de frezie alintându-i simțurile. În dreapta lui, o femeie de 50 de ani, își făcea drum înspre ușa autobuzului.

- Coborâți la prima?

- Nu, dar am să vă fac loc, spuse Marius cu o voce tremurată remarcând asemănarea dintre femeie și mama sa. Aceeași eleganță în mișcări, aceeași subtilitate în voce. Aceeași blândețe a privirii și același aer docil. Trebuia să vorbească cu Eva cât mai repede. Gândurile îi explodau, fața începea să-i ardă, palpitațiile se intensificau, toate simțurile o cereau pe femeia cu care trebuia el să se întâlnească. Făcu loc doamnei să coboare.

- Îți mulțumesc, ai grijă de tine, tinere! Zâmbi aproape matern femeia.

- Nu aveți pentru ce, doamnă, se chinui să rostească Marius, dar cuvintele i se pierduseră pe buze. Își șterse fugitiv cu mâneca lacrima ce își făcea drum pe obraz. Ca și cum ar fi vrut să își alunge starea și gândurile care îl cuprinseră, Marius își imagină aroma cafelei pe care o va adulmeca peste două ore. Ah, să nu uit să cumpăr cafeaua aia. Poate ar trebui să o sun pe Tania să văd ce face. Sinistră gluma aia pe care mi-a făcut-o. Deci e clar pe la facultate sau poate s-a dus pe la penitenciar să mai socializeze cu un nebun de pe acolo. Da, o să o sun după ce îmi termin treaba.

Autobuzul opri în stație. Marius coborî grăbit, aproape împins de mulțimea care ajunsese și ea la destinație. Ceasul indica 10 și 10 minute. Întârziase. Iar o să se crizeze la mine femeia asta, îmi spuse aproape zâmbind. Dar nu-i nimic. Doar o plăteasc, nu?

Urcă în fugă cele patru etaje și ajunse în fața ușii. Își aranjă părul, hainele, inspiră și expiră adânc și bocăni. Ușa se deschise și apăru ea.


- Va urma -