poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-10 | |
Eu, Cineva:
- Ah! Nu ești nou sub soare, nefericitule ! Amicul Nimeni: - Sunt născutul lucrurilor de la mine furate, puntea suspendată între naștere și moarte; mi-am luat porția de hrană, m-am cântărit; aveam cu un gând în minus; iar pe măsură ce mă hrăneam cu vânt, pierdeam două, nouă, o mie de trăiri, până am rămas fără tăceri de prisos. Cu surâsul său limpede, Nimeni povestește... ... De la grădiniță, Mihăiță veni acasă lovit la ochi. Bunica încercă să-l descoase: - Ce ți s-a întâmplat, neastâmpăratule? - Nimic, buno! - Cum așa! Ai o vânătaie cât o prună. - Nu vezi tu bine. Mama ți-a zis să-ți schimbi ochelarii! - Văd destul de bine. Așa că spune-mi, cine te-a lovit? - Nu m-a lovit nimeni. - Dacă nu spui, îți tai porția de ciocolată. - Foarte bine, n-o să fac diabet. - Cine ți-a spus prostia asta? - Mama. A zis că n-am voie să mănânc ciocolată decât în zilele de salariu. Altfel, fac diabet. - Hai, puiule, spune-mi, cine te-a lovit?, se rugă bunica. - Nu-ți spun. - Ești un rău și n-o să te mai las să te joci cu Pichi. Pedeapsa aceasta n-o suporta Mihăiță; pechinezul era punctul său vulnerabil. Simți cum i se face un ghem în stomac, dar, cu toate astea, zise: - N-am timp de potaia ta! Am treabă. - Spune-mi cine ți-a învinețit ochiul, insistă bunica. - Nu pot. Eu sunt bărbat adevărat. - Unde ai auzit așa ceva? - Tata mi-a spus că un bărbat adevărat nu pârăște și nu plânge. Când veni de la serviciu, un pic aghezmuit, ca un bun creștin împăcat cu cârciuma, tatăl se porni să-și înduplece copilul: - Mihăiță, trebuie să-mi spui... Puteai să rămâi orb. - Dar n-am rămas! - Ai fi putut rămâne. - Și ce dacă? - Ce dacă?! O să te fac să pricepi. Ia pune-ți mâna la ochi! Îi arătă cum; puștiul își acoperi cu podul palmei ochiul neatins. - Acum, ia spune-mi, vezi? - Nu. - Nu-i așa că e rău să fii orb? - Nu e rău. - Cum nu e rău?! - Așa, că nu doare. - Aha, nu doare... Tatăl se gândi cum să se facă mai bine înțeles și, după ce desfăcu o bere, reluă: - Ia să încercăm din nou... Acoperă-ți amândoi ochii... Așa, bine! Acum mergi! Îi puse piedica și puștiul căzu. Se lovi tare de podea și cu greu se abținu să nu plângă. - Ei, ce zici, e rău să fii orb?, se felicită tatăl. Vezi că doare?! - Ești nebun? Pui piedică unuia orb! - Hai, zi-mi, cine te-a bătut? - E problema mea... - Cum?!, ridică tatăl tonul. Așa vorbești cu mine?! - Păi..., Gigel... mi-a băgat din greșeală pixul în ochi, iar eu l-am scuipat și l-am bătut. - Ce-ai făcut?... - L-am bătut. - De ce, că doar a greșit! Nu zici tu, că din greșeală? De ce l-ai bătut? - Așa, să văd dacă e bărbat adevărat. Și nu e, că a plâns.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate