poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3374 .



Premiile Festivalului Național de epigramă „Donici, cuib de-nțelepciune”
proză [ ]
ediția a V-a, Chișinău, 23-24 octombrie 2009

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [papu as ]

2009-10-28  |     | 



* * *

(90 de participanți din România, 1 - din Canada;
15 participanți din Republica Moldova)

* * *

Premiile pentru participanții de peste hotarele Republicii Moldova (tema „Vecinii”, temă liberă)

Premiul I (pentru grupaj) – George Corbu, București

Reaua vecinătate

Părinții, frații sunt acei
Ce dau istoriei temei.
Vecinii,-n schimb, de-ar fi și-o mie
Au ochii doar pe geografie!

Vecinul ideal

Cu vecinul ideal
Nu te vezi la tribunal,
Ci, de ai puțin noroc,
Nu te vezi cu el deloc!

Vecinătate originală (România – Rep. Moldova)

Cu-ndurerarea drept protest,
Deplâng un paradox funest,
Căci România e un Stat
Ce-i tot cu el învecinat !..

Premiul II ( ex equo) – Constantin Iurașcu-Tataia, Iași

Sângele

Lichid vital e pentru noi,
Aici nu poți să faci confuzii,
Vărsat ușor când e război,
Greu de găsit când faci transfuzii.

Premiul II ( ex equo) – Gheorghe Șchiop, Sibiu

Soaței

Pe-abrupta vieții, grea cărare,
Alături ți-am rămas mereu,
Din milă pentru cel pe care
L-ai fi „iubit” în locul meu.

Premiul III ( ex equo)- Iulian Bostan, Galați

Vecinul de la țară

Cum soața îi dădea de bănuit,
Moș Gheorghe, un sătean prevăzător,
Un gard înalt la curte și-a zidit,
C-avea vecinul tare… săritor!

Premiul III ( ex equo)- Nichi Ursei, Râmnicu-Vâlcea

Vecinul la nevoie se cunoaște

Când căzusem pe o rână
Și simțeam că nu mai pot,
Mi-a întins vecinu-o mână…
Până mi-a sărit din cot !

Mențiune - Vasile Vajoga, Iași

Programul european „Laptele și cornul”

Iubiți amici, palavre nu vă torn,
Dar lui Costel, vecinul de la șapte,
Îi pune zilnic soața câte-un corn,
Fiindcă e un mare papă-lapte…

Mențiune - Alexandru Hanganu, Brăila

Îngăduință

Venind la mine faina mea vecină
Am pus-o să-și aleagă o găină
Și n-am putut să-i fac niciun reproș
Văzând că pune mâna pe cocoș.

Mențiune - Vasile Plăcintă, Galați

Miracol

Cu vecina am discernământ,
Viața multe-ntorsături mai are;
Ca să duci o viață ca de sfânt,
Trebuie al dracului răbdare.

Mențiune - Arcadie Chirșbaum, Făget, Timiș

Invocație

Vreau, Doamne sfânt, să recunoști
Că minte-ai dat și celor proști,
Dar nu le-ai dat ca pe-o psaltire
Instrucțiuni de folosire.

Premiile pentru participanții din Republica Moldova
( tema „Vecina”, temă liberă)

Premiul I (pentru grupaj ) - Dumitru Soltan, Canada – Chișinău

Toamna în Republica Moldova

Trăindu-ne din plin sincopa,
Ne mărginim cu Europa,
Și cum suntem cam aburiți,
Ea chiar ne crede mărginiți...

Filozofică

Ia priviți cum Timpu`
Face s i m b i o z a,
Ieri era doar Ghimpu,
Azi deja-i S p i n o z a!

Operație chirurgicală

Un renumit chirurg mi l-a tratat,
I-a pus la loc cu iscusință coasta,
Păcat că pacientul operat,
Nicicând n-o să mai afle despre asta...


Premiul II – Teodor Popovici, Chișinău

Împrumut

Vecinul meu, dator cu bani,
Nu mi-i mai dă de câțiva ani
Și-acuma viața mi-i un chin:
Nu am nici bani și nici vecin !..


Premiul III ( ex equo )- Titus Știrbu, Chișinău

Făptură în bronz

Ce vecină, ce vecină
Are sculptorul Smochină!
Iar turna în bronz făptura,
Ca să nu-i audă gura.


Premiul III ( ex equo )- Ștefan Agachi, Chișinău

Anunț

Se vinde-o casă cu grădină,
Cu zeci de gâște în coteț;
De o luați și pe vecină,
V-o dau la o juma’ de preț.

Mențiune - Filimon Dimcea, Cantemir

Noroc din senin

Și-a bătut potcoava-n cui,
Așteptând noroc să-i cadă;
Doar cu voia Domnului
I-a fost dat să nu-l mai vadă.

Mențiune - Vasile Ciolac, Sângerei

Ajutor umanitar

Bucură-te, babă, iar
De-ajutor umanitar:
Trei basmale-aproape noi
Și-un caloș ... la amândoi.

PREMII SPECIALE

Premiul COLOANA SPIRITULUI ROMÂNESC – Marian Dobreanu, Târgu-Jiu

Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova – Elis Râpeanu, București

Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova – Efim Tarlapanu, Chișinău-Cluj-Napoca

Premiul cotidianului „Timpul de dimineață” – Mihai Sălcuțan, Buzău

Premiul de excelență al revistei „Viața Basarabiei” – Eugen Albu , Cluj-Napoca

Premiu de excelență și premiul săptămânalului „Literatura și Arta”- George Petroni, Iași

Premiul Teatrului „Satiricus Ion Luca Caragiale”- Constanța Apostol, Galați

Premiu de excelență – Nicolae Paul-Mihail, Sinaia

Premiul pentru fidelitate al Asociației „Intermedium”- Viorel Petrăreanu, Buzău

Premiu special – Nicolae Bunduri, Brașov

Premiu special – Vasile Larco, Iași


DIPLOME DE ONOARE

Diploma de Onoare a Partidului Alianța Moldova Noastră – acad. Mihai Cimpoi, Chișinău

Diploma de Onoare a Partidului Liberal din Moldova – Ion Diviza, Chișinău

Diploma de Onoare a Partidului Liberal Democrat din Moldova – Gheorghe Bâlici, Chișinău


DIPLOME DE EXCELENÞÃ

Diplomă de excelență – Ștefan-Cornel Rodean, Sibiu

Diplomă de excelență „Travestia” – Lucian Perța, Vișeu de Sus

Diplomă de excelență pentru relații culturale – Alexandru Cățcaun, Bistrița








.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!