În părculețul din fața Primăriei, călcând vitejește iarba ce de-abia încolțise, s-au adunat, cu mic-cu mare, toți locuitorii satului, de la tinerii membri ai partidelor de stânga și de dreapta, meșteri în politică precum lupul la cititul stelelor, până la bătrânii înțelepți, cu chelii și bărbi albe de apostoli, care nu prea se încumetau să facă politică, deși se pricepeau la fel de bine ca și primii.

Dar ce să facă bieții oamenii? De votat – „musai trebuie” să voteze un primar. O fi de stânga?... O fi de dreapta? Primar să fie!

Până acum i-a dregătorit Dumitru Mânălungă, dar acum și-a depus candidatura și Petrea Șterpelescu. Ambii candidați vor ține câte un discurs în fața mulțimii, fiecare încercând să-și convingă consătenii că e mai bun decât celălalt și neuitând să promită și luna de pe cer, împreună cu Carul Mare, Carul Mic și toți caii verzi pe pereți visați de la Revoluție încoace.

Primul care se sui pe podiumul improvizat din câteva scânduri sub peretele Primăriei fu Petrea Șterpelescu, candidat din partea partidului de stânga.
– Stimați concetățeni! a strigat Petrea, cu atâta putere, încât l-a înecat tusea și s-a înroșit precum un rac.
Din mulțime s-au auzit aplauze, fluierături, huiduieli și un „Ur-r-ra-a-a!” puternic, iar Gheoarghe Mămăligă a aruncat câțiva bulgări de pământ în direcția candidatului, dar aceștia nu l-au nimerit ci au lăsat doar câteva pete negre pe peretele Primăriei. Neluând în seamă incidentul, Petrea urla mai departe:
– Dacă mă votați pe mine, partidul nostru de stânga o să vă schimbe traiul cu 180 de grade!
– Hai să fie 200, nu te zgârci! A strigat, cherchelit, bătrânul Ion Damigeană.
– Taci, nenicule, că dumneata nu înțelegi despre ce-i vorba! – încerca să-l liniștească pe bătrân Grigore Dețul.
– Ba tu să taci, măi mucosule! Înțeleg, nu înțeleg, dar de ce se zgârcește la un pol, acolo? se enervă bătrânul.
– Trăiască Petrea Șterpelescu! Trăiască partidul de stânga! A țâpurit, cu voce subțire, Grigore Dețul.
– Tacă-ți fleanca, cu partidul tău de stânga, că-ți dezrădăcinez proteza cu dreapta! îl amenință, cu pumnul ridicat, Gheorghe Mămăligă.

Grigore tăcu de parcă luase apă-n gură. Știa că nu-i de glumit cu Mămăligă. Dar se părea că, din toată mulțimea, doar Gheoarghe Mămăligă era contra lui Șterpelescu; restul mulțimii urla numele candidatului și-l ridica în slăvi.

Colac peste pupăză, chiar în spatele lui Mămăligă răsună glasul de bas al lui Ilie Butoi de pe ulița birtului:
– Primar Perea să ne fie, că e om de omenie!
Mămăligă se întoarse să-l amenințe pe Butoi, dar în același moment se auzi vocea pițigăiată a lui Grigore Dețul:
– E mai bun Petrea decât Dumitru! Votați-l pe Petrea, Dumitru-i ho-o-o-o-oț!
– Așa e, așa e-e-e! urla mulțimea. Dumitru-i ho-o-o-o-oț!
– Trăiască Petrea! Votați-l pe Petre-e-e-a-a-a! continua să urle cu glasul său pițigăit Grigoare Dețul.
– Hu-u-uo! Hu-u-uo! Hu-u-uo!... urla Mămăligă, mai ceva ca o haită de lupi. I se părea mult mai important ca în acel moment să-l huiduiască pe Petrea Șterpelescu decât să-și amenințe consătenii cu pumnul. Doar așa îl putea auzi primarul Mânălungă, care-i promisese o damigeană de horincă de prună dacă va fi contra lui Petrea Șterpelescu.

– Stimați consăteni, eu vă promit că... încerca să strige răgușit Petrea Șterpelescu.
– Promisiunea-i bucuria prostului! se auzi din nou glasul bătrânului Ion Damigeană, căruia îi era absolut indiferent care dintre cei doi va fi uns primar.
– Taci, nenicule, că ești beat, mai bine du-te acasă și te culcă! Încerca să-l potoleasă Grigore Dețul pe bătrân.
– Beat a fost taică-tu când te-a prăsit pe tine! Mama cui te-a adus pe lume! începu să înjure bătrânul.

– Pe Petrea dacă-l votați, la cerșit o să umblați! încerca să strige ceva rimat Gheoarghe Mămăligă, cum îl auzise pe Butoi. Însă deodată, vrând parcă să-i facă în ciudă, mulțimea începu să urle, într-un glas: „Jos cu Dumitru, trăiască Petrea!”
– Mama lor de bandiți, m-au învins! Scuipă cu ciudă Mămăligă. Acum își putea lua sigur adio de la damigeana pe care i-o promisese primarul Mânălungă.
– O să vă rup coastele! mai amenință o dată bietul Mămăligă. Avea mare necaz pe Grigore Dețul și pe Ilie Butoi.

