Cu noaptea în cap, fiecare dintre componenții trioului nostru de pescari amatori își ocupase locul pe care-l considerase cel mai nimerit pentru undit. Luciul bălții, plescăitul izolat al vreunui pește, ce tulbura, ce-i drept, mai rar, liniștea de cleștar a apei, toate astea ne umpleau inimile de mari emoții.
La ora cinci și jumătate, primul pește, o frumusețe de ciortănel, lung de-o șchioapă, își face loc într-unul din juvelnice. Ne bucurăm că nu căraserăm zadarnic pământul galben și lipicios și care nu se dezlipea de încălțăminte decât odată cu aceasta.

Nu trece mult și își face apariția Fănuș, paznicul bălții. Salută. Salutăm. Și, în semn de aleasă cinstire, îi facem plocon o sticlă cu rouă-de-prună-oltenească. Fănuș trage un gât, își pocnește limba de cerul-gurii, de mare plăcere, strâmbându-se, în același timp din cauza tăriei și, cu prețiosul obiect sub braț, se îndepărtează agale, fără să ne întrebe dacă avem formele îndeplinite pentru accesul pe baltă, adică taxa de pescuit plătită la "Piscicola".

- E un blestem să fii prea bogat, cugetă amicul Nimeni. Dacă e vorba de un individ, mai treacă-meargă. Dar, dacă e vorba de o țară, rămâne de văzut. Mai ales, de o țară bogată. Sau care a fost. Că ne tot întrebăm, vreme de două decenii ne întrebăm, unde-i sunt banii, unde-i sunt resursele? Unde-unde? Păi în buzunarele clientelei politice, unde altundeva!? Clientelă mereu aceeași, indiferent de partidul de la guvernare. Îngrășată peste noapte și cotizantă de a doua zi. Statul nu face nimic, că de-aia-i stat, iar averea țării, cea mai ușoară pradă!

Nici nu observăm când trece timpul: cu ochii încordați, privim la plutele care saltă vioi, se scufundă, revin la suprafață. Tragem de undițe destul de des, însă peștele nu se mai agață. Prăpădește momeala doar: mămăliga deja consumată ar fi putut sătura o haită de câini.

- Avem ghinion, constată unul. Ca și opoziția, adaugă altul.
- Să știți fraților, omul are dreptate. Că puterea, deși e coruptă, nu poate fi înlăturată. Vedeți voi, puterea nu ține cu cei mulți. Fomiștii vin pe baltă și nu se aleg nici măcar cu un ciortănel, pe când ăi de sus se îndoapă cu icre negre.
- Și, culmea, să-i mai și votezi!
- Eu nu i-am votat. Eu am mers pe mâna opoziției.
- Și ce, mă, credeți că ăia din opoziție, când o să ia puterea, vor ține cu de-alde voi?, se amestecă unul din alt grup.
- Să-i punem la încercare.
- Am vrea noi, dar nu e posibil. Nu vedeți că puterea demite toți primarii opoziției aleși prin vot? Și asta pentru crearea unor condiții de fraude electorale?! Plus că-i cumpără pe toți. Slujbele se dau pe pile, directorii la spitale, la școli, chiar și la grădinițe, se numesc pe baza carnetelor de partid, până și Fiscul e mai înțelegător când ai carnet la "partidul potrivit"...
- Că bine fac, zice, provocator, necunoscutul. Ce, ăia din opoziție, la rândul lor, nu vor mânca icre negre? Fiți pe pace! Fomiștii tot aici se vor întâlni. Ba, s-ar putea să fie chiar mai rău. Că o să vină fostul moșier și o să-și ia balta... Acu' e bine, că balta, încă, mai e a statului... Să nu vină moșierii, că...
- Da' ăștia ce-au făcut? Foștii activiști și securiști? Au cumpărat "ceapeu"-urile, cu lacuri și cu baraje cu tot? Prin legea care au votat-o, foștilor proprietari li se restituie ce a mai rămas..., adică mai nimic, niște bilete la fondul Proprietatea... Adică, nu dăm foștilor moșieri, dar ne facem noi moșieri. Iar cei care și-au rupt oasele pe la "ceapeu" rămân tot muritori de foame. Ce dreptate mai e și asta? Comuniștii dracului!
- Bă legionar nenorocit, de ce înjuri? Þi-arăt eu ție!
- Pe-a mă-tii... Criminalule!

- Iacă-tă ce zice Președintele, continuă Nimeni:
„Dacă nu veți fi cei care veți scoate România din criză și vor continua acțiunile clientelare, vă veți compromite pentru totdeauna. Puteți să scoateți România din criză sau s-o îngropați.”, ar fi zis dânsul, adresându-se parlamentarilor Puterii. “Pentru treizeci de mii de clienți politici, pierdeți nouă milioane de voturi”, ar mai fi zis dânsul, ca un bun previzionar.

- Bă, ăia de-acolo, gura!, că se sperie peștele, țipă unul, mai din depărtare. Fiți toleranți, ce dracu'!

Toleranți? Nici nu știe ăla ce e aia toleranță. Dacă i-ai vorbi de respectul față de idei contrare propriilor principii, despre ceva care, pentru el, poate fi lipsit de importanță, dar pentru altul poate fi esențial și trebuie respectat, despre cei care s-au purtat primitiv pentru a-și impune ideile, dacă i-ai vorbi despre aceste lucruri, te-ar considera ca plecat cu sorcova.

- Gura, bă, că mă pun cu paru' pe voi!

Peste baltă se lasă liniște. O liniște binefăcătoare, după cearta de mai înainte, dar care, nu după mult timp, e întreruptă de un stol de nagâți gălăgioși, ce se roteau, amenințător, pe deasupra capetelor noastre. Adevărata cauză a ostilității păsărilor ni se dezvăluie curând: cu o bâtă în mână și cu zeama de prună urcată la cap, apare, prin păpuriș, paznicul bălții, precum un zmeu călare pe șapte iepe. Ne somează să-i arătăm "patalamaua".
- Dacă n-ați plătit taxa de pescuit, valea! Braconierilor!, țipă el cât îi permit plămânii, și-i permiteau, nu glumă!, stârnind mai abitir nagâții și alte vietăți ale bălții.
- Nea Fănuș, nu ne mai cunoști? Noi nu suntem din ăia care fac rău bălților. Venirăm și noi să ne distrăm, că, mâine-poimâine, se trage pământ peste noi!, încearcă unul dintre noi să aplaneze incidentul.
- Și-apoi bonul de pescuit ți l-am arătat azi-dimineață. Prună curată!, adaug și eu pe un ton voit glumeț.
- Știi ceva, domne, eu nu sunt nici Nea, nici Zăpadă. Eu sunt domn! ne pune la punct Fănuș, zburlit. Ce bon, mă? Ce prună, mă? urlă el și se repede amenințător, rotindu-și ciomagul pe deasupra pălăriei de paie, cu îndemânarea lui de zmeu. Luați-vă tălpășița, n-auziți? Mama voastră de hoți! Cărați-vă!

- Au îngrășat clientela politică, afirmă amicul Nimeni. Toate partidele au făcut așa, cu toate că promisiunile erau împotriva unor astfel de practici. Mă îndoiesc că va renunța cineva la clientela politică. Cum e trebuință de mulți bani, apare și necesitatea fiecărui partid de a-și forma o numeroasă clientelă și care, mai devreme sau mai târziu, își va vrea banii înapoi.

În zadar încercăm noi să explicăm conștiinciosului paznic că e o neînțelegere la mijloc și că avem forme legale de pescuit.
- Nu vreau să aud nimic. Hai, valea!... Valeeea! ne invită omul în cel mai politicos mod să părăsim balta, fără a ne gândi că ar putea fi ațâțat de careva, deranjat de vederile nostre politice, neconforme cu cele ale majorității.
Alți pescari din alt grup, aflați în apropiere, se adună în jurul paznicului, susținându-l:
- N-auziți mă, ce zice șefu'? Hai, roiu'! Aveți un minut.
Văzând că se îngroașă gluma, cu iuțeală de soldați bine instruiți, ne strângem sculele și hainele și pe-aici ți-e drumul!
Pământul cleios ne sleiește de puteri. Istovit de efort, îmi scot ghetele și-mi continuu mersul desculț. Ne oprim abia când vocea paznicului nu ne mai poate ajunge. Facem inventarul la ustensile. Constat, cu mare părere de rău, că îmi lipsește tocmai juvelnicul cu ciortănelul.

- Þara asta are de toate, concluzionează Nimeni. Așa cum învățăm, de mici, la școală. Are câmpii mănoase, are munți frumoși, are ieșire la mare, subsol bogat, însă nu are politicieni de caracter.

După ceva vreme, mă întâlnesc, întâmplător, prin oraș, cu domnul Fănuș.
- De ce ne-ați gonit de pe baltă?, îl întreb eu, mai mult din curiozitate. Că doar am fost în regulă, plătisem pentru ziua de pescuit.
- Domnule, îmi zice el amical, te văd om simpatic. Înscrie-te în partidul nostru și poți veni oricând la pescuit. Chiar fără să plătești. Nu fi fraier! Bagă-te în partid cu noi. Așa te pui la adăpost de criză, de concediere, de restructurare. Și ține minte ce-ți spun: la balta aia, atâta timp cât suntem noi la putere, opoziția n-are ce căuta. Și, nu de alta, da' are balta pește!...