Sună telefonul. E miez de noapte. Ionete ridică receptorul, cu inima strânsă. La acea oră nu putea primi decât vreo știre rea, indiferent de unde ar fi venit aceasta.
- Alo?! se răstește el, somnoros.
- Alo! Cu tovarășul...
- Domne, ești beat?, îl ia repede Ionete pe cel de la capătul firului.
- Nu.
- Sigur?
- Sigur, domne, ce dracu!, răspunde anonimul personaj.
- Înseamnă că ești adormit.
- Cum să...? Aș putea vorbi?
- În somn, visând urât...
- Aiurea.
- Păi pe ce lume te afli?! Epoca de aur s-a dus, îl informează Ionete. Nu se mai adresează cu tovarășe, ci cu domnule.
- Sictir! Știu să vorbesc.
- În cazul ăsta, înseamnă că vrei să mă jignești.
- Cum să te..., că nu știu nici măcar cine ești.
- Mă nene, de ce îmi vorbești cu "tovarășe"? După ce că mă scoli în miez de noapte, mă mai și insulți. Cretinoidule!

- Dragă Cineva, îți amintești cum începe Manifestul Partidului Comunist, i se adresează Nimeni amicului său. Desigur că-ți amintești, repetă el provocator. „O stafie bântuie prin Europa: stafia comunismului”.
- Da, da, afirmă Cineva. Noutăți apar pe terenul sterp al ideologiilor. Dintotdeuna, lumea a fost strâmbă. În momentele de criză, însă, strâmbătatea socială te apucă de ochi, cât să-ți iasă din orbite. Nedreptatea o întâlnești peste tot, e ceva normal ca speranța să încolțească din idei mărețe, utopice. Odată cu stârpirea comunismului european și, deci, odată cu dispariția termenului de comparație, aroganța capitalismului nu mai are margini. Finanța mondială și-a scos, de la capac, chipul hidos, braț la braț cu spectrul foametei, subordonându-și, în mod rușinos, întregul sistem politic, după principiul „banul, măsura tuturor lucrurilor”.

Enervat la culme, Ionete îi închide ipochimenului telefonul în nas.
... Aparatul, iar, țârrr!
- Alo?
- Tot dumneata!, se umflă personajul.
- Dar cine ai vrea să fie, nevastă-mea? Dacă ai treabă cu ea, sun-o la părinții ei. Am divorțat de mult.
- Îmi pare rău, se scuză personajul.
- Nu cred. Mai degrabă, te bucuri.
- De necazul omului? Nicidecum.
- Ești crud, ce să mai...
- De unde știi cum sunt eu?
- Păi cum poți fi altfel, dacă nu lași noaptea oamenii să doarmă?
- Să dormi?! În timpul serviciului?
- Domne, nu sunt la servici, sunt acasă la mine, în pat și, uite, vreau să dorm, să fac ce vreau.

Întărește spusele Nimeni:
- Toate sistemele sociale și ideologiile sunt create de oameni, suportate de ei, sabotate de ei, distruse de ei, spunea Norman Manea, într-un interviu.

Individul de la capătul firului scoate un fornăit, de parcă s-ar fi aflat la întrecere cu iapa lui Marghiloman, vecinul de curte.
- Stai puțin, nu ești tovarășul Mohorâtu?
- Dacă vrei să știi adevărul, nu sunt deloc ... Sunt chiar binedispus, uite, chiar și râd: Ha, ha. Și acum, du-te dracului.
- Alo? Nu este sediul partidului?
- Ce partid, domne, ești sărit de pe fix? Aici e casă particulară.
- Nu se poate. Trebuie să fie sediu.
- Nu e, domne!
- S-a desființat?
- De-un' să știu?
Celălalt închise, iar Ionete adormi imediat.

