Când Dracu' era un îngerel frumușel, în armata Domnului, s-a gândit că i-ar plăcea să fie și el adulat, ca stăpânul său.
Lucifer și-a făcut mintenaș bocceluța și-a coborât cu picioarele pe pământ.
A nimerit într-un sat, la sărbătoarea vinului. Oamenii, un fel de sfinți fără aripi, se veseleau bând licoarea de foc, strivită de tălpile celor douăsprezece iele, cu pletele răvășite de vânt și cămășile strânse în jurul pulpelor sănătoase, cu sânii răzvrătindu-se obraznici pe sub moliciunea pânzei de in. Lăutarii, cheflii, cântau săltăreț, îmboldind astfel fătucele la horă, acolo în mijlocul vasului imens, în care erau zdrobiți ciorchinii dolofani.
Tot holbându-se a prost, Lucifer se întreba ce fel de dihănii erau sălbaticele cu chip de sfinte, fără năframă.
- Ele sunt femeile. Ai grijă, să nu păcătuiești, căci sufletul tău va arde în iad...! se auzi vocea Domnului.
- Doamne, tu care împlinești orice dorință, te rog, lasă-mă fără aripi, vreau să fiu om, măcar pentru un an, spuse Lucifer umil, făcând mătănii.
Dumnezeu i-a îndeplinit dorința. Lucifer a înaintat spre săteni.
- Hei, flăcău, apropie-te! îl îndemnă un bătrân cu nasul roșu, întinzându-i un pahar cu licoare sângerie. Bea, e must!
- E dulce, se minună îngerul sorbindu-l tot.
- Dulce taică, dulce...dar te duceeee!
Și bău pahar după pahar. Se-ncinse la joc cu flăcăii și fetele satului, până dimineață. A doua zi rătăci pe ulițe, apoi hoinări pe câmpuri și în pădure. La marginea acesteia descoperi un râu. Se dezbrăcă și se scăldă în voie, cum făcea în rai, cu frații și surorile lui. Adormi apoi la umbra unui copac, până când fu trezit de râsete, venind dinspre sat. Se ascunse în spatele unui salcâm gros și urmări de acolo jocul fetelor. Se stropeau și râdeau, din când în când fredonau căte o melodie veselă.
,,Ce mi-ar plăcea să fiu acolo, în mijlocul lor!...păi du-te, după ce le ascunzi hainele!își auzi gândurile''.
Vrăjite de prezența lui, căci Lucifer era cel mai frumos înger din rai, fetele uitară că trebuie să-și acopere goliciunea în fața unui bărbat și că nu se cuvine să privească spre trupul dezbrăcat al acestuia. L-au încercuit, l-au mângâiat, s-au jucat lipindu-se de el, s-au lăsat atinse și sărutate. Ileana, cea mai afurisită și cea mai frumoasă dintre ele, a început acest joc și tot ea l-a încheiat, trântindu-l în apă, apoi ieși râzând. Se îndreptă spre locul în care își lepădară hainele.
- Oh, Doamne, aici le-am lăsat, spuse privind în jur, ca o ciută ce simte fiara apropiindu-se.
Fecioarele se ascundeau una după alta, rușinate. Lucifer se îndrepta spre ele cu un zâmbet triumfător.
- Eeei! Fetelor, acum i-acum! Ați pierdut ceva?
- Dă-ne hainele! îi porunci Ileana înțepată, încercând să-l intimideze.
- Și ce primesc în schim?
- Un furcoi în coaste, se stropși fata la el.
- Cum vreți voi. Eu nu mă mișc de aici. Acum vine seara, să vedem cum mergeți în sat fără haine și ce le spuneți părinților. Dacă vreți, vă conduc acasă, pe fiecare, râse sarcastic.
Fetele n-au crezut, până nu l-au văzut pregătindu-și culcușul, din fân și frunze mari de nuc.
- Noapte bună! le ură întinzându-se pe burtă.
- Ce vrei, câine? îl întrebă în cele din urmă Ileana, lovindu-l cu piciorul.
Lucifer, deranjat de gestul ei, îi prinse glezna și o răsturnă peste el, apoi se răsuci, făcându-și loc între pulpele puternice.
- Pe tine, cățea...și pe ele. Ați făcut ce-ați vrut cu mine în apă. Acum e rândul meu.
N-au putut să-i reziste. Avea un foc ciudat în priviri, iar felul cum le iubea, le înnebunea.
,,Ai păcătuit, vei fi judecat și trimis în iad pentru faptele tale'', îl dojeni Dumnezeu.
- Doamne, recunosc, am căzut în ispită, iartă-mă, n-am să mai fac.
Au urmat zile de liniște și rugăciuni, până când fetele au început să-l caute. Îi aduceau cele mai bune bucate, îl răsfățau cu plăcinte, îi frământau cozonaci, îi coseau cămăși care mai de care mai frumoase și îi cereau să le iubească.
- Din nou ai păcătuit Lucifer! de data nu mai există drum de întoarcere. Iadul e al tău.''
- Doamne, eu nu am făcut nimic rău. Ele mi-au cerut, iar eu le-am dat. N-ai spus Tu că dar din dar, se face rai?
Dacă păcat înseamnă să iubești, să lenevești, să aștepți să-ți vină totul la nas, trăind în belșug și voie bună, atunci facă-se voia Ta, Eu sunt Păcatul, iar Iadul este al Meu. Decât o viață sclavul poruncilor tale, fără să cunoști plăcerile vieții, trăind în sărăcie și muncind cinstit pentru nimic, mai bine un an de rai pe pământ, sclavul păcatelor iubirii și al bogăției nemuncite: să furi, să iubești, să minți, să petreci și să-ți permiți orice, asta e viață, amin.
Eu sunt Diavolul, cel care vrea să trăiți așa cum simțiți. După voi, potopul.