Marcel și Mioara erau împreună de șase ani și căsătoriți, de cinci. În familia lor domnea pacea, bunăstarea și încrederea reciprocă. Ea nu avea ochi pentru alți bărbați, iar el nu avea ochi pentru alte femei. Ea părea ruptă dintr-o revistă de modă, el aducea cu un sportiv de performanță. Ea înaltă - el înalt, ea brunetă - el blond, ea casnică - el programator la o firmă de software.

Ca orice programator bine cotat, angajat la o companie bine cotată, Marcel făcea lunar câte două deplasări: una la Brașov și cealaltă la Iași. În zilele acelea Mioara nu era tocmai în apele ei și, de aceea, de cele mai multe ori, mergeau împreună în delegații. Își planificau în detaliu orice plecare din localitate, astfel încât ea urma să fie preocupată toată ziua cu vizitatul monumentelor, muzeelor, caselor memoriale, iar seara să meargă amândoi la alt restaurant, să cheltuiască corespunzător diurna soțului.

Sfârșitul acesta de săptămână era planificat pentru a-i da o mână de ajutor mămicii ei din Crevedia care dorea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o curățenie desăvârșită în casă. Astfel că vestea delegației lui Marcel la Iași, lovi necruțător familia și asta deoarece Mioara nu putea s-o amâne pe mămica și nici Marcel nu avea rezolvare în această privință. Așadar zarurile erau aruncate: el va pleca a doua zi spre Moldova, iar ea va rămâne acasă până în weekend, când va merge singură la Crevedia.

În general, Marcel dormea profund și liniștit ca un înger de oraș sau ca un porc de Slobozia, comparația depinzând de bună-dispoziția Mioarei. În fiecare noapte, ea aștepta cam zece minute ca el să adoarmă și apoi începea controlul preventiv al buzunarelor. Și nu pentru că n-ar fi avut încredere în soțul ei, ci din exces de afecțiune. De la buzunare trecu la servieta diplomat, unde luă la puricat fiecare document din dosarul pentru delegație, dădu la o parte mapa de plastic cu CD-uri și verifică banii primiți pentru diurnă... la sfârșit puse toate lucrurile la locul lor și se culcă senină ca un prunc.

A doua zi, Marcel ajunse la Iași cu zece minute întârziere, se cază la hotelul din centru și se grăbi la firma unde urma să instaleze un program special și secret. Așezat în fața computerului, băgă mâna în servietă să ia setul de CD-uri pregătite din vreme, dar nu îl găsi. Atunci luă diplomatul pe genunchi și îi scotoci tot conținutul... uimire: CD-urile nu erau nicăieri! Rămase trăznit... privirea îi plutea în gol undeva în direcția ferestrei. Până în ziua aceea necuratul nu-și băgase coada în treburile lui, se respectau reciproc de la distanță. De data asta însă se simțea vizat pentru că în toată geanta nu se găsea nici urmă de CD, iar uitarea lor în București era exclusă.

Derutat și confuz închise și deschise de câteva ori clapele diplomatului, căută iar... degeaba. Fără să spună nimic se înapoie la hotel și scotoci prin geanta de voiaj: nimic!

Se întoarse la București în aceeași noapte. Desfigurat, negru de necaz și ros de îndoieli, Marcel se culcă fără să mănânce, imun la încurajările soției. Adormi cu greu și toată noaptea îl visă pe necuratu’ care instala și dezinstala programe de pe CD-urile lui, astfel că dimineață nu auzi nici ceasul și nici strigătele nevestei. A fost nevoie de apă rece peste obraji și peste frunte că să se poată dezmetici.

Bău în picioare cafeaua pregătită de Mioara, dezvăluindu-i și ei că toate i se trăgeau de la cel cu coarne care vroia să-i transmită un mesaj, pentru că el de când se știe s-a închinat la Dumnezeu și nu a uitat niciodată acasă documente sau CD-uri.

La serviciu ajunse înaintea tuturor, astfel că-și începu căutările prin sertarele biroului personal, ba se extinse și la birourile din jur. Niciun CD! Parcă intraseră în pământ. În cele din urmă renunță și se așeză resemnat pe scaun în așteptarea șefului. Avea să-i dovedească și lui că era vorba de un fenomen paranormal în care diavolul urmărea unele interese, iar el nu putea lupta singur împotriva lui.

Când ajunse șeful, Marcel se luă după el cu servieta în mână, pământiu la față și cu umerii prăbușiți.
- Șefu’, și-a băgat dracu’ coada în treburile mele și mi-a furat CD-urile. Erau aranjate în servietă, la locul lor, iar acum: fiuu! nu mai sunt. Nu-mi rămâne decât să fac alte CD-uri și să mă întorc la Iași.
- Adică te-ai făcut de râs în fața clientului?
- Nu eu, necuratu’…
- Omule, cum adică au dispărut CD-urile?
- Habar n-am. Nu sunt nicăieri. Priviți… spuse convingător Marcel și desfăcu demonstrativ diplomatul. În clipa aceea, din locul cunoscut, căzu pachetul de plastic cu CD-urile numerotate chiar de mâna lui.

Marcel apucă CD-urile, închise servieta și făcu de trei ori cruce. Nu-l mai auzea pe șef și nici nu-l interesa ce-i striga acesta. Acum Marcel știa ce avea de făcut. Ieși din biroul superiorului, merse la masa lui și își completă zâmbind demisia. Reveni la șeful care, între timp se mai liniștise și încerca acum să-l convingă că nu era bine ce face, că e criză financiară, criză de locuri de muncă… însă nimic nu-l convingea pe Marcel să dea înapoi.

Acasă explică soției despre semnul pe care l-a primit de la diavol, că geanta lui făcea și desfăcea lucruri ciudate, că CD-urile după ce au dispărut, au reapărut ca printr-un miracol chiar sub privirile șefului. Că și-a dat demisia și că a decis să ia drumul sihăstriei. .. Atunci Mioara, roșind ca o sfeclă opărită, a recunoscut că ea îi umblase în servietă și a scăpat CD-urile între fotoliu și masă. El i-a zâmbit îngăduitor și o sărută pe frunte mulțumindu-i pentru bunătate. Ea s-a înfuriat și a insistat, el a mai sărutat-o o dată. Ea se jura că n-o să-i mai umble niciodată prin lucruri, el își scrise hotărârea de divorț. Ea începu să plângă, el îi lăsă casa cu toată mobila. Ea îi explică încă o dată cum în fiecare noapte îi umbla prin buzunare, el o îmbrățișă cu dragoste. Aproape de miezul nopții ea obosi și se așeză pe un fotoliu, el luă câteva haine mai groase și plecă pentru totdeauna la un schit de călugări, undeva prin munții Apuseni.