Cu totii am simtit cel putin o data in viata un frustrant sentiment de dezamagire si neputinta, cand in sinea noastra ridicam pumnii spre cer, urland cu toata fiinta:"De ce mi se intampla asta?Cu ce am gresit sa trec prin asa ceva?".

Fie ca este vorba de o durere trupeasca sau sufletesca, de o problema financiara, fie ca am fost inselati sau dezamagiti, fie ca am ramas fara loc de munca etc., tuturor ne este greu sa vedem partea sau bucatica pozitiva in aceste triste si dezamagitoare intamplari.

Ne suparam in sinea noastra si nu intelegem de ce trebuie sa trecem prin asa ceva, considerand ca nu am gresit cu nimc.
De fapt nici macar nu gandim in acele momente ca in tot acel amar, poate fi si ceva bun sau pozitiv.
Se spune insa ca nici un fir de par nu se misca fara voia Lui, ca nimic nu este intamplator, ca nici un om care interactioneaza cu noi nu interactioneaza din intamplare, ca nimic nu este intamplator.
Se spune ca erau odata doi parinti , buni calzi si iubitori care aveau un fiu, un fiu care nu reprezenta insa deloc idealul lor, fiind rebel si neascultator cu toate ca parintii se purtau ireprosabil si vegheau asupra lui la fiecare pas.
Parintii nu intelegeau cu ce au gresit sa aiba un asa fiu neascultator si de ce trebuia ca fiul lor sa le aduca atata suferinta.
Insa, tocmai acest "vegheat" neincetat asupra lui, tocmai aceasta sufocare, l-au facut pe fiu sa o ia pe cai gresite, compensand astfel lipsa de libertate, simtea nevoia sa invete din propriile greseli, simtea nevoia sa zboare...pana la urma un parinte care isi sufoca copilul din prea multa dragoste, poate fi un parinte egoist, acest lucru este valabil in orice fel de iubire, iubirea nu sufoca, iubirea ofera libertate.

Revenid la momentele cand protestam si ridicam pumnii spre cer, se spune ca fiecare lucru care se intampla se intampla cu un scop, spre cresterea noastra chiar de nu ne vine a crede, dupa fiecare experienta negativa invatam o lectie, devenim mai puternici mai intelepti sau mai buni.
La fel ca in frumoasa parabola a crucii, in care un muritor se ruga mereu catre ceruri:"Doamne, te rog, crucea mea e prea grea, mai scurteaz-o, usureaza-mi povara" si Dumnezeu l-a ascutat i-a scurtat crucea, dupa un timp aceals muritor se ruga la Dumnezeu pentru acelas lucru, Dumnezeu l-a ascultat si i-a scurtat iarasi crucea.
Intr-o zi, omul nostru ajunse in calatoriile sale la o prapastie, impreuna cu alti muritori, aici, toti punand crucile la pamant, au reusit sa traverseze cu ajutorul crucilor proprii prapastia, mai putin omul nostru, care avand crucea prea scurta..nu a reusit sa mearga mai departe.

Chiar daca ne este greu, chiar daca ne vine sa ridicam pumnii spre cer, sa incercam sa primim fiecare experienta ca pe o lectie, stiind ca din ea avem de invatat, stiind ca este sprea cresterea nostra, sau gandindu-ne macar ca oricum daca “ne opunem” nu facem altceva decat sa ne sporim chinul, sa o primim si sa o tratam cu intelepciune, sa primim fiecare zi cu ploaie , insa fara sa uitam ca soarele este acolo sus , undeva dupa un nor si ca va stralucii cu putere in curand, pe neasteptate.