– Mânca–mi–ai dindosul! Beli–te–ar hingherii! Să n–ai parte de salar, asta mi–i crucea!
Zbieretele dindărătul gardului ce împrejmuia Colegiul Mediu Tehnic, școală reprezentativă din Stânișoara, începeau să atragă oamenii ce așteptau în stație venirea autobuzului, curioși să asiste la scandalul nocturn.
Se străvedeau, îndărătul grilajului, lângă cușca portarului, trei persoane în tulburare. Crepusculul nu împiedica pe obișnuiții cartierului să deslușească protagoniștii: directorul colegiului, secretara și paznicul de tură – nea Anghel Ciubeică. Imprecațiile curgeau din gura doamnei secretare Smârcoiu Solomie, către paznicul siderat; motivul... asta rămânea de aflat. Oricum, domnul director Dumitrică Rahan (Mitică, pentru apropiați) părea să aprobe punerea la punct.
Eh, nimic nu se poate ascunde într-o instituție; de asta sunt telefoanele și persoanele atente! Ce mai tura–vura se găsiseră paznicii să ceară plata orelor suplimentare (cerere colectivă scrisă!) tocmai când în școală opera brigada de control a Inspectoratului Școlar Județean, în frunte cu chiar doamna inspector școlar general adjunct Iolanta Babarău. De aproape o lună fusese luată la puricat activitatea școlii, scotocindu–se după inadvertențe, nepotriviri, erori. „O simplă inspecție frontală, de rutină, repeta șefa brigăzii către dascălii inoportunați, conform graficului!”. Dar inițiații șopteau că nu era doar atât, fiindcă vântul schimbării de după alegeri bătea peste tot, în căutarea „indiciilor incriminatoare”.
Partidul Adevăratei Democrații pierduse alegerile generale, asta era! Iar coaliția, formată din Noul Partid Democrat, Partidul Liberal Creștin și Uniunea Populară Alogenă Română, pornise să schimbe temeinic toți titularii funcțiilor de conducere, conform promisiunilor preelectorale. La scară macroeconomică, postelectorală, mari speranțe pusese populația în proaspeții aleși, cum că îndrepta–vor toate strâmbătățile fostului executiv, ce deja era denumit „odioasa legislatură”; feluriți noi lideri apăreau în emisiuni televizate, la ore de vârf, înfierând corupția și venalitatea celor ce se înfruptaseră patru ani pe socoteala statului, așa că justificări pentru destituiri și înscăunări se aflau numaidecât... chiar mai multe decât funcțiile vizate. După asemenea dezvăluiri părea firesc să fie schimbați toți șefii bugetari, de la centru până în temelii.
Învățământul, prioritatea națională, era o țintă predilectă a schimbărilor. Noul ministru de profil, onorabilul prof. univ. dr. Aristotel Otânjoiu definise clar politica educațională: concursuri pretutindeni, bazate pe competențe. Iar unde cei vizați nu pricepeau să demisioneze, veneau tot felul de echipe, brigăzi, comisii, ca picăturile chinezești, stimulate și de sesizările oamenilor muncii, indignați că se mai tolerau indezirabilii partinici.
Așadar, de rutină sau nu, inspecție frontală la Colegiul Mediu Tehnic: mulțimea de inspectori (în bună parte metodiști, încorporați să–i suplinească pe oficialii foarte ocupați) începea de dimineață să–i abordeze pe dascăli, să–i întrebe de orar și apoi să–i însoțească la ore, ca să încheie raportul zilnic. Felurite zvonuri penetrau masa angajaților: ...încadrările erau greșite... iar nu i–au aflat pe maiștri la practică... fișele posturilor nu sunt actualizate de trei ani... secretara a zis că nu are timp să completeze cărțile de muncă... s–au tăiat orele nesemnate din condici... De mirare ce ieșea la iveală: mizeria din internat, săli de clasă ruinate, frig pretutindeni, că stătea lumea înfofolită în hainele de stradă, bani strânși de la elevi pentru proiecte, documente școlare lipsă... ce mai, starea învățământului românesc!
