Cred că totul s-a terminat. Când totul se termină ca acum, oriunde aș fi sau orice aș face, mă așez ghemuit în corp, adorm și visez. Visez că sunt un restaurant de cinci stele în capitala omenirii. Dacă vrei să iei masa aici, ai nevoie de rezervare. Este foarte aglomerat iar în ultimele zile mai aglomerat ca niciodată. O forfotă cumplită. Mereu unii ies și mereu alții intră, se așează la masă și comandă. Unii sunt carnivori. Doctorii, președinții, sportivii, vânzătorii, bancherii, preoții, zugravii, farmacistele, dealerii, administratorii etc. Ei nu sunt profitabili, stau mereu peste programul non-stop și comandă ce-i mai ieftin. Alții însă sunt vegetarieni, visători, gânditori, îndrăgostiți, halucinați sau fericiți. Dar cei mai mulți îmi sunt prieteni sau amintiri foarte dragi. Pentru ei avem meniuri speciale. Salate din gânduri de varză, fripturi, garnituri, preparate la nerv mic, deserturi din toată inima. Ãștia sunt cei mai mâncăcioși. Pur și simplu devoratori, exterminatori și copii pofticioși. Ei termină mereu primi de mâncat și mai vor încă o porție. Până se epuizează stocul și își scot dintre dinți osul ultimului vis pe care l-au supt de măduvă. Apoi ies din restaurant sătui, singuri, cu iubita sau cu familia și se întorc spre intrarea din mine. Mă privesc în ochi chiar înainte să dispară într-un taxi care dispare pe strada care dispare în noaptea care dispare în dimineața care dispare în ziua care dispare în viața care dispare în moartea care dispare și gata? Mâine se vor întoarce lihiniți. Sunt sigur. Vor da buzna cu toții și vor petrece ca în fiecare zi până la sfârșitul cărnii mele. A fost o prostie să cred că totul s-a terminat.