Timpul e ca o nălucă/ zboară, zboară să se ducă/ și în goana lui nebună/ trece lună după lună.
Se apropie sărbătorile de iarnă cu pași repezi de nici nu ne dăm seama cum trec zilele, una câte una și fiecare se pregătește cum poate sau cu ce se mai poate...
Ne rămân amintirile frumoase și povești ce se spuneau odată la gura sobei la un pahar de țuică fiartă sau vin fiert că frigul bătea la ușă și trebuia să-i faci față. Acum se spun mai des dar în căușul palmei sub pătură că această criză a paralizat tot în urma ei și se continuă cu ce a mai rămas, cu amintiri frumoase ce hrănesc speranțele și le mențin în balanță să nu se prăbușească.
Era odinioară la români în sărbătorile de iarnă un obicei de se tăia porcul de crăciun; acum se taie cotețul că nici lemne nu mai sunt. Pe vremea aceea fiecare avea câte o lighioană pe lângă casă sau un porc îngrășat că după cum spune o vorbă de-a noastră " porcul se-ngrașă în ajun " dar cred că au început să se cam schimbe obiceiurile, se va îngrășa ajunul cu cotețe că ogrăzile sunt goale. Printre aceste povestiri se află și povestea noastră care își are originea din popor fiind transmisă din generație în generație.
Într-un mic sătuc de la țară ( nu știm unde ) gospodarii se pregăteau de sărbătorile de iarnă care mai de care cu mici îndeletniciri printre care era și tăiatul porcului și la asemenea obicei, vecinii se ajutau între ei că doar nu era ușor să răpui bestia care parcă simțea dinainte înjunghiatul, fiind foarte agitat de nici apă nu-i mai trebuia și nici mâncare, guițând toată ziua prin coteț. Așa se face că gospodarul nostru se pregătise din timp pentru astfel de ocazie și îi aștepta pe ceilalți doi vecini să-l ajute. Se trezise dis-de-dimineață aranjând cu meticulozitate toate cele de trebuință că așa e omul gospodar se pregătește din timp. Cum dregea el așa prin curte auzii un strigăt la poartă:
- Gheorghe! Măi Gheorghe măi.
- Ce-i mă Vasile?
- Te-ai trezit?
- Da cum să nu! M-am și pregătit.
- Hai intră înăuntru să bem o dușcă că e un ger de crapă pietrele.
- Uite că vine și Ion, spuse Vasile
- Haide bă Ioane mai repede că se răcește țuica.
Și intrară cu toții în casă de se puseră pe băut ca să se încălzescă. Mai un pahar, mai o acritură, alt pahar, altă măsură, gospodarii noștri începură să se cam cherchelească; știți cum e o vorbă de-a noastră:
" fiecare om are dreptul la un pahar și după un pahar devine alt om și mai are dreptul la alt pahar și uite așa mai departe "
Într-un târziu se hotărâseră să se apuce de treabă dar le era greu acum să se mai ridice de la masă; parcă rămăseseră înțepeniți pe scaune. Cu chiu, cu vai reușiră să-și facă drum spre coteț; un pas înainte, doi înapoi, ba se țineau de mână, ba erau doar doi...
Ajunși la locul cu pricina se vorbiră care să intre în coteț să lege porcul și căzu beleaua pe Ion că era ăl mai tânăr și mai iute. Dar ei nu știau că Ion mai băuse și înainte fiind cel mai matol dintre ei.
- Hai mă Ioane! Ia funia asta intră-n coteț și leagă porcul.
Ion în fața cotețului:
- Hâc! Care din ei?
- Cum mă care? Nu vezi că-i doar unul?
Până la urmă Ion își făcu curaj și intră în coteț. După ce zăbovii destul de mult timp Gheorghe îl întrebă:
- Hai bă Ioane! Ai legat porcul?
- Da! L-am legat. Poți să dai drumul la poartă.
Zis și făcut, numai că porcul ieși iute ca o săgeată. În urma sa venea și Ion cu funia legată de-un picior.
- Bă da nărod mai ești, zise Vasile. Te-ai legat singur de picior.
- Bine că n-am tras de funie, spuse Ion. Că îmi mai rupeam și piciorul pe aici.
Și uite așa gospodarii noștri au alergat după porc prin ogradă până când le-a ieșit toată băutura din cap, dar cred că le-a fost și învățătură de minte.
" Cu băutura să nu te joci că dă cu tine de pământ " sau " Băutura-i făcută s-o bei tu pe ea nu ea pe tine ", ș.a.m.d.