Cu toate acestea, domnul director Rahan circula senin prin toată școala, beștelind părintește, după obicei, personalul auxiliar și elevii de serviciu. „S–a aranjat, șușoteau dascăli mai tineri, îl scot basma curată, este din același partid cu adjuncta. Rămânem cu prostul pe cap!”. „Lume rea, replicau alții cu bunăvoință, că doar nu de prost ajunsese Mitică director... ci ca s–o privilegieze pe madam Smârcoiu, cu birou separat și canapea de serviciu, home–cinema plus calculator cu Internet, să crape de ciudă personalul didactic că instrucțiunile oficiale acolo se colectau iar distribuirea lor... pe sprânceană”.
Totuși, lumea dascălilor nu–i chiar așa mare... se interpătrund toate ariile curriculare, precum și diversele grupuri... unul cunoaște mai mulți, doar trăiesc în aceeași localitate, astfel că informațiile transvazau continuu dinspre controlori spre controlați și îndărăt. Bunăoară, profesorul de istorie Armand Resteu, ce predase pretutindeni, pe vremuri, socialism științific, nu putea fi refuzat de inspectoarea cu politici de personal, doamna Făcăleț Ludmila, născută Ugeru, când a tras–o deoparte s–o chestioneze. „Pică sigur, l–a asigurat inspectoarea, a primit generalul o listă minimală!”. „Bine... și în locul lui?”. Interlocutoarea a zâmbit șăgalnic: „Cel mai recent înscris în partid”, i–a fost răspunsul sibilinic. „Iote cutra, a ricanat domnul Resteu, d–aia m–a întrebat Babuică de caracterizare... ca să vezi!”.
Grupurile din Colegiul Mediu Tehnic au început să se agite. Doamna directoare adjunctă Curcă Bibiana s–a dus personal la inspectorat, pentru clarificări, după care le–a comunicat apropiaților cum că felurite sesizări anonime au fost înregistrate și date ei spre soluționare. Încântați, colaboratorii au început să parcurgă xeroxurile: „Domnul director umblă beat, dezorientat, urinează pe aleea școlii și râde fără motiv... are raporturi la maxim cu secretara, care nu posedă noțiuni de gramatică și vorbește spurcat... iar pe soție o neglijează pe motivul defectelor din copilărie... ”; „Doamna contabilă face discuții cu ironii și nu depune toți banii la casierie... este intrigantă în privința folosirii veceului... ”; „Doamna Curcă Bibiana n–a făcut proces verbal pentru distrugerea foii cu pată din condică... i–a provocat mari țipete profesorului de economie deoarece i–a luat planul de lecții în timpul orei... ”. „Vai, ce ticăloși, a intonat corul cititorilor. Doar anonimele nu se iau în considerare, scrie și în contractul colectiv de muncă!”.
Nici Osie Babuică, profesorul de tehnologie n–a stat cu mâinile în sân, că doar fusese inspector odinioară și cunoștea toate resorturile inspectoratului școlar, măcar că periodic se schimbau denumirile compartimentelor, prilej de rotire a cadrelor. Prin intermediul șefului de cabinet, căruia îi ajutase băiatul să treacă bacalaureatul, a fost primit în audiență de domnul prefect Otmar Suveică, să–i expună starea deplorabilă în care ajunsese Colegiul Mediu Tehnic datorită numirilor pe criterii politice și să–i sugereze înlocuirea benefică a conducătorului școlii cu o persoană căreia îi păsa de soarta învățământului stânișorean. Impresionat de cămașa portocalie arborată de solicitant, prefectul a declarat că va ști să amelioreze moștenirea nefastă, ba chiar i–a telefonat șefului corpului de control, să pornească o anchetă „ex–hau–stivă!”.
