Generalități

Iluminismul este un ansamblu larg de științe sociale, docrine, filozofii, cultură, arte multiple polivalente și de nuanțe. Acest univers a fost conceput și coagulat de oameni de înaltă spiritualitate, printre care mulți savanți, academicieni de ținută mondială intrați în istorie, introdus în encilopedii ,care au rămas o eternitate.
Aceste înalte personalități au schimbat omenirea, au scos-o din ignoranță, au făcut-o cognoscibilă, au emancipat-o, i-au dat sens, coordonate, direcții, ținte în aspirațiile lor.
Ei au scos-o din sclavie, din absolutimul monarhic, au conceput și au adus renașterea, manierismul, le-au dat criterii de conduită civilizată, au înnoit științele, artele și meseriile, le-au scos din criteriile prăfuite înțepenite în feudalism.
Tot ei au conceput doctrinele prin care omenirea a trecut de la absolutism la democrațiile franceze, engleze, americane, care au importat revoluțiile democratice.
Și astăzi, omenirea le poartă aceeași venerație după mai bine de trei sute de ani.
Unul din uriașele drepturi democratice câștigate și păstrate, a fost dreptul la opinie și proprietate, care au devenit sacre și inviolabile.

O legătură multiplă, variată, cu subiectele

Intenționat am intitulat lucrarea-Adagio, pentru că aceasta are substanțiale legături cu textele anterioare prezente și viitoare la care voi face deseori trimiteri în tot universul de imagistică la care lucrez.
În general fac proză scurtisimă concentrată.
Acum, la un subiect atât de amplu și tentant, le cer cititorilor mei să –mi acorde o mică licență, derogare, nu –l pot face în scurtisime.
Toate considerațiile din Generalități , le-am punctat pe ținte vii cu minimum de cuvinte și maximum de sens într-un spațiu concentrat.

Iluminismul în date concentrate
Sinteza din Iluminism (wikipedia)

Iluminismul este o mișcare ideologică și culturală, antifeudală, desfășurată în perioada pregătirii și înfăptuirii revoluțiilor din sec.XV-XVII în țările Europei, ale Americii de Nord și Americii de Sud și având drept scop, crearea unei societăți “raționale” prin răspândirea culturii, a luminilor în mase (cf. Carp Maxim).
Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture dogmele religioase și să infiltreze luminarea maselor pe baza experienței proprii.

Nu-mi pot permite să pun o amprentă amplă asupra tutoror țintelor vii cuprinse în istorii și enciclopedii, m-am oprit numai la câteva opere cu traiectorii în literatura militantă a vremii, pe care-și pune amprenta mai puternic, jocul de imagini în arta scrisului.

Caracteristici literare(Wikipedia)

Curent ideologic și cultural: promovarea raționalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului și a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de probleme sociale și morale.
O temă fundamentală de tranziție care a îngropat absolutismul a început cu Monarhul luminat, care a pregătit acea monarhie constituțională, apoi revoluțiile antimonarhice.
Alte teme motivate fundamental privind literatura, au fost:
.Emanciparea poporului prin cultură, genuri și specii: lirice, epice, povestiri, nuvelă, roman, dramă, tragedie, comedie.

Opere reprezentative -iluminism (wikipedia)

.Pierre Baumarchais-Bărbierul din Sevilla(1775)
.Daniel Defoe-Robinson Crusoe(1719)
.Henry Fielding-Tom Jones(1479)
.Carlo Goldoni-Gondolierul(1753)
.Louis de Montesquieiu-Scrisori persane(1721)
.Jean Jacques Rousseau-Noua Eloiză(1761)
.Jonathan Swift-Călătoriile lui Guliver(1726)
.Francois Voltaire-Candid(1759)

Iluminismul românesc

Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii și a poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favorea unor revendicări politice.
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor din Transilvania în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX -lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
Învățământul a contribuit și el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domnești, întemeiate în Þara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărți. Între 1700 și 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărți dintre care 617 în românește, iar 182 în grecește, latinește, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de călătorie răspândește idei iluministe și Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde contrastele dintre civilizația țărilor vizitate și realitățile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică Þiganiada de I.Budai-Deleanu. În Þara Românească și în Moldova, Chesarie Râmniceanul și Leon Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raționaliștii francezi și, în special, din Enciclopedia lui Diderot.

Privilegiile și simbolistica lor în structura imagisticii artelor scrise

Partea I
Lucrarea de față vizează în general partea simbolistică și revoluționară a perioadelor revoluționare,iar traiectoriile care vizează manierismul în schimbarea de concepție artistică, le-am arătat în alte lucrări și voi reveni cu ele.

Extrapolarea privilegiilor în sistemul feudal.
Starea nobilimii.

Este una de clasă dominantă de tip feudal bazat pe un mod de producție și cu mijloace logistice rudimentare extrem de învechite material și moral.
Această nobilime era îmbuibată de privilegii de toate nuanțele și era însoțită de: caste, de o imensă servitorime, diverși dregători in toate domeniile puși să apere absolutismul.
Ea, (nobilimea) era una cu principii rigide, ostile oricărei schimbări și care avea la bază o modă impopoțonată, cu rigori prăfuite care dau adesea ridicolul.

