Prof. dr. Costică Popadusin, directorul spitalului ”Ultima Vestire”, de nervi nu-și mai găsea locul, ochelarii, ceasul și nevasta niciodată înainte de ora 24 acasă (ora 24 pentru cei de la oraș, miezul nopții pentru cei de la țară, iar pentru polițiști limba ceasului a mică e ascunsă sub a mare).

Se sfătuise și cu subalternii săi dr. Ionică Gropasin, medicul general Mitică Lopatin și cu asistentul Vasilică Aminamin, dar degeaba, nu găsiră nicio soluție ca să iasă din încurcătura în care intrară odată cu primirea ajutorului umanitar de la poporul japonez, care consta într-un medic-robot.

Ei și de atunci începu beleaua dracului. Ei, elita spitalului nu mai aveau niciun cuvânt de spus. Dacă înainte el, prof. dr. Costică Popadusin spunea unui pacient că mai are de trăit trei luni, apoi acela nu-i ieșea din cuvânt, ba câteodată se căra și mai repede, iar acum medicul-robot repetă ca un papagal ”Atenție pacient... diagnostic-tratament” și se fac sănătoși pacienții cărora el, nu le-ar fi dat două zile de trăit.

– Nu așa nu mai merge! – trânti cu pumnu-n masă – fie el robot japonez, fie ce o vrea, dar nu poate fi mai deștept decât mine, care am studiat la ”Ștefan Gheorghiu”! Mă duc la el și-l derutez în așa fel încât nu va mai veni nici dracul să-și mai facă analizele. Îi arăt eu lui ce înseamnă un prof. dr., mama lui de robot împuțit! – mai trânti odată cu pumnul în masă și se îndreptă val-vârtej spre cabinetul robotului.
– Atenție pacient! – îl luă în primire robotul cum intră pe ușă. – Ce te doare?
– Mă doare-n cot! – trânti profesorul făcând eforturi să nu pufnească în râs.
– Mâine aduci urină pentru analize! – răsună vocea metalică a robotului.

Parcă asta și aștepta profesorul, că se duse acasă ca vântul și se puse pe treabă.
Prima și prima dată a cautat un borcan, pe urmă a prins pisica și atât strâns-o, a învârtit-o pe toate părțile, a stors-o ca pe o lămâie, până biata a făcut pipi în borcan. Mulțumit că ce-a fost mai greu a trecut, s-a dus la fiul său care urină și el în borcan, după două ore de muncă de lămurire și trei sute de lei și așteptă să vină ora 24 să se întoarcă nevastă-sa acasă.
Duduia Popadusin ascultă plictisită necazul soțului, dădu din mână a lehamite, trase un ”pi-șșșșșșșșș...„ în borcan și se culcă obosită. Fericit profesorul urină și el, după care se apucă să amestece cu o linguriță urina din borcan.

A doua zi cine credeți că era primul la ușa medicului-robot?... Corect!... Profesorul Popadusin.

Robotul luă în mână borcanul îl duse la ochi și începu:
– Atenție pacient! Diagnostic-tratament: pisica e perfect sănătoasă!... Copilul nu e al tău!... Nevastă-ta s-a culcat ieri de cinci ori cu trei bărbați printre care tu nu figurezi!... Iar tu când te masturbezi dă-te departe de calorifer să nu dai cu cotul în el și nu o să te mai doară!...