Adevarul e ca boala ce ma ruineaza, nu-mi permitea sa am o viata. Racila asta face din mine un handicapat ; depind de cei din jurul meu si asta ma deranjeaza. Nu suport sa fiu neputiincios...
Desi ar trebui, Mariusz nu e dezgustat de mine, din contra, se poarta ca un fel de frate mai mare, desi avem aceasi varsta. iar eu nu prea suport sa fiu cocolosit. Scene in care ma trezesc dimineata, dupa o noapte cu febra mare si-l gasesc adormit, la capataiul meu sunt deja banalitati...
Intrebarea nr. 2. Unde m-am nascut si familia mea.
Ma intorc la anii copilariei mele... Trebuie sa recunosc ca a fost una neobisnuita, dar si foarte trista. Nu mi-e usor sa-mi amintesc de acei ani, incarcatura lor emotionala e atat de mare incat as putea crede ca totul s-a intamplat chiar ieri si as suferi la fel de mult cum am facut-o atunci, cand s-au intamplat toate.
M-am nascut intr-o satra de tigani. Partea aceasta a vietii mele e destul de vaga in mintea mea... Cateodata, cand sunt cu Mariusz la vreun concert rock, in frenezia acelor clipe, parca ma vad in jurul unui foc imens, alaturi de alti copilasi ca si mine, batand din palme, in ritmul glasului de alauta… Doar atat. Si Mariusz rade de mine, enervandu-ma.
M-am nascut cu o pielea foarte deschisa, de gagiu, lucru care a creat oarece dispute in satra. Lucrurile astea le-am aflat undeva pe la anii adolescestei, de la bulibasa. De fapt, multe lucrurile pe care le voi povesti aici, in legatura cu familia mea adevarata, mi-au fost destainuite de acel om.
Nu-mi amintesc cum aratau parintii mei, dar stiu ca nasterea mea a produs discordie in familie. Mama nu m-a iubit niciodata, fiindca tata credea ca i-a fost infidela si o batea deseori.Omul mi-a spus ca ea ar fi incercat chiar sa scape de mine, sa ma abandoneze pe malul unei ape, dar el a oprit-o, caci ghicitoarea ii spusese ca destinul meu nu e legat de satra lor si daca imi vor face rau, se va abate asupra lor un mare blestem.
Se pare ca pana la urma, blestemul ma atinsese pe mine, dar nu mai comentez acum...”
Am deschis din nou messenger-ul, pentru a-i trimite un mesaj lui Narcis, secretarul meu. O chestie incurcata cu niste dosare… pierdute. De ce nu ma mira defel ?!…
“ Destinul meu avea sa-si schimbe cursul, intr-o noapte de noiembrie.
Aveam trei ani, dar deja intelegeam totul ca un adult, caci in mediul acela neprielnic, jocul insemna munca, iar munca insemna chiar si furtul. Imi amintesc ca eu eram cel care agita spiritele in locurile aglomerate, pentru a inlesni eforturile puradeilor cu degete iscusite. Ai mei ma purtau in cele mai bune haine pe care le aveau, caci ma pricepeam la vorbe si ii pacaleam pe bogatasi asa cum voiam. Eram un smecheras de cartier, cum s-ar zice acum.
Se intelege ca hainele erau doar pentru " serviciu " si nu primeam nimic in urma prestatiilor mele, nici macar o modicare in meniul cinei, intotdeauna extrem de modesta, iar eu eram totusi, in crestere si nu-mai ajungea portia aia pentru pisoi lesinati... Dar daca comentam, bataia devenea felul doi, iar somnul in curte, printre stafiile copacilor alora desfrunziti si pe timpul verii, inlocuia desertul.
Dar nimic nu e vesnic pe lumea asta. Si asta e foarte bine, intr-un fel , caci ce e mult strica sau te duce chiar in pragul nebuniei."
M-am oprit, privind intrebator catre Mariusz, cel din lista de messenger. Fara el as fi innebunit sigur, practic nici un om nu putea sa treaca prin cate am trecut noi si sa mai aiba mintile intregi...