O inimă mare pentru poezie ai, un mod profesionist de evaluare a desenelor , deasemenea, aștept concluziile... Îți las dacă vrei și numărul meu de telefon, suportînd mai ușor un verdict nefavorabil mie.
- O să te sun.
Lena era prima treaptă pe calea afirmării mele ! Dacă mi-ar fi spus că trăirile mele nu s-au metamorfozat în cuvinte care să construiască acea punte cu cititorul, eram hotărît să renunț, cel puțin pentru moment. Am primit telefonul ei seara. Îi plăcuseră, grosso-modo, unele mai trebuind lucrate.Desenele însă, i s-au părut minunate M-a încurajat părerea ei, știam că este sinceră, făcînd posibil pasul următor: Vlad. Ne întîlnim într-o cîrciumă infectă, plină de fum de țigară și de persoane ce-și amăgeau speranțele, că sub aburii alcoolului, vor descoperi, chiar și pentru puțin timp, culoarea roză a lumii. Vlad nu bea alcool, dar în fiecare zi trecea pentru o cafea băută împreună cu prieteni scriitori, alte cunoștințe. M-a surprins atmosfera familiară de aici, dînd mîna cu foarte multă lume. Simțeai că modestia este la ea acasă. Dacă în alte localuri, nu intrai fără cravată, aici, dimpotrivă, trebuia să-ți lași cravata la intrare.
- Fac eu cinste, azi și am comandat trei cafele, Vlad fiind la masă, cu prietenul său Enaru.
- Ia zi, ai adus poeziile, desenele...
- Am totul în acest plic, patruzeci de poezii, și tot atîtea desene .Mi-a plăcut ideea lui Da Vinci, care spunea că „poeziile sunt tablouri vorbite, iar picturile, poeme tăcute”. Poate ar fi interesant un volum de poezii și desene în același timp.
- Geo, ce pot să-ți promit este că o să mă uit pe ele și o să țin cont de propunerea ta. Și mie mi se pare interesant un astfel de volum.
Îl admiram pe Vlad pentru ceea ce făcea pentru cultură. În numele acestui crez, își sacrificase căsnicia, libertatea... De prea multe ori marile sărbători le petrecuse singur, fără a avea cu cine bea un pahar cu vin la trecerea dintre ani, sau ciocni un ou roșu de Paște.Tot timpul era în mișcare, participa la festivaluri, pleca în Serbia, Ucraina, Chișinău. Cîștiga foarte puțini bani din aceste activități, în schimb, cheltuia foarte mult, dar asta nu-l împiedica să fie un altruist. Mi-amintesc că într-o zi își cumpărase cîțiva covrigi și un cerșetor a venit să-i ceară un covrig, după ce fusese refuzