O individă grasă, în vârstă, mi-a ordonat să trec pe cântar.(...)
-,,Ai 48 de kilograme... treci să te măsurăm!... ai 168 de centimetri... Da... Acum să-ți luăm sânge: întinde brațul pe marginea răzmătorii!''
Ce-i drept, știam tot acest ritual dar nu aveam nici un chef de comentarii... desi fierbeam în suc propriu așteptând scânteia prielnică revoltei.
Mi-am scos propria batista albastră din buzunarul pantalonului și mi-am așezat-o în dreptul gurii și nasului...(Trebuia să avertizez,într-un fel ironic,lipsa maștilor de protecție antimicrobiană! Asta era scânteia...)
Asta pentru a mă proteja de tânăra și bruneta frumoasă din fața mea. Asistenta încerca fără succes să umple prima seringă-vacum. Priveam atent când la locul unde
înfigea acul când la chipul ei drăgălaș stapânit de o mină trădând neputința.
Mai că îmi venea să plâng de durere, mai că îmi venea să râd în hohote de întamplarea în sine cât și de vorbele aruncate răstit printre dinții de un alb strălucitor.
Nu știu de ce..., încă mai dețineam puterea și voința de a memora unele amănunte ce nu cred că mă interesau cu adevarat.
Între timp, intră și d-na Mari, infirmiera...
Totul decursese ,,normal''...
Oarecum normal...
Nici nu îmi dau seama bine dacă normal sau...,,normal'' era cel mai normal În acele momente cu adevărat dureroase, cu adevărat hilare în același timp.
La un moment dat, fără a băga de seamă, din spatele meu apăru Bărbosu... domnul Bărbosu directorul instituției spitalicești unde aveam să ,,domiciliez'' în
urmatoarele cel puțin 30 de zile așa după ,,cum spune la regulament''și la ,,legile statului Roumân''.
(De la medicul curant citire!)
-,,De ce nu purtați măști...?''
Răcni impetuos, ca un cocoș umflat în pene, directorul.
-,,Trebuie să își țină el nasul și gura acoperite...!?''
Se mai rățoi, țanțoș și parcă în glumă deși nu era...
-,,Păi nu mai avem...'' răspunse cu juma' de gură drăgălașa brunetă ce îmi luase sânge după mai multe tentative nereușite. Tremura toată și mă privea de parcă eu aș fi
fost vinovat cu ceva.
Cealaltă tăcea pământ. Doamna Mari părăsise subtil mica încăpere și asista de undeva din penumbră la scena unde și eu eram martor sau chiar un personaj de prim plan.
Când am întors capul spre ea mi-a zâmbit cu oarece subînțeles și a continuat să își vadă de îndatoririle de serviciu, rezervându-și dreptul de a trage cu urechea tot ce
se vorbea...
Mă aștepta pentru a mă conduce la locul unde trebuia să îmi las îmbrăcămintea de acasă și să o îmbrac pe aceea a instituției, așa după cum scrie ,,la regulamentul de
ordine interioară'' scris la computer pe un petic de hârtie și agățat pe un zid cu vopseaua lambriului exfoliată.
Sub acest text de ,,regulament'' scria mic, tot cu litere de computer: ,,conducerea!''
Nu se găsea pe acesta nici cea mai vagă semnatură sau vreun semn de ștampilă directoricească.
Un simplu afiș ce îmi sărise în ochi la auzul vorbelor ,,oficiale'' rostite de doamna Mari.
Exista acolo și asta era câtuși de puțin un semn de autoritate, un semn vag de normalitate. Bărbosu, îmbrăcat în halat alb, cu chelie pe creștet, puțin puf alb crescut
anemic pe lângă urechile-i mici și aproape rotunde, își mișca barba albă vorbind răstit, rapid, foarte tare și puțin ,,pe nas''...
De altfel un personaj pitoresc ,,piticu' '', după cum spuneau în batjocură unii dintre pacienții ce avuseseră ,,de ceartă cu el''.
După mulți ,,un director cam pe arătură'' sau ,,plecat cu sorcova''...
Unii îl lăudau ca fiind un medic bun alții din contră spunând că ,,nu se vor da pe mâna lui nici dacă ar fi morți, pentru că face anumite experimente pe ei și primește în

schimbul mostrelor de țesut recoltate foarte mulți bani''...
Nu știu... Probabil simple legende!Sigur...!
* * *
Tremura toată și mă privea într-un anume fel-de parcă eu aș fi fost vinovat cu ceva.Cealaltă tăcea malc.Doamna Mari părăsise subtil și rapid mica încăpere și asista, de undeva din intuneric, la scena în care și eu eram martor și personaj activ în același timp.Am întors capul spre infirmieră iar ea mi-a zâmbit cu oarece subințeles și a
continuat să-și vadă de îndatoririle de serviciu, trăgând în continuare cu urechea la ceea ce se vorbea... Mă aștepta pentru a mă conduce la locul unde trebuia să îmi
schimb îmbrăcămintea civilă cu cea spitalicească-așa după cum scrie ,,la regulamenul de ordine...'' scris la computer pe o hârtie (format A4), agățată pe un zid cu vopseaua lambriului exfoliată.Sub textul de ,,regulament'' scria mic, tot cu litere de computer, -conducerea. Nu avea nici măcar o urmă de semnătură ori vreo umbră de ștampilă directoricească. Doar exista acolo pe perete și asta nu însemna câtuși de puțin că exista un minimum-minimorum de autoritate-un semn vag de normalitate.
Barbosu, îmbrăcat în halat alb-de un alb impecabil, cu chelie pe creștet- cu doar puțin puf alb crescut anemic pe lângă urechile mici și aproape rotude, își mișca barba
albă în timp ce vorbea răstit, rapid, foarte tare și puțin ,,pe nas''. De altfel, un personaj pitoresc ,,piticu' '', după cum spuneau în batjocură unii dintre pacienții cu vechi
ștate și care avuseseră ,,de cearta cu el''. După opiniile multora ,,un director cam pe arătură'' sau ,,plecat cu sorcova''... Alții îl lăudau ca fiind un medic foarte bun;
alții, din contră..., că ,,nu se vor da pe mâna lui nici morți- pentru că face anumite experimente luând bucăți din plămânii lor pentru a-i trimite unui laborator și în
schimbul acestor mostre cică ar câștiga sume mari de bani''. Ca în orice ,,societate'' închisă se nasc și se perpetuează legende, diverse mistificări ale realității.
Realitatea se deformează-fiind transformată în poveste, fiind transmisă pe cale orală de către oamenii simpli care trec pragul acestei instituții de recuperare a sănătății.
,,Piticu' '' trebuia să-și impună și să-și mențină autoritatea în vreun fel, altfel s-ar fi creat un adevărat haos.În astfel de locuri e nevoie de o mână forte, de un creier lucid și ferm, de un suflet sensibil dar nu extrem de larg.
* * *
Multe și aiuristice legende circulă într-o lume închisă în ea însăși, într-o lume de griuri, într-o lume destul de ternă.
Așa îl știam și eu-din descrierile făcute de foștii și actualii pacienți care trecuseră o dată sau de mai multe ori pe aici- prin ,,locul binefacerii, ori chiar acum îmi erau
colegi de salon, camarazi de suferință.În urmă cu un an făcusem destule vizite aici la cineva apropiat.Probabil că nu realizez că de fapt mă găsesc într-un ,,ospiciu'' cu
pretenții de sanatoriu pentru cei bolnavi cu plămânii și căile respiratorii, astea toate, poate că le voi constata în timp dacă ele există cu adevărat.Sper să nu devin unul
dintre ,,veteranii'' acestui loc.Toate informațiile venite pe filiera internătilor- mai ales recidiviști, spun că e obligatoriu ,,să fiu angajat'' aici pe un termen de aproximativ 60 de zile ,,după cum spune regulamentul și legile statului'' citate uneori de medici ori de asistentele medicale- asta, în funcție de diagnosticul și gravitatea bolii și de perioada de vindecare-recuperare a fiecărui bolnav în parte.Ori de câte ori mă revoltam împotriva neregulilor constatate și împotriva restrângerii libertăților mele, auzeam din gura medicului curant, a asistentelor- mai ales!, și a personalului auxiliar: ,,ai de stat aici...doua luni cel puțin...!''
După două săptămâni de internare am cerut- după rugăminți umilitoare, imperativ să fiu lăsat să merg acasă ,,din motive intime și personale ce țin tot de starea mea de
sănătate, alta decât aceea pentru care am venit aici...'' Trebuia să ies din acest loc prin orice metodă ortodoxă-astfel puteam să-mi primesc tratamentul pe timpul
șederii acasă și tot astfel puteam reveni în cele mai bune și legale condiții.Dacă plecam ,,la cerere pe propria-mi răspundere'' făcută pe genunchi- așa cum mi se ceruse, se putea să nu îmi primesc tratamentul acasă și puteam fi respins ușor dacă ,,se întampla ceva rău cu mine pe timpul permisiei- în realitate, externare la cerere.
Un hățis birocratic instaurat anume pentru ca ,,la o adică...'' pacientul să fie singurul vinovat iar medicul să nu fie tras la răspundere în nici un fel.O asumare personală
a răspunderii pentru a preveni- legitim și legal, orice greșeală- voluntară sau involuntară, a fiecarui bolnav plecat acasă înainte de un oarece efect pozitiv al medicației administrate.Statul își lua măsuri pentru ca tratamentul să vindece bolnavul iar acesta să aiba odihnă, liniștea și regimul necesare în așa fel încât banii cheltuiți cu pacienții să dea randamentul maxim scontat- să nu fie cheltuit degeaba.Și într-o parte și în cealaltă, dreptatea și leglitatea își au locul lor bine stabilit prin legi și regulamente, bun simț și raspundere individuală.De fapt, e vorba de un ,,contract'' de externare- la cererea pacientului, care iți poate creea probleme în a te trata dacă ți se agravează afecțiunea de care suferi.O regulă-legiferată, a spitalelor de la noi, o protecție- pe bună dreptate, pentru anumite accidente și comportamente contrare
regulilor impuse de medicația administrată în spital, de care să nu fie făcut răspunzător corpul medical. Poate că e normal să fie așa!
* * *