-Hei!
Era el care o văzuse ca prin vis.A lovit-o ușor cu mâna făcută pumn peste umărul gol.
-Hei!
I-a răspuns ea cu gura puțin întredeschisă.Avea buzele uscate cu toate că temperatura era pentru mijlocul lui iunie,începutul lui iulie.
-Cum e?
A întrebat-o el.E întrebarea lui care nu are sens,dar o folosește mereu când vorbește cu ea.S-au iubit,mult sau puțin doar ei știu,dar brusc s-au despărțit și acum s-au văzut întâmplător după o vreme.Le tremură vocile,mâinile,picioarele,iar trupurile au luat-o razna.Luna-i privește.
-E …
și ar fi vrut sa spună din nou : “Hei!”. S-a gândit ca primul a fost spus ridicol sau nu are sens.De fapt care e sensul lui “Hei!” ? Și de ce a lovit-o cu pumnul încet?
…E bine.La tine cum e?
Oare nu vede cum o privesc,nu simte cum îmi tremură vocea?Ce mult s-a schimbat!
-E bine si la mine.Am atât de mult de lucru încât nu mai gândesc!…
Gândesc,normal că gândesc,dar nu am avut așa mult timp să mă mai gândesc la tine.
…Am atât de mult de lucru ,iar proiectele îmi ocupă tot timpul.Iar vara e pe ducă!
-Da.
Mă bucur că a reușit să aiba o vară mai frumoasă ca a mea.
-Și vara ta cum e?
A întrebat-o el încet sperând să nu existe un alt el.
-E ok.Citesc,mai ies… e ok.
Adică stau cu cartea în față și mă gândesc la tine.
-Hei!
A murmurat ea din nou și ochii i s-au umplut de lacrimi.A făcut un “pa-pa” cu mâna și a dispărut.El a mai rămas așa o vreme și a plecat ținând lacrimile ca pentru sine și murmurând : “hei!…hei!…”

*
Și-au spus doar câteva cuvinte cu toate că atât de multe aveau să-și spună -el nu voia să pară slab,ea voia să-i arate că s-a schimbat.
În drumul lor fiecare s-a gândit la cât de ridicol a părut in fața celuilalt și și-au frământat sufletele,emoțiile,sperând ca celălalt să apară de undeva și să zică din nou : “Hei!”și ei vor spune tot ce simt chiar dacă vor fi de-a dreptul de neiertat apoi.Dar s-au amăgit pentru că fiecare a mers in drumul lui obișnuit spre casă;iar casele sunt în direcții opuse.

*
După un timp ea era din nou în oraș și l-a sunat să-i spună că a ajuns.Dupa vreo două săptămâni el a vrut sa vina să o vadă la barul la care era.Când el s-a așezat la masă toți prietenii ei s-au “evaporat”.Ea zâmbea.De câteva luni preluase modelul francez și doar zâmbea chiar dacă o deranja ceva.Era convinsă că era șansa ei de a-i demonstra că mai puteau fi o dată împreună și ar putea fi mult mai frumos.Au mai vorbit o zi la telefon și într-un final el a întrebat-o:
-Ai vrea să mai fim împreună?
Ea ,chiar dacă el nu o vedea,era roșie de la vârful degetelor până în vârful urechilor,iar inima era la un concurs de atletism.Ar fi vrut să strige :
-Da!Da!Da!
Dar a preferat să spună
-Vorbim când te întorci,miercuri (sau joi).
De data aceasta inima lui s-a așezat la startul cursei de atletism.I-a spus tăios :
-Da,mai bine vorbim miercuri (sau joi)!
Și ea zâmbea de parcă ar fi putut citi gândurile tuturor.

*
Ziua de miercuri a fost un calvar.Ea a numărat orele,secundele,minutele (în ordinea asta i-a fost foarte greu),iar lui i-a fost extrem de rău.Într-un final au vorbit și au stabilit că se vor întâlni … dar nu atunci.
Joi dimineață el a sunat-o să vadă dacă a înțeles ce simte și cum se simte el,iar ea a dat din cap.Nu și-a dat seama că la telefon nu se vede și nici nu s-a gândit că el are nevoie de o confirmare.Ea rămăsese cu textul ei : “Fără să știm că e 24 februarie am vrut să ne vedem.Ar fi trebuit să fie magic,nu efemer.”.Apoi ea a ajuns acasă,dar intuiția îi dispăruse brusc.Până în acel moment știuse că se vor împăca,că se vor ține de mână,că se vor săruta în ploaie și chiar a plouat pentru ca ea să se sărute;dar în momentul acela ea nu mai știa nimic.Apoi și-a revenit și i-a scris o scrisoare în care să-l lămurească –ea nu e nepăsătoare- pe care voia să i-o dea în ziua următoare.
Scrisoarea suna cam așa :
“Dragul meu (daca pot să-ți spun așa),
Am preferat să-ti scriu o scrisoare nu pentru că nu știu să comunic,ci pentru că ai interveni și tu,iar eu mi-aș schimba discursul.
M-am gândit toate zilele acestea dacă aș vrea să fim din nou împreună.Sigur că vreau,mai ales că am simțit că ne vom împăca.Nu știu să-ti explic asta,dar asta simt. Mai mult de atât,chiar știu că va fi mult mai bine dacă amândoi ne vom fi maturizat destul.
Eu cred că e mult mai mult de muncă și mai puțin timp.Dar hai să luăm asta ca pe o provocare și să încercăm să ne oferim amintiri frumoase.
Ești gata să schimbăm trecutul deloc romantic intr-unul fabulous?
Cu drag,Anca”

*
A recitit scrisoarea de mii de ori.Prima oară a spus că și-a pus sufletul pe tava,a doua oară a gândit că e urâtă,a treia oară i s-a părut hidoasă,iar a patra oară s-a hotărât să i-o dea a doua zi.Oricum nu știa cum să spună într-un mod plăcut faptul că vrea ca și el să se implice,să facă lucruri frumoase pentru ea fără ca ea să i le ceară cum făcuse în relația trecută.Spera ca el să iși dea seama de toate acestea după ce va citi scrisoarea.
A început să plângă din nou…pentru că nu mai simțea că el o va înțelege sau o va suna.Se simțea un personaj din poveștile ei și nu știa ce-i urmează secundei prezente…oricum nu cea viitoare.