Revoluțiile burgheze din anii 1792-1799.
Căderea feudalismului a avut la bază spiritul revoluționar francez care a impulsionat toate revoluțiile din lume: cea engleză din continent și colonii, cea americană și revoluția rusă din 1917.
Spiritul francez arătat a determinat cele trei stadii ale revoluției franceze care au creat in timp trei forme de democrație franceză.
.democrația socială care a fost democrația maselor.
.democrația revolutionară care viza pe făuritorii ei și
.democrația burgheză care a realizat stabilitatea națiunii franceze.
In cei 7 ani cât au durat revoluțiile ele au cunoscut: idei și ideologii, doctrine, schimbări de decor și nuanțe politice.
Au mai cunoscut lupte interne, vărsări de sânge, adepți și adversari, eroi sau profitori ai revoluției.
Lângă ele au mai fost asassinate politice, dictatura iacobină, groaza ghilotinei și in sfârșit victoria revoluțiilor franceze.
Burghezia in demersurile ei s-a confruntat cu fasoanele și capriciile, cu lupta de mentalități, cu rămășițele feudalismului și mai ales cu privilegiile lui.

Extrapolarea în sistemul feudal american.
Revoluția americană n-a trecut deloc prin chinurile revoluției franceze, nu s-a confruntat cu mentalitățile, reminiscențele și privilegiile acesteia.
Ea a fost pregatită de oameni de știință, savanți și mari descoperitori. A fost o revoluție: a becului, a curentului electric, a radioului și telefonului, a motoarelor termice, a mașinilor unelte. Pe scurt, a fost marea revoluție americană care a ras rapid toate relațiile feudale ale nobilimii și aristocrației.
Ea a adus prosperitate și bunăstare întregii națiuni americane.

Aspecte ale manierismului în arta și structura imaginii
Mic studiu comparativ făcut pentru dl.Prof. Petru Dincă

Punți între subiecte

Lucrarea intitulată mai sus face deliciul a două traiectorii artistice independente, dar bine conjugate în arta poetică în general și anume:
I
Comentarii polivalente care vizează profunzimea din arta poetică a d-lui prof. Petru Dincă.
II
Comentariu privind licențe date în arta poetică universală de către marii noștrii înaintași: Seneca, Virgiliu, Horațiu ș.a.

Primul comentariu
Stilistica, structura, arhitecura și rafinamentul imaginii artistice din poezia: "Pisicile" a domnului prof. Petru Dincă

D-zeu a lăsat oamenilor ordinea, ierahia modelelor în arte, inclusiv în arta condeiului. Oamenii le-au distrus și le-au înlocuit cu anarhia. Paradoxal, tot ei îi reproșează lui Dumnezeu că n-a reparat nimic din catastrofele lor.
Evul mediu, renașterea, post modernismul, au creat, au consevat și cultivat canoanele și modelele de gândire artistică moștenite succesiv de la înaintașii lor și care au cunoscut apogeul în clasicismul francez, de unde se inspiră maestrul Petru Dincă.
Noi contemporanii am înlocuit modelele de gândire cu anarhia artei și am pornografiat-o.
Dl Petru Dincă nu poate fi cotat printre acești asasini mondeni ai artelor, el a preluat și a folosit cu abilitate și rafinament acumulările cantitative și calitative moștenite de la marii clasici ai culturii si artelor scrise franceze. Este un maestru rafinat care păstrează canoanele și ierarhia valorilor.
Pisicile din această fascinantă poezie sunt doar un mic exemplu, care nu dispare nicăieri și niciodată din splendida sa construcție artistică a imaginii.
Lectura acestei lucrări îmi dă o stare de relaxare pe care n-o pot exprima în cuvinte.

Adagio general în arta poetică universală.
Licenția poetica(lat. "Licență poetică")-înseamnă o mică derogare de la regulile gramaticale, îngăduită în poezie pentru cerințele măsurii sau ale rimei. Horațiu în Arta poetică, citează părerea că "pictorilor și poeților le-a fost întotdeauna permisă orice îndrăzneală"( vezi: Quidlibet audendi…). De asemenea Cicero, în De oratoria(III,38,153), vorbește despre aceste abateri literare. Dar primul care folosește expresia de"licență poetică" a fost filozoful Seneca, în lucrarea sa Quaestiones naturales(cartea II, cap. 44).
Astăzi licențele poetice au devenit atât de rare, încât se poate afirma că aproape au dispărut. Nevrând însă să abdice cu totul, expresia a trecut de la poezie la proză, introducându-se în vorbirea curentă, unde se folosește în glumă, spre a ironiza redarea nu tocmai exactă a cuvintelor spuse de cineva, sau abaterea de la normele de conduită îndeobște recunoscute.
Lucrarea de față împreună cu altele care vor veni, vor deschide o nouă poartă a unui nou univers artistic calat pe cultură europeană și universală și pe filmologie de divertisment.
Aștept de la comentatori piese și observații noi, în scopul construcției unui nou univers artistic.

Va urma.