- Domnilor, nu se poate abține AltCineva de a nu intra în discuție, se știe că pluto-democrația este o formă de guvernare în care, ca un făcut, o elită minoritară se perpetuează la putere pe seama credulității și manipulării majorității. Ori, când țara e condusă de ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete, putem vorbi, nu?, de plutono-crație. Adică, de plutoane întregi de agenți cu grade, atât băieți, cât și fete, care împânzesc partidele politice, Parlamentul, mass-media, lucru intolerabil într-o democrație autentică. Uite, nu mai departe, televiziunea națională. După aproape douăzeci și doi de ani de la alungarea și proscrierea Securității, televiziunea este condusă, managerial și editorial, de doi ofițeri acoperiți sau secreți, de rang înalt: un colonel de armată și un ofițer de informații. Dacă, în trecut, Securitatea acționa la vedere, Securitatea zilelor noastre acționează din umbră, după perdeaua democrației, în interesul unei politici dubioase și a unei ideologii de Persoană.

Dimineața, când se trezi, își aduse aminte vag de discuția avută în noaptea trecută. Reținea doar că cineva îi spusese la telefon despre partidul de nostalgică ideologie, că s-ar fi dizolvat, sau ceva asemănător.
Ajuns la srviciu, Ionete făcu publică știrea, care, fiind preluată de presă, se răspândi cu viteza fulgerului.

- Cei pe care îi alegem în mod democratic să ne reprezinte, zice Nimeni, carevasăzică să ne slujească interesele, se întorc împotriva noastră, cu ifose de stăpâni. Și în loc să se pună în slujba noastră, a celor care i-au ales, ei se transformă în mod diabolic în vătafi de curți străine, cu mușchi care curg de pe ei. Băncile trag cât pot pe clienți, cu sprijinul belitorilor autohtoni, în timp ce statul se arată neputincios atât în fața excesului bancar, cât și al companiilor de energie și petrol, altădată în proprietatea sa, acum pe mâini străine.
- Iubirea de arginți, arată Cineva, iată rădăcina tuturor relelor. Spune Sfântul Apostol Pavel: „Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă cad în ispită și în cursă și în multe pofte nebunești și vătămătoare, ca unele care cufundă oamenii în ruină și în pierzanie”.

În ziua următoare, la televizor, purtătorul de cuvânt al partidului dădu o dezmințire în acest sens:
- Partidul nostru nu s-a dizolvat. Unitatea sa e mai de nezdruncinat ca niciodată...
Ionete nu știa ce să mai creadă.
-Zău că nu știi la cine să mai pleci urechea! exclamă el dezamăgit. Diversioniștii ăștia îl năucesc pe bietul român, de nici nu mai știe cum îl cheamă...

- Să vă mai citesc ceva, insistă Nimeni. Din volumul de convorbiri cu Norman Manea și Hannes Stein, Cuvinte din exil, apărut la „Polirom” în 2011:
„În țările noastre, în special în Europa de Est, este o rușine să fii prost, să fii considerat prost. Dacă ești prost, oamenii îți spun asta și trebuie să stai rușinat la colț. În Statele Unite, oamenii spun prostii colosale, acceptate ca eventuale «variante» de gândire, expresii ale individualității. Poate este exagerat, dar recunosc, totuși, în dreptul la prostie, un drept fundamental al omului. Să fii prost! De ce nu?”... După o pauză, timp în care caută prin text: „Omul simplu de pe stradă pare, adesea, prost și nu e: el are un bun simț sănătos”.
- Oamenii stau călare pe un morman de nemulțumiri, punctează și AltCineva, generate de demagogie, manipulări, îmbogățiri nesimțite și abuzive. Sunt tot mai afectați, nu numai de criza economică dar și de cea politică. Îndreptarea tuturor strâmbătăților, cred eu, se face numai prin exercițiu democratic... Prin glasul indignării...

... La miezul nopții, iar telefonul! Și aceeași voce!
- De ce răspândești știri false?, îl întrebă vocea. De ce dezinformezi? Partidul nu s-a dizolvat. A existat și va mai exista. Sub alt nume și schimbat la față.
- Domnule, dacă nu te superi, cine ești dumneata?, întrebă, exasperat, Ionete.
- Păi cine să fiu! O stafie care bântuie prin Europa: capitalismul cu față umană.