poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-20 | |
Plouă și e momentul perfect să merg pe-afară, gâfâind și scoțând aburi pe nas și pe gură, în timp ce toată lumea mă privește cum sunt în stare să duc în spinare un tricou cu mânecă scurtă chiar pe vremea asta. Dar eu merg și calc prin băltoace și e un frig afară... iar la magazinul cu covrigi calzi de la colț s-a găsit un grup de oameni să readucă la viață Epoca de Aur. E zi de post, cel puțin așa scrie în calendar, iar eu mă așez la urma turmei, la urma urmei, sunt și eu oaia pierdută, nu?! Și cum stau și urmăresc figurile pietonilor, stropii de ploaie se încarcă cu un tip de energie care, la contactul cu pielea, transmite către centrii nervoși semnale puternice, atât de puternice încât mușchii încep să reacționeze și contracții după contracții alcătuiesc un fenomen științific, așa-numit… am uitat, oricum nu importă, ceea ce importă într-adevăr este faptul că mușchii corpului nostru nu cunosc să se manifeste decât într-un singur fel, fie că e vorba de ură, fie că e vorba de dragoste, fie că e vorba de frig. Și continuă să picure și continui să țin post, și turma din fața mea continuă să-și declare simpatia față de Epoca de Aur și care mai ajunge în față mai discută puțin cu vânzătoarea probleme existențiale de pildă: “-plouă afară!” “-daaa, plouă de ceva vreme …”
sau alte astfel de discuții care culmea, întotdeauna i-au apropiat pe oameni și încă o mai fac. În sfârșit am mai avansat un pas iar instinctul m-a îndemnat să-mi proptesc mâna pe un mâner de metal peste care evident a plouat iar combinația asta a fost atât de reușită încât același instinct m-a făcut să iau mână de acolo și s-o bag în buzunar alături de bani, că e la fel de prețioasă nu?! Atunci, din tot acest cadru cenușiu ca aurul ai apărut tu, de undeva din apropierea trecerii de pietoni chiar din interiorul canalului de scurgere cu bare de fier pe care încă se mai poate descifra inscripția RSR și în interiorul căruia este tot timpul întuneric beznă din cauza economiei de curent la care s-a ajuns în ultimul timp… Și ai venit atât de hotărâtă încât atunci când pășeai, stropii pășeau și ei și la fel și sistemul meu nervos și la fel și mușchi de parcă ne-am fi aflat pe stadioane într-o zi de 23 august. Și în mersul tău i-ai călcat în picioare pe bieții pietoni, atât de tare încât s-au făcut tot una cu pământul iar în restul lor din apa se putea observa spectrul luminii : roșu, galben… Și te-ai apropiat de mine atât de mult încât nici rochia ta, curios de albă nu se mai vedea, nici magazinul, nici vânzătoarea, nici mânerul, nici buzunarul, nici banii, nici tricoul, ci doar spectrul luminii dar, în schimb, ți-am simțit căldura propiului tău corp, parfumul și ploaia și exact atunci ai zis: “- șase lei !” Iar eu am luat covrigii și am constatat că postul se sfârșise iar pietonii erau iar în turma din care eu, cel dintâi, am plecat. La trecerea de pietoni se mai putea vedea spectrul luminii în apa care se scurge în canalul întunecat…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate