Filozofie fără rost! Alunec și mă învârt în cerc. Am o idee gozavă cum să îmi petrec zilele în locul ăsta plin de nebuni. O să fac o tablă de șah extraordinară, să fac fiecare piesă individuală, să o fac cum îmi imaginez eu, cu detalii obscure. Ce crezi despre asta? E o nouă nebunie? Mă simt asaltat de informație, de nivelul gândurilor care își lasă adânc concluzii care nu pot să le imortalizez în scris. Trăiesc în clipă cât trăiau alții, în alte secole mai vechi, într-o viață de om. E atât de dificil să mai știu cine sunt și unde mă îndrept. Aș vrea să reduc toată viața la o tablă, limitată de reguli și de mișcări repetitive, sau deja sunt pe această tablă?
Discuția cu mine începe odată cu obsesia unui înger. Înger și demon vreau să fie frumoasa care se ascunde sub chipul superb care îmi stă la braț. Ea este înger și demon în tot ce face. Vreau să văd prin sticlă care deformează, exact opusul. Dacă ea este demon, vreau să o văd înger...Să știu că sunt în contratimp cu ce simte ea, să știu că pot oricând să joc treatrul vieții, doar ca să mă simt diferit de cei care gândesc ceva despre moarte. Vreau să mă opresc din viață, să iau o clipă cu ea și să o pictez în culori vii, culori pe care toți ceilalți să le vadă, să se mire, să le admire, să ne privească de parcă am fi mici zei. Ar fi omagiul final și total al dorinței mele de a fi admirat, adorat ca un zeu. Atunci aș deveni nemuritor în mine, dar totul ar fi inutil pentru eternitate. Mă ascund în spatele nebuniei cuvintelor. Vreau să descriu decența întâlnirii mele cu tine cu cuvinte obscene ca să atrag cititorul ca o muscă în lumea mea luminoasă, și după ce va intra, va realiza înduerat că de aici nu se scapă fără tristețe și lacrimi. Întunericul din mine mi-a demonstrat că oricine este în stare de orice, la un moment dat. Începând de azi îmi este frică de mine. Orice lucru care am spus ca nu aș putea să îl fac vreodată, acum sunt constient că pot să îl fac. Care e următorul pas? Lupta pentru supraviețuire și soluții pentru probleme banale? Așa pare. Nu vei înțelege nimic din ce ți-am scris aici. E labirintul meu personal, omul care se află în spitalul de nebuni, cu ochii prinși în geamul aburit al realității deformate de sufletul meu și dorințele mele. Tu ești la fel, prinsă în spatele geamului tău, cu un suflet care se zbate să fie liber, cu gânduri care acoperă ca un abur fiecare părticică din fericirea ta maximă.