Î. Stimabile domn Mihai Eminescu, ați devenit un mare om de seamă, un mare geniu al limbii și literaturii române și ați scris niște bijuterii de poeme.
Ce înseamnă pentru d-voastră a fi poet?
R. Pentru mine înseamnă că:
„ Nespălat, neras să umbli,
Și rufos și deșuchet -
Toate-acestea împreună
Te-arat-a fi poet. „

Î. Ce a însemnat însemnat pentru d-voastră Raluca Eminovici, mama d-voastră atunci când a murit ?
R. „ O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău…
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. „

Î. D-l Eminescu, profesorul Aron Pumnul a murit în bratele d-voastră, dar dumnealui ce a însemnat pentru dvs. ?
„ Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt și mare,
Col? unde te-așteaptă toți îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
Și-ți împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori! „

Î. Majoritatea copilărie v-ați jucat cu fratele Ilie. Cum a fost, v-ați distrat ?
R. „ Copii eram noi amândoi,
Frate-meu și cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam și înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.

Și el citea pe Robinson,
Mi-l povestea și mie;
Eu zideam Turnul-Vavilon
Din cărți de joc și mai spuneam
Și eu câte-o prostie.

Și frate-meu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaște nempăcat,
Să-i chem în bătălie -
Să vedem cine-i mai tare. “

Î. Ce-mi mai puteți spune altceva din a d-voastră copilărie ?
R. „ Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă isvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetișor:
Un freamăt lintrecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas. „

Î. D-l Eminescu, ce părere aveți despre România din ziua de astăzi ?
R. „ Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc. „

Î. Dacă Veronica Micle, ar fii în fața d-voastră ce i-ați transmite ?
R. „ Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc fața-ți, ochiul tău ceresc,
Să mângâi păru-ți d-auree mătase,
Privindu-te, de-amor să nebunesc!
Ah, brațul tău rotund e alb ¬ se lasă
Cu grație pe umerii-mi ¬ privesc
În ochii tăi, în fața ta ¬ în gura jună
S-ascult uimit la vorba ta nebună! „

Î. Ce înseamnă d-voastră stimabile poet Mihai Eminescu, cuvântul „ femeie „ ?
R. „ Femeia? Ce mai este și acest măr de ceartă,
Cu masca ei de ceară și mintea ei deșartă,
Cu-nfricoșate patimi în fire de copilă,
Cu fapta fără noimă, când crudă, când cu milă,
A visurilor proprii eternă jucărie?
Un vis tu ești în minte-i ¬ și astăzi te mângâie,
Iar mâne te ucide. Cu același râs pe buză
Ea azi ascultă șoapta-ți de-amor să o auză,
Iar mâni cu mii propuneri te chinuie și știe
Că orice nerv în tine îl rumpe și-l sfâșie. „

Î. Ce părere aveți despre tinerii poeți care sunt la început de drum și sunt criticați aspru ?
R. „ Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul. „

Î. Domnule Eminescu, ce înseamnă pentru d-voastră dragoste adevărată, nu pentru poetul Mihai Eminescu ?
R. „ Dragoste adevărată
De fecioară prea curată;
Tânără-ntineritoare,
Dragoste de fată mare;
Însă plină-i de durere
Dragostea cea de muiere,
De durere și de haz,
De dulceață și necaz;
Îndărătnică și dragă. „

Î. Creațiile d-voastră au primit aprecieri pozitive, dar și negative. Ce le-ați transmite criticilor d-voastră?
R. „ Critici voi, cu flori deșerte,
Care roade n-ați adus -
E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.

E ușor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune. „

Î. Ne puteți povesti două vorbe despre cum a fost la Berlin ?
R Sigur: „ Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se știe.
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie,
Și mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.
Ș-acum șuieră mașina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümmel mă invită,
Milly-mi râde. ¬ Ce-mi mai pasă! “
Î. Cum v-ați apucat de poezie ? Ați avut o muză ?
R. „ Aveam o muză, ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Poți ca să vezi icoana radioasă,
ÃŽn strai de-argint a unui elf de nea!
Păr blond deschis, de aur și mătasă,
Grumazii albi și umeri coperea. „

Î. Ce părere aveți despre politicieni ?
R. „ Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin;
Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine,
Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine,
Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.

Sfărmați statuia goală a Venerei antice,
Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecției umane și ele fac să pice
ÃŽn ghearele uzurei copile din popor!

Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă,
Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliți statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până și urma sclavă
Celor ce le urmează pân' la al lumii fund!

Sfărmați tot ce arată mândrie și avere,
O! dezbrăcați viața de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit.

Î. În finalul interviului ce mai doriți a ne spune ?
R. „ Viața în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie. „

( 2010, 25 octombrie )