O zi normală. Timpul trece și eu îl privesc de pe margine. E ca un tren de mare viteză care trece foarte aproape de ochii mei. Dacă întind mâna pot să trec dincolo, acolo unde toți ceilalți trec cu viteză închipuită și își consumă viața în mod ocupat, fără să mai privească timpul, decât când coboară din tren, la destinația finală.
Am privit cu ochi noi o femeie. Eram atât de atras de privirea ei. Să fiu oare îndragostit de un chip, de un aer din ochii ei. Aș fi vrut să îmi explic de ce văd cu alți ochi o femeie pe care o văzusem de atâtea ori. Să fiu oare deodată îndrăgostit de femei, de toate, cu aerul lor cu tot?
De ceva timp îngeri de om nebun îmi arată calea prin ceață. Ceva este total stricat în lumea asta. Nu mai am cum să repar și nu mai am răbdare să lucrez la fiecare detaliu de remediere a tuturor problemelor.
Aducerea aminte mă face să mă adâncesc în tunelul cu privire fixă. Oboseală? E plăcută și infinită, drog plăcut care îmi calculează fiecare secundă de aici și până la ultima stație. Ochii îmi sunt speriați de variante, de ușile pe care nu mai am ieșire.
Femeia îmbrăcată în alb vine și îmi așează în mână două pastile. Mă îndeamnă să le iau pentru că mă voi simți mai bine. Eu știu ce iau, dar e mai plăcută viața acolo, în spatele pastilelor. Mă ridic și mă uit adânc în ochii superbi ai îngerului alb. Am impresia că își schimbă îmbrăcămintea în negru. Să fie de la pastile oare? O privesc cu adorare. Corpul ei umple un corset negru superb. Întind o mână în imaginație să opresc gândul care o dezbracă și o face a mea, și gândul zboară și dispare în ceață albă. Am salvat o trăire care m-ar fi îmbrătânit cu câțiva ani. Poate, oare, să fie a mea vreodată?
Viața asta e făcută din poze mici și scurte. Vreau să fiu în poza pe care ai facut-o singură, să fac parte din imaginea care este în fundalul care te înconjoară și să te fac fericită. Să definesc limitele în care aș alerga cu buzele peste trupul tău ar fi atât de egoist din partea mea și mi-ar consuma atât de mult timp. Aș desena un soare care să te încălzească pentru viață și să te ardă în același timp cu dorința din mine.
Pastila a doua începe să se descompună și gândul mi te desenează dezbrăcată de mâna mea lacomă care aleargă pe colțuri înterzise. Ochiul tău semideschis de plăcere mă face să cobor cu buzele în locuri străvezii, neumblate de soare, neumblate de ochii curioși ai lumii masculine. Nu mă pot opri să înot în aerul tău feminin de argumentate infuzii cu hormoni și droguri acaparatoare. Sunt amețit de femininul din ochii tăi care mă pironesc în stană de piatră și mă înțeapă în inimă și suflet. Dacă ai știi puterea ta, femeie, ce ai face cu ea? O secundă și mă poți stoarce de viață și suflare... o secundă și mă poți face nemuritor. Ce cale ai alege, tu, înger cu aripi nevăzute?
M-am așezat iar cu ochii privind în tunelul ăsta al timpului. Vreau să trăiesc prin tine chip de înger. Ai amintirea mea în suflet? Ai secunda aceea în care ochii ni s-au întâlnit adânc arhivată printre toate celelalte amintiri, astfel încât să supraviețuiască tuturor secundelor din tunelul timpului. Pe clipa din tine mă bazez să îmi găzduiești nemurirea și eu îți voi scrie nemurirea în litere cu sânge la ieșirea mea din tunelul ăsta.
Ceață densă acoperă marginea imaginilor frumoase pe care le arcuiesc în minte. E oare pastila sau doar oboseala din urma evenimentului prin care m-am îndrăgostit de femeie? Adorm cu adoratul tău zâmbet din ochii fericiți cu care îmi desenezi destinul. Adorm îndrăgostit.