(…)
Făcu toate aranjamentele, și într-o zi de toamnă....


Féadel stătu în camera de zi, uitându-se la televizor, citind și având alte 2 cărți pe jos, lângă canapea ave o cană cu cafea rece, un pachet de țigări și alte lucruri...
Claude nu era prin preajmă.

''Cred că a venit momentul...nu! Nu pot încă! Simt că mai am ceva de făcut!''
La un moment dat i se făcu frică, era și singur, din cauza fricii simți niște prezențe stranii făcându-i părul de pe ceafă să i se ridice.

Se duse la așa zisa 'ușa de la intrare' se împinse în peretele de stâncă, trecu prin el și lumina zilei îl orbi pentru câteva clipe.Privi lumea modernă cu ochii săi roșii:
Nimic nu se schimbă în 2 ani de zile, de abia putu o familie să se mute față în față cu turnul lui Guardian.

Își aprinse o țigară și începu să se plimbe pe stradă... câteva lucruri îi lipseau ca să devină unom de rând: o mașină, un telefon mobil...
-Bleah! făcu el când se gândi la asta.

După ce termină țigara se întoarse la turnul lui, acolo era Claude, ajuns pe gazon îi făcu cu mânaȘ
În acel moment simți cum inima îi bătea din ce in ce mai tare și mai rar, făcându-i respirația să i se întrerupă fără control.
-Féadel! Ce s-a întâmplat? Claude se duse lângă și-l luă de mână.
-Du-mă înăuntru! mârăi el.
Claude îl luă în brațe și-l duse în turn, o dată ajuns în casă îl puse pe Guardian pe canapea.
Féadel deschise ochii de abia se mai era în stare să se miște, doar își simțea inima cum i se zbătea între viață și moarte și îi era din ce în ce mai greu să respire.
-Ce să fac? Nu mă pot uita așa la tine! făcu Claude stresat dar și speriat din cale afară.
-Lasă-mă singur! încercă el să strige.
Claude făcu cum îi ceru și se duse în altă cameră, undeva unde să nu-l audă pe prietenul său suferind.

Féadel începea să vadă în ceață, și totul din jurul lui părea mult mai colorat decât era normal, apoi inima îi mai încetă să mai bată și nu mai fu în stare să respire.
Vreme de câteva minute rămase încordat, însă acele minute trecură și Féadel închise ochii, trupul i se relaxă și muri, sufletul lui încă era captiv în trup.

Când nu mai auzi nici o mișcare, Claude simți un nod în gât, nefiind pregătit să-l vadă Féadel zăcând mort acolo.
Se ridică de pe jos, deschise ușa și privi în camera de zi, era liniște, un singur bec pe un perete îi făcea lui Claude coșmarul devenit realitate.
Se apropie de canapea și îngenunche, apoi luă mână neînsuflețitului într-a sa, tremurând de furie și durerea pe care-l luă sub stăpânire.
La chip, Féadel arăta parcă dormea dar totuși... era mort.
-Ngh! făcu Claude, nu mai putut spune nimic, și începu să plângă.

În câteva secunde lacrimile îi curgeau șiroaie pe obrajii fierbinți și înroșiți, chipul i se schimonosi de durere.
Cu o putere nouă, îl trase pe Féadel de pe canapea și-l luă în brațe, strângându-l cu dragoste.

Mâinile îi tremurară când își trecu degetele prin părul negru al Ultimului Gardian, îl mângâia cu blândețe ca și cum ar aștepta să reînvie.
Își puse capul pe pieptul lui Féadel: liniște, iar el era așa de obișnuit să-i asculte bătaia inimii lui.
-Ești al meu! striga el, ca și cum ar lupta cu cineva pentru teritoriu și ce îi este lui drag. Nu vreau să te pierd! Încă îmi aparți! Idiotule, încă îmi aparți!

După o vreme, Claude stătu cu Féadel în brațe fără să îi mai pese de Lumea exterioară. Talismanul pe care Féadel îl purta la piept pulsa cu lumină.
Claude luă în mână globul luminos, era destul de greu pentru un obiect mic, ascultă atent: parcă putea auzi ceva provenind de la glob.
Ca un vânt, sau valurile mării, sau clopote, în orice caz, un sunet foarte nostalgic.

Claude spera ca în acel moment talismanul să-i fă arătat o cale de scapare din durerea morții în care se afla, se gândea la niște holograme, sau măcar un bilet sau o 'hartă', dau nu se întâmpla nimic.
-Ultimul Gardian, suspină Claude cu un ton jalnic și patetic. E mort! Féadel al meu e mort! Luat-ear naiba de soartă!