Petrea Șterpelescu mulțumi pentru atenție și coborî de la tribuna improvizată, victorios ca un rege ce tocmai câștigase războiul.
Pe podium urcă Dumitru Mânălungă.
Mulțimea tăcu. Totuși, până una-alta, Dumitru era încă primarul lor.
– După cum mi-am dat seama, dumneavoastră nu doriți ca eu să vă fiu primar pe mai departe! vorbi, sigur de sine, cu glas sever, Dumitru, străpungând mulțimea cu o asemenea privire vulturească, încât celor mai slabi de înger li se făcu pielea de găină.
Mulțimea tăcea.
– Bine, atunci eu mă retrag, nici măcar nu mai candidez!
Mulțimea tăcea în continuare, toți își țineau capetele plecate, de parcă săvârșiseră cine știe ce mârșăvie.
– Dar, înainte de a-mi retrage candidatura, vreau să vă spun ceva, ascultați-mă cu atenție vă rog! spuse apăsat Dumitru Mânălungă, apoi continuă: – În acești patru ani cât am fost primar, mi-am construit o casă cu douăsprezece camere. Mare și frumoasă!
– Cu sudoarea frunților noastre! îndrăzni să strige, Grigore Dețul.
– Așa e, așa e, cu sudoarea frunților noastre! repetă mulțimea ca un ecou.
– Adevărat, cu sudoarea și cu truda voastră – nu neg asta – mi-am construit nu numai casa, ci și anexele, și am mai și mobilat toate camerele, mi-am asfaltat curtea și, pe deasupra, mi-am cumpărat și un automobil ultimul răcnet, iar neveste-mi i-am luat cele mai fine și mai scumpe blănuri. Și toate acestea – pe spatele vostru!
– Hoțule, tâlharule-e-e! E un hoț! strigă Ilie Butoi.
– Așa e, așa e, e un hoț! prinse curaj mulțimea.
– Fie cum spuneți, recunosc, am furat din bugetul comunal ca să fac toate astea, însă acum nu-mi mai trebuie nimic de la voi, am de toate! Pentru ce să mai fur? Ori mă alegeți, ori nu mă alegeți, eu mi-am făcut ce avem de făcut.
– Ai supt destul truda și sângele nostru, ca un vampir! strigă din nou Grigore Dețul.
– Iar aveți dreptate! Am supt destul și am de toate. Dar acum gândiți-vă bine: ce are Petrea Șterpelescu? Nimic?! Oare lui n-o să-i trebuiască o casă nouă, mașină, mobile? Cum o să-și facă el ceea ce eu am deja?... Cum?... Treaba voastră, alegeți-l pe el, eu oricum nu mai am nevoie să fur!
– Are dreptate! strigă Ilie Butoi – dacă-l alegem, Petrea Șterpelescu o să fure ca-n codru!
– Așa e, Petrea o să fure! repetă mulțimea.
– Atunci trebuie să ne gândim: cum vom rezolva problema? întrebă Grigore Dețul.
– Treaba-i gata rezolvată. Să rămână Dumitru primar în continuare! răspunse hotărât Ilie Butoi.
– Să rămână, să rămână dumitru! hotârî mulțimea.

Gheorghe Mămăligă privea mulțimea ca vițelul la poarta nouă, neînțelegând nimic, însă deodată îi încolți în suflet speranța că ar putea obține damigeana promisă. Atunci răcni din toate puterile:
– Pe-e-etre-e-ai ho-o-oț, o să-ă-ă fu-u-re-e-e!
–Așa e, așa e, o să fure! aprobî mulțimea.

Dumitru Mânălungă ridică dreapta-n sus, în semn că vrea să vorbească. Mulțimea amuți.
– Oameni buni! Eu mi-aș dori încă o piscină. Dacă promiteți că mă veți ajuta de bună voie, ca să nu fiu nevoit să fur, atunci sunt de acord să rămân în continiare primarul vostru.
– Promitem, promitem! Cum să nu?! Strigau într-un glas Grigore Dețul și Ilie Butoi.
– Promitem, promitem! repetă bucuroasă mulțimea.

* * *

Seara, Grigoare Mămăligă se duse la primar după damigeana de horincă promisă. Mare-i fu mirarea când dădu nas în nas cu Grigore Dețul și Ilie Butoi, care ieșeau din curtea primarului, fiecare cu câte două damigene în mână.

– Păi, domnule primar, mie-mi dați doar o damigeană, pe când îstora doi le-ați dat câte două. Nu ați văzut ce politică împotriva dumneavoastră duceau la început? Era gata-gata să mă iau la bătaie cu dânșii.
Primarul zâmbi și-l bătu pe umăr:
– Ei, Gheorghe, Gheoarghe... Þine minte ce-ți spun: o politică făcută la timpul ei e mai bună decât șapte-opt bătăi!