"E în zadar să vorbești celui care nu vrea să te asculte", M. Eminescu.


Necazurile au pornit de la un tratat tibetan despre semnele iminente ale morții, în care se prezice: "Dacă omul nu-și vede vârful propriei limbi, chiar dacă nu este bolnav, acesta va muri după o zi, așa să se știe".
Peter Minas a considerat profeticul text drept o glumă sănătoasă și, nepăsător, l-a abandonat în subconștient. A zăcut acolo, în stare latentă, până când, ghinion, chiar la festivitatea de inaugurare a unui târg expozițional și în prezența președintelui țării, textul îi reveni în memorie: "Dacă omul nu-și vede vârful propriei limbi..."

- Boala secolului, lipsa de comunicare!, urlă prietenul Nimeni, cât mai convingător. Vorbim mult și comunicăm puțin. Vorbim oriunde și oricând: noaptea în somn, dimineața și aiurea, în tramvai, toată ziua- bună ziua, la catedră, la tribună, pe bancă în parc. Vorbim să ne auzim, să ne și călim, să umplem golul din noi. Cuvintele ni se revarsă cascadă, tulburând liniștea din noi și de lângă noi. Deschidem zăgazul de monologuri, batem cep dialogului. Tunete, fulgere, deasupra noastră, trăznete care nu ating pe nimeni. Auzim sunetul cascadei, dar nu-l ascultăm. Vorbim tot mai mult, cu zgomot și mult praf. Din nevoia de a fugi de singurătate, mincinos, fățarnic, răstit.

Teama de moarte îi fuse atât de puternică, încât Minas uită unde se afla și își reproșă că nu încercase niciodată, dacă poate sau nu, să-și vadă vârful propriei limbi.
"Trebuie să încerc!".
Nu-și termină bine gândul că și trecu la fapte: își scoase limba afară cât putu de mult și privi în jos. Stupoare! Nu-și vedea vârful limbii! Așadar, peste o zi, avea să moară!

"Chiar dacă omul nu spune lucruri corecte, stai și îl asculți în primul rând. Iar aici trebuie să recunosc că toate autoritățile statului nu au fost atât de comunicative, cum ar fi trebuit în această perioadă de criză, pentru că mulți nu au avut disponibilitatea să stea, în primul rând, să îl asculte pe om", a recunoscut premierul. El a susținut că este nevoie de un alt mod de a face politică, acela care „să trimită la muzeul antichităților aroganța, lipsa de comunicare, incapacitatea de a-i asculta pe oameni”.

Îl cuprinse un tremur de nestăpânit. A doua zi, avea să moară, iar el făcea figurație gratuită la o inutilă festivitate!
"Poate că mă înșel, se încurajă dânsul. Să mai fac o încercare", își zise Minas și scoase limba de un cot. O plimbă pe sub nas, într-o parte și-n alta a gurii, își holbă ochii din răsputeri, dar vârful limbii tot nu și-l zări.

- Lipsa declarațiilor politice, din partea liderului, poate că ascunde o strategie de comunicare, bazată pe “tăcere”, într-un moment de înaltă tensiune, insistă amicul Nimeni. În aceeași măsură, însă, lipsa unor declarații publice, referitoare la proteste, poate duce la interpretări nedorite, cum ar fi indiferența față de drama oamenilor. Un președinte ar trebui să-i convingă, cu tact și calmitate, pe cei ieșiți în stradă, că este atent la nevoile lor și că are răspunsuri la problemele lor sociale.

Repetă procedeul până ce se simți luat, mai mult pe sus, de către doi găligani, tunși scurt și bine hrăniți, încât nu le putu opune nici cea mai firavă rezistență.
Fu dus într-un loc dosnic și, în timp ce unul din "monștri" îl lovea năprasnic cu pumnul pe unde nimerea, celălalt îl înjura fără nicio reținere:
- Mama ta de animal! Cum de îndrăznești, nenorocitule, să scoți limba la șeful statului? Þi s-a urcat democrația la cap? Numai puțin și te facem noi să înghiți "cravata" aia cu salivă cu tot!

- Întotdeauna vor fi mulțumiți și nemulțumiți, sătui și nesătui, ori flămânzi. Ãsta e adevărul. Este normal, deci, ca orice om să-și dorească un trai din ce în ce mai bun. Prin proteste și greve, însă, nu se rezolvă lucrurile. Protestele în stradă sunt, mai degrabă, o manifestare a stării existente. Tăcerea Puterii este de înțeles, atât timp cât nu are soluții. Demisia Guvernului sau a președintelui nu rezolvă problemele populației. Însă, cheia este transparența, dialogul. Trebuie aflată cauza nemulțumirilor pentru a putea lua măsuri, iar dialogul este cea mai bună metodă. Dacă li se explică situația, dacă se lămuresc lucrurile, atunci oamenii înțeleg.

Umilit în ultimul hal și abia ținându-se pe picioare din cauza bătăii, Minas jură să-și răscumpere demnitatea. Ajungând, în cele din urmă, acasă, fără să dea vreo explicație alor săi, se duse hotărât la baie, trase briciul pe curea, își apucă vârful limbii cu degetele ca într-un clește, și cu cealaltă mână, hârșt!, dintr-o scurtă mișcare, își tăie vârful principalului organ al vorbirii.
Își reveni a doua zi, la spital. Prin metode numai de ei știute, medicii îi opriseră hemoragia.

- Ieșirile în stradă sunt doar un semnal, ele în sine nu constituie o modalitate de rezolvare. Depășirea dificultăților se face numai și numai prin comunicare. Prin dialog, se rezolvă orice conflict. Ne întâlnim și stăm față în față până găsim calea cea bună.

Minas mergea spre bine, dar știa că este acea stare de liniște premergătoare morții. Era convins că, până la miezul nopții, avea să se împlinească profeția tibetană, așa că zăcea resemnat, cu mâinile încrucișate pe piept, în poziția mortului.

- Dacă li se explică, oamenii înțeleg necesitatea măsurilor de austeritate. Protestele de stradă, cred, sunt cauzate de lipsa de perspectivă, dincolo de nemulțumirile fiecăruia dintre manifestanți.

Trecu, însă, noaptea, mai trecu o zi, și încă una, și nu mai avu loc nefericitul eveniment. Dimpotrivă, destinul lui Peter Minas marcă o cotitură radicală. Când se înzdrăveni de-a binelea, îl potopi un noian de oferte pentru funcții care mai de care mai tentante. Deveni, astfel, omul cel mai căutat din țară, personajul zilei. Doar tăcerea e de aur! Iar mutul tot atât de prețios!

- “Tăcerea este de aur” poate fi o strategie, dar există riscul de apariție a unor reacții imprevizibile sau a unor manifestații mai ample. Cea mai bună abordare, în situații tensionate, este comunicarea dintre părți. Guvernul trebuie să facă efortul de a ajunge la un rezultat, pozițiile de forță nu ajută în astfel de cazuri.

Din multitudinea de oferte, Peter Minas o acceptă pe cea care îi conferea poziția cea mai aleasă în societate, adică funcția de purtător de cuvânt, necuvântător, al Președinției, post în care făcu o strălucită carieră.