S–a pus în mișcare și domnul profesor de fizică Fușeriu Mauriciu, apelând la vecinul de palier Bojta Karol, întâmplător inspector pe probleme de calitatea învățământului, pe care îl mai invita uneori la un grătar în căsuța sa de la țară, dobândită, ehei, ce poveste!... în schimbul garsonierei ce–o cumpărase cu banii din vânzarea benzinei peste graniță... în timpul liber. „Carolică dragă, i–a zis Mauriciu, un director capabil ar putea scoate o grămadă de bani din colegiul ăsta, legal, bineînțeles, prin lucrări către terți. Apropo, este aici o babă care și–ar vinde casa, se mută la fiu–su, te interesează să fim vecini?... Mă ocup eu de toate formalitățile și amenajarea, știi, părinții, obligații, mai un maistru de la școală... O dă ieftin!”. Iar Carolică, foarte plăcut surprins, i–a promis lui Muci (așa îl alinta, în particular, pe colocatar) să se implice în mersul evenimentelor, mai ales că Uniunea Populară Alogenă încă avea ceva posturi de primit, conform algoritmului postelectoral.
În fine, a fost convocat consiliul profesoral, pentru a i se împărtăși concluziile brigăzii de control, ceea ce a tensionat toată suflarea din școală; până și elevii voiau să afle „cum stă treaba”. Pe scena sălii festive, lângă masa prezidiului, fusese din vreme instalat un televizor ce rula „Școala noastră, trecut și prezent”, film comandat de Dumitrică Rahan chiar în săptămâna când fusese uns director, completat și expus periodic, pentru a evidenția realizările sale decisive în managementul colegiului. De mult nu mai văzuseră cadrele didactice o asemenea concentrare de inspectori și metodiști, ce–și prezentau pe rând rapoartele, evidențiind aspectele negative. Dar, orice ar fi afirmat ei, directorul arăta televizorul unde defilau imagini festive... În încheiere, doamna inspector general adjunct a anunțat că va depune o copie a raportului final și recomandările impuse la conducerea școlii, după care dascălii s–au risipit, tulburându–se cu diverse scenarii.
Bineînțeles, xeroxuri ale concluziilor raportului au început să circule încă din ziua următoare, cu marcajul colorat: ...calificativul directorului – „nesatisfăcător sub aspect managerial”... adică mazilire. În mod misterios, pe ușa directorială a fost lipită o fâșie de hârtie... chipurile sigiliu... iar Dumitrică Rahan a chemat jandarmii, să constate nemaipomenita infracțiune, consemnată ca atare într–un proces verbal. Cu asta, basta!
„Așa nu mai merge, a izbucnit proful de mate în sala profesorală. Doar nu suntem în epoca ceaușistă, la secret! Să facem o delegație, să ne deslușim!”. „Are relații cu persoane din fosta nomenclatură, a obiectat un dascăl vârstnic. Poartă discuții neprincipiale... ca înainte, în birturi private... o mână spală pe alta”.
Totuși, ordinul de eliberare din funcție a directorului a fost emis de ministerul învățământului, mai către primăvară... dar Mitică n–a semnat de luare la cunoștință, fiindcă s–a îmbolnăvit subit de discopatie lombară (cu internare de urgență!), nu înainte de a–și sigila temeinic cabinetul, amenințând public cu tribunalul prezumtivii profanatori, întrucât urma să se judece contestația sa la decizia ministerială, o decizie nelegală și netemeinică, după cum a comunicat telefonic la toată mass–media, întrucât conținea vicii de formă. Provizoriu, a fost delegat un director interimar, domnul Hârdău Ermolae, fostul director de la Școala generală nr. 11, rămas fără funcție datorită comasărilor de școli.
Curios să afle ce–i rezerva viitorul, profesorul Armand Resteu a apelat din nou la doamna inspector Făcăleț. „Mandi, chiar ești naiv, a gungurit în telefon Ludmila. Generalul are o cunoștință la minister, pricepi?... chiar acolo unde se întocmesc documentele... uneori mai scapă câte o greșeală de redactare, oameni suntem... și se poate contesta cu succes. Te pup, pa!”.