Casa era mare si veche, avea vreo suta de ani- doua aripi in forma de L. In camerele dinspre poarta stateau chiriasii. Mai mult cuvant decat prezenta, nu-i vedeai niciodata. Treceai repede pe alee de frica dulaului Batranii stateau in corpul din spate, intrai intr-un hol mare cat o camera si de-acolo incepea labirintul. Dealtfel toate camerele erau la fel de mari, mobilate neutru, nu-ti dadeai seama de la inceput ce era fiecare. Miros de lucruri vechi, pe pereti poze vechi ingalbenite, o fata tanara cu boneta si sort de servitoare, o casa si mai veche, alti batrani morti si mai demult.
In camera in care va adunati cu totii, soba de teracota, divanul jos, televizorul diamant, masa, dulapul de vase de pe vremea altei bunici, o sticla de tuica in forma de taranca- obiect fascinant si nemaivazut. In ajunul Craciunului (pe vechi), miros de grau fiert si coltunasi cu varza. Cadouri. Batrana cu fata rotunda si ochi negri, tineri ( cum de se incapataneaza ochii sa ramana tineri in mijlocul fetelor zbarcite, patate, descompuse?) scoate fericita punga cu hainute si asteapta sa te bucuri. Tie insa nu-ti plac decat cartile. Creioanele colorate. Pozele de pe pereti. Sticla in forma de taranca.
E primavara. Stai asezata pe scaunelul de lemn vopsit verde, cu caietul pe genunchi. Primavara verde si rece si totusi calda cu soare limpede nemiscat nemiscat nemiscat. In fata ta, ciresul cu coaja lucioasa crapata orizontal, aproape geometric. Mugurii. Ciresul de acasa era mai mare- nu-i puteai cuprinde trunchiul cu bratele. Cand l-au taiat... Plangeai langa gramada de lemne. Trupul mort ciopartit al copacului. Ai luat in mana o bucata rosie sangerie, gandind sa o pastrezi, dar nu, n-avea rost. Mortii trevbuie lasati sa plece cu trupul inapoi in pamant. cat mai repede cat mai repede.
Dezgustatoare, irational de crude inmormantarile ortodoxe, cadavrul rece, galben purtat pe strazi cu nerusinare in cutia lui de lemn. Sirul de un negru tipator al oamenilor care merg in urma mortului spre cimitir. Cumplita umilinta- te expun ca pe un obiect, iti bat capacul in cuie, te coboara in groapa. Apoi? Ce se intampla apoi? Putrezesti, te mananca viermii, te usuci, te topesti, sau poate te trezesti, deschizi ochii si te sufoci sub povara pamantului si a crucii cu numele tau scris pe ea? Oribil cosmar al mortului viu care te-a chinuit toata copilaria. Cand s-a pierdut oare obiceiul mult mai sanatos al incinerarii? Sa te intorci in pamant cat mai repede cat mai repede cat mai repede.
Prima scrumbie coapta afara pe jaratec frageda cu gust proaspat de stuf. Demult nu mai mergea tataia Vania in balta la pescuit sau la bostanarie sau chiar la biserica. Intr-o zi curtea mare s-a umplut de oameni si el era culcat in cutia de lemn cu mainile intepenite in jurul lumanarii. Miros de tamaie, de mort si de mancare pregatita pentru pomana.
Alta zi in aceeasi curte, te invarti fericita cu coronita de margarete pe cap- margarete, nu imortele roz si fade si uscate impletite de invatatoare. Familia sturionilor: cega, pastruga, nisetru, morun. Familia ta, adunata mereu in jurul aceleiasi mese de revelion. Cantece ucrainene, doamne ce vechi trebuie sa fie, vanat, saramura de peste; cineva face o poza. In poze totul e nemiscat: batrana in halat de diftina inflorat, cu baticul pe cap, batranul cu pulover negru de lana, permanentul nereusit al mamei, tu insati, zece ani, rochita rosie, strecurandu-te printre unchi si matusi. Ce lume vesela ce lume moarta. Si tu ai murit cu ei si cu cantecele lor, acum e altcineva care traieste in tine, cineva care nu se mai teme de morti. Doar de moarte.
Nu mai erau doi oameni, erau doua cruci albe pe doua movilite de pamant negru si greu. Tineai intr-o mana pensula si intr-o mana cutia cu vopsea neagra. Ivanov Ivan, nascut 1907 decedat 1992. Cimitirul, aproape senin, aproape cu miros de primavara. Niciodata nu erau ghiocei.
Si daca tot murim, de ce nu ne-am intoarce in pamant? Cat mai repede cat mai repede cat mai repede.