Ziua inocenților

Prolog
Cafeaua avea alt gust. Adică același gust, dar altul decât acela la care se aștepta. Era convinsă ca Nela, din comoditatea și prostia ei legendară cumpărase iar cafea de la chioșcul din colț. Nu o dată îi spusese să meargă la Özenç pentru cafea; acolo era cafeaua importată, cea mai bună după părerea ei. Era prea mult să ceri unei servitoare să-ți cumpere cafeaua preferată din cel mai bun loc din oraș? Nu, evident că nu… Prea mulți erau banii pe care-i primea ea pentru proastele servicii pe care le presta. Totuși, de ce o mai păstra? Era leneșa și îngâmfata și mereu avea un zâmbet de superioritate ce dădea senzația că ea e stăpâna casei…

I

- Oileu! Niciodată nu știe ce vrea! De-abia ce-am coborât și acu’ iar mă cheamă! Io așa nu mai pot… mormăia corpolenta servitoare urcând greoi scările.
Dorind să-și demonstreze revolta, bătu cu putere în ușa dormitorului și fără să aștepte vreun răspuns apăsă pe clanță. După prima privire aruncată în cameră, crezu că are vedenii și-și frecă bine ochii cu pumnii strânși. Când mai privi o dată, un răcnet ca de fiară se smulse din gâtlejul său și de teamă se prăbuși pe podea.
Stăpâna ei, „Domnița” de nici cincizeci de ani, zăcea pe podea, cu fața în jos și tot ceea ce era pe masă fusese împrăștiat pe jos.
- Domniță, zise Nela pe un ton de jale, printre sughițuri. Domniță, ce mă fac io acum?
Trecură aproximativ trei minute până când geniala idee de a chema poliția poposise în căpșorul servitoarei. Se ridică greoi de pe podea, sprijinindu-se de măsuța telefonului și ieși din cameră închizând ușa după ea. În momentul în care ieșise din macabra încăpere, un gând sinistru își făcu loc între urechile sale: până la oficiul de poliție erau vreo trei colțuri…”Ce mă fac eu până acolo?”
Cu manșeta mânecii își șterse lacrimile de pe obraz și trăgând aer în piept începu să coboare treptele greoi și zâmbind – fericită fiind că-i venise o nouă idee.
Trei colțuri, de obicei sărmana servitoare le făcea într-un ceas. Problema sa fundamentală era asemănătoare cu cea a bețivilor cărora Scaraoschi le scoate cârciuma în cale; sărmana servitoare era încă în timpul serviciului și cum Hala Pieței era în drum spre Poliție, poposi trei sferturi de ceas ca să cumpere de-ale gurii.
Trecură aproape doua ore de când „Domnița” căzuse fără viața pe podeaua dormitorului, când Nela intrase în clădirea poliției. La scurt timp trei polițiști însoțiți de detectivul G. intraseră pe ușa principală în conacul „Domniței”. Norocul fusese că Domnul Detectiv G. o recunoscu pe Nela de îndată ce intră pe ușă și nu-i trebuise prea mult timp să afle ce se întâmplase; nu stătu nici prea mult în loc să se minuneze de prostia sărmanei servitoare.
Totuși, nu putea să priceapă de ce se oprise la piață… Răspunsul fusese relativ simplu: „Eu ce-aveam să mănânc astăzi?”
Intră prudent în dormitor după ce dădu ordine să se cerceteze minuțios întreaga casă și rămase stană de piatră când văzu scena din încăpere.
Patul era nefăcut; exact cum îi spuse Nela: „Domnița, doar ce se trezise și-și servise micul dejun când a dat ortu’ popii!”. Măsuța rotundă, de o persoană era la locul ei lângă fereastră, iar tot ceea ce fusese pe măsuță era pe jos. Un singur lucru lipsea de la locul crimei – cadavrul.
Două ore trecuseră până se cercetase în totalitate scena crimei. În cafeaua Domniței se găsise nedizolvată prea bine otrava pentru șobolani. Nu se găsiseră semnele unei spargeri și nici nu lipsea nimic din casă. În plus, oricine săvârșise crima, avusese suficient timp să „culeagă” cadavrul și să-l „pună la loc sigur”. Un martor ocular, un vecin care din întâmplare se afla în curtea din spate în jurul orei nouă spusese că văzuse un bărbat într-o haină neagră la fereastra dormitorului – în acest timp, Nela își făcea cumpărăturile. Servitoarea nici nu putea fi considerată suspectă, în prostia ei n-ar fi putut săvârși crima.

***

Domnul Detectiv G. era în biroul său. Stătea în picioare, lângă fereastră, cu privirea aruncată în zare, trăgând lung din țigara fără filtru. Se gândea la noul caz ce-i picase în brațe.
„Cine și mai ales ce motiv ar fi avut s-o omoare?”
Fusese odată, de mult, invitat în casa Domniței, la o recepție, pe vremea când trăia încă soțul ei – ministrul. Erau doar ei doi pe lume pe atunci, ei și servitoarea – fără alte rude care să atenteze la averea familiei. Acum sau mă rog, până acum rămase doar Domnița, ea, servitoarea și restul averii – fără copii, nepoți sau alte rude care să fie trecute în testament. Și totuși…de ce nu lipsea nimic din casă?
Își aprinse o altă țigară de la chiștocul primeia… Rămase cu privirea pierdută câteva secunde, apoi ca trăsnit se repezi la cuier, își luă haina și ieși ca o vijelie pe ușă. Prinsese un fir; nu era nici 28 decembrie, nici 1 aprilie, cunoscând-o însă pe Domniță, nu trebuia să aștepte o zi internațională pentru a sărbători o zi a inocenților.



II

Orologiul din hol anunțase ora unsprezece ca de fiecare dată, cu trei minute înainte. Remușcările o năpădiseră pe biata Nela, care spuse pe un ton de amărăciune:
- Of…de câte ori nu mi-a spus să-i reglez ceasul…
Domnul Detectiv G. o privi cu o strălucire machiavelică în ochi, ca un ghepard ce stă la pândă.
- Să știți că simt… Simt că stafia ei e în casă… O să vedeți… o să vină după miezul nopții ca să ne sperie! zise servitoarea începând să plângă cu sughițuri. O să vină și o să mă pedepsească!
Domnul Detectiv G. fusese nevoit să asculte pentru încă o oră văicărelile femeii, care se oprise brusc în momentul în care orologiul anunța trei minute înainte de miezul nopții. La fracțiune de secundă se auzi soneria – momentul mult așteptat și prevăzut cu câteva ore înainte de ilustrul Detectiv G.
Uitând cu desăvârșire de „stafia” Domniței, biata servitoare se repezi-pe cât ii permiteau picioarele-către ușa de la intrare.
„Cine deranjează o casă de oameni serioși la ora asta?”
Deschise ușa și … leșină.

Epilog
- E foarte bună cafeaua! Mai spuneți-mi o dată de unde o luați! spuse Domnul Detectiv G. sorbind din ceașcă.
- Özenç, turcul, are magazinul lângă complexul comercial.
- Aham! Îi voi sugera soției mele să-i facă o vizită.
După o pauză, continuă:
- Și totuși, nu ați ieșit din cameră în dimineața „crimei”, zise el îngrădind ultimul cuvânt cu ghilimele suspendate în aer. De unde aveați otrava?
Domnița se ridică de pe scaun și se îndreptă către pat. Ridică pătura care atârna pe jos și scosese la iveală un morman de biluțe roz-otrava.
- Am șoareci în casă…