Când omul simte suferința, inconștient, intră în cârciumă. Vine la cârciumă ca la duhovnic, să se spovedească, sau ca la o ședință de psihoterapie, pentru tratament nemedicamentos, că, vrând-nevrând, trebuie s-o recunoaștem pe-a dreaptă: cârciuma, măi, dragă, îți luminează abisul întunecat și plin de apăsare. La cârciumă, nu tu te lupți cu suferința, tu te lupți cu paharul, iar în compensație, paharul se luptă cu suferința ta.

- Domnule!, îmi zice amicul Nimeni, ca și cum s-ar adresa sieși. Toți ăștia s-au poziționat în puncte forte de putere și au ajuns chiar să dețină controlul popoarelor. Sunt peste poate de puternici și, deloc de neglijat, buni psihologi și manipulatori. Știu să se facă simpatici, să-și creeze imagine de altruiști, caritabili, apărători ai drepturilor omului, mai înainte de a-și da arama pe față și de a se proclama stăpânii absoluți ai Terrei. Ei sunt printre noi, omniprezenți, ca președinți, „zei”, monarhi, patroni de concerne, oameni de afaceri de succes, care ne conduc în secret lumea.
- Puah, face Cineva. Îmi sună cunoscut. Teoria conspirației!

Cei doi frați de soartă rea sunt primii clienți din acea dimineață. Se așează lângă fereastră, la o masă luminată de razele jucăușe ale soarelui.
- Cum ziceai că se numește edificiul ăsta?, întreabă Ionică, peste măsură de serios.
- Babel Mandeb, răspunde Mișu, cu suferința spuzită pe față, ca acneea. În arabă, "Poarta lacrimilor".
- Bre, ce mai scălămbăie ăștia numele firmelor! Să-i înnoade limba sărmanului român.

- Două halbe, comandă Mișu unei tinere ospătărițe cu picioare lungi și armonioase, care i se continuau sugestiv sub o fustă atât de scurtă, încât părea neterminată din penurie de material.
- Așa suntem noi făcuți, reia Ionică ideea. Să ignorăm tradiția. Îți mai amintești, ce nume sonore, "Șepcile pălite", "Cățeaua leșinată", "La intelectuali"?!
- Cică, ar fi denumiri cu iz naționalist, nu mai dau bine, suntem doar în Uniunea Europeană...
- Lasă, mă, că și patronii ăștia străini puteau să-i zică "La doi draci", cârciumii, se înfierbântă Ionică și începe să necheze, cu aluzie la fetișcana care îi servise. Și atunci să fi văzut clientelă!

- Hei, ce mai vremuri!, își amintește Mișulică. Pe o nimica toată, beai de stingeai. Acu' accize, taxă de timbru, taxă de stat, de stat sus, de stat jos, de stat în cap, de stat ca pe ghimpi...
- Ai dreptate, scump! Ar trebui să fie mai ieftin ca la doctor. Că aici vin oameni suferinzi, nimeni nu calcă pragul cârciumii fără suferință și durere. Alcoolul este un bun anestezic și ar trebui să fie mai ieftin ca alt medicament.

- Dacă mai ții tu minte, "La trompetiști", se bea bere la sticlă, ieftină de-ți puteai turna și pe cap, să faci clăbuci și economie de apă la spălat. Îți puteai lua și în pălărie și să-i duci acas' nevestei.
- Acum, nici nu-ți vine s-o mai pui pe buze din cauza prețurilor. Și, chiar de este de la gheață, din aceeași cauză, simți că-ți arde mațele.

- Cum-necum, adevărat sau nu, zice Nimeni așa, într-o doară, guvernele tac mâlc. Iar atunci când, de gura presei, au vorbit, de fapt au dezmințit că la mijloc ar fi vreo conspirație. Posibil ca ei înșiși, conspiratorii, să fi vorbit, în ideea de a rămâne nedescoperiți.
- Domne’, bazaconii! Nu degeaba cei care cred în ele sunt considerați nebuni.

Tac o vreme; liniște ca de bibliotecă. Din ochi cad de acord că în cârciumă îți verși focul și disperarea, că în cârciumă se stinge suferința unei iubiri neîmpărtășite.
- Pfiu! Cum a fost posibil!, se agită Mișulică.
- Trebuie să recunosc, are picior a-ntâia!
- Nu, domne... Luna trecută... Am fost în delegație.
- Și? Un sfert din poporul ăsta face delegații și nu se mai plânge.
- Stai, să vezi drăcie! Când m-am întors, am găsit un individ, necunoscut, cu nevastă-mea în dormitor...
- Și ce e nemaipomenit în asta?!
- Este, că mă întreb și acum, și nu pricep, cum a putut pătrunde individul în casă, doar cheia se afla la mine. Avem doar două, una la nevastă-mea și una la mine...
- O fi intrat pe fereastră.
- Există gratii la toate geamurile. Mi-am luat măsuri de protecție împotriva hoților, ce crezi?!

- Atunci, pe horn.
- Locuiesc la bloc.
- De ce nu spui așa, bre? Înseamnă că a intrat pe gura de aerisire.
- Spațiul e prea îngust.
- O fi extraterestru! Ãștia se pot strecura pe unde nu te aștepți, îi dai pe ușă afară, intră pe fereastră.
- Crezi în asemenea povești?! Ești om în toată firea.

- Posibilitatea ca unii dintre noi, mai comentează Nimeni, chiar conducătorii lumii, să fie extratereștri, există. Unii poate că sunt ființe pașnice, care urmăresc să preîntâmpine autodistrugerea omenirii, sugerându-ne căi alternative de existență. Alții, poate că au doar misiunea de a studia viața de pe Pământ. Pe când alții, de rasă agresivă, lipsită de moralitate, sunt veniți pe Pământ cu gânduri necurate, în căutare de resurse, minerale, aur.

Mușterii devin din ce în ce mai agitați.
- Na, spune tu, pe unde a intrat insul!
- Nu sunt sigur , dar cred că pe gaura cheii.
- Formidabil! Mie cum de nu mi-o fi trecut prin cap o așa chestie simplă!
- Păi ție ți-au făcut electroșocuri? Că mie mi-au mutat inima din loc.
- Nu încă.
- De-aia nu... Și-acum să mergem, e timpul. Se prinde medicul că am sărit gardu' spitalului.
- Ai dreptate, frate. Cu trampaliul nu trebuie să ne punem.