Cu totul altă atmosferă domnea în casa Annei Surduc, care spre deosebire de bătrânul Klontz nu-și găsea locul de bucurie.

La început, înainte de sosirea musafirilor era foarte îngrijorată. I se cuibărise în suflet o frică de nedescris care parcă o sugruma și nu o lăsa să respire. Spera din tot sufletul că musafirii din Cluj se vor opri la Klontz, dar Maxim i-a dat de înțeles că profesorul Stănescu cu fiică-sa s-ar putea să vină la ei.
– Vai de mine și de mine! șoptea învârtinduse prin casă. Ce o să mă fac eu cu așa domni, cum să vorbesc cu ei, cum să mă comport să nu-l fac de rușine pe Maxim? Mai bine s-ar opri la Klontz!

Când Andrei opri căruța și strigă la Mărioara să deschidă poarta, Annei începură să-i tremure mâinile și picioarele.
– Doamne Dumnezeule!... Au venit!... Ce mă fac eu acum? șoptea Anna de parcă își rostea rugăciunile.
– Bună ziua! Bucuroși de oaspeți? o salută profesurul sărind sprinten din căruță și întinzîndu-i mâna.
– Cum să nu fim bucuroși de așa oaspeți?! răspunse Anna aplecânduse să-i sărute mâna.
– Ei da se poate?... Eu nu-s Vlădică, își trase mâna profesorul. Noi s-ar putea să fim cuscri și dumneata îmi pupi mâna? râse cu poftă profesorul, dar văzând-o pe Anna atât de speriată adaugă:
– Am glumit, dar nu m-aș da în lături de la așa ginere.
Vorbele profesorului o liniștiră pe Anna, răsuflă ușurată și îi pofti în casă.
”Ia te uită ce domn mare și vorbește de parcă ar fi un om de-al nostru din sat”, gândi Anna.
– Eu m-am născut într-o familie de țărani, parcă îi ghicise gândurile profesorul. Și am crescut în sărăcie, fără tată, la fel ca și copiii dumitale. Maxim mi-a vorbit despre familia voastră.

După două păhărele de pălincă profesorul Stănescu mâncă cu mare poftă. Tocănița de ied cu mămăliguță caldă îi plăcu mai mult decât celelalte mâncăruri pe care le punea pe masă Anna împreună cu Mărioara. Beatrice nu a băut pălincă, dar Andrei o servi cu un păhărel de lichior de piersici și pe urmă aduse și sticla de coniac și una de vin de Tokay.
– Oho-ho-ho! se miră sincer profesorul. Nici în restaurantele de lux nu găsești băuturi mai fine.
– Avem și cafea, întinse Andrei lui Maxim pachetul de cafea măcinată. Poate o fierbi tu Maxime că noi nu ne pricepem la așa ceva.
Maxim se uită cu dragoste la fratele său și ochii i se umplură de lacrimi. Neputând să se stăpânească se apropie de el și-l îmbrățișă.
– Îți mulțumesc Andrei!
–E, fii pe pace!... dădu din mână Andrei.

Mișcat de cele văzute, ochii profesorului Stănescu se umplură de lacrimi.

Va urma.