«Așe îmi trebuia mie azi biserică cum îi trebuiesc lupului ocheri,– bombănea unchiul Fedea stând în genunchi și din când în când uitânduse cu coada ochiului spre ornicul de pe perete ce-l dăruiese bisericii Mnihai a Bodnarului. – Da parcă poți desluși de aici țifrele de pe fața ceasului? Și țaigărele-s subțiri ca niște iglițe de ’mpletit ciorapi... Da de la zgârciobul de Mnihai a Bodnarului la ceva mai bun nici să nu te aștepți. De ar vedea el ce horlog are domnul pulițișt. Zici că-i credenț nu ceas! Iar când e punt ora ezactă, sare din ea un cuculete și așe de mândru cucăiește de zici că ești în Dumbrava Tătarului nu în odaia pulițiștului, iar calicu’ de Mnihai a Bodnarului dăduse bisericii – ia ție Ilia ce mie nu-mi hia! Da și popa îsta atât întinde căzania, de mi-or amorțit genunchii. Tot o dă înainte cu iadul și gheena iar mie zici că-mi umblă un mușuroi de furnici prin genunchi, ’tui mama mâne-sa de iad și de gheenă! Numa’ de n-aș adormi că tare mă rumpe somnul. Cum drac’ să nu mă rumpă dacă am stat tătă noaptea la priveghiul Þărmuroaiei, da s-o plătit să stai! Găluște cu carne de păciună și pancove făcute cu ouă iar horincă câtă vrei, vreo doișpe păhăruțe am foșnit pe gât, așe priveghi mai rar. Apăi văd că mă biruie rău somnul. De-ar termina odată demonul de popă cu iadul său. Da’ și pe mine m-o adus nevoia hăpt aci-n fața lui să mă vadă. Și Pătru a lu Pușcă deja-i pe moarte, numa de nu s-ar duce mai repede că mintenaș începe postul și adio găluște cu carne și pancove cu ouă! Ce priveghi mai e ăla?... Eu întotdeauna îi poruncesc Măriei: când oi pieri să taie o capră pentru priveghi, iar ea: «Nu-ți bate capu’ Fedea, cum poruncești așe oi face, ai să vezi!...» Da parcă văd că n-o fi așe, că tare zgârcită mai e, de-ar putea ar mânca și de sub ea. Iar eu, de-ar pieri ea înaintea me, le-aș tăia pe amândouă! Zău că le-aș tăia!... Da’ tare mă tem că n-oi apuca eu să tai caprele... Oi crăpa înaintea ei, iar ea încă se va mărita, ori după Găvrilă a Șchiopului, ori după Gheorghea a Blidarului că au pinzie, mama lor de potlogari! Da’ las numa s-o ia, că apoi o să vadă ei cum îi Mărie me!... Ptiu, da ce mă mai rumpe somnul, mă îndoaie nu alta. Iar popa behăie ca o turmă de capre și tot despre iad și despre iad, de parcă altceva n-ar ști. Da’ las că ajung eu acasă mi-oi așterne lepedeul sub nucul valah și oi dormi pân’ deseară.»
Numai pentru o clipă închise unchiul Fedea ochii că și văzu lepedeul întins la umbra nucului valah, simți adierea plăcută a vântului... Vocea preotului se stingea încet, iar sărmanul unchieș, parcă plutea undeva între vis și realitate.
– Dar vă spun ca vor veni mulți de la răsărit și de la apus, și vor sta la masa cu
Avraam, Isaac si Iacov în Împarăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai de afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților – își continua predica preotul. Văzând că unchiul Fedea e pregătit să tragă o sforăială în biserică, îi trecu prin cap să-l învețe minte pe unchieș cum se doarme la biserică, iar aceasta să fie de învățătură de minte și altor creștini somnoroși.
– Care dintre voi vrea să fie aruncat în întunericul de afară, unde va fi
plângerea și scrâșnirea dinților. Care dintre voi iubiți creștini vrea?... – întrebă preotul cu o voce blândă, lină care parcă îl adormea pe unchiul Fedea ca un cântec de leagăn. – Vrea careva dintre voi?...
– Hr-r-r, hr-r-r, hr-r-r! – se auziră sforăiturile unchiului Fedea. Mirenii abia
își stăpâneau râsul.
– Iar dacă, careva dintre voi vrea cu adevărat acest lucru să nu stea în
genunchi, acela să se ridice... – și deodată părintele strigă puternic: – în picioare!
Întreaga biserică izbucni în râs, vazându-l pe bietul Fedea sărind în picioare, ca un răcan în fața căprarului.
– Unchiule Fedea dumneata vrei să fi aruncat în iad?... Am spus că cei care vor
să fie aruncați în iad să se ridice în picioare. Văd că dintre toți creștinii numai dumneata singur te-ai ridicat în picioare, vrei să mergi singur în iad?... – zâmbi șiret preotul.
– Da de ce singur? – întrebă mirat unchiul Fedea, după care adaugă,
scărpinându-și ceafa. – După cum bag sama părinte, și du’mata stai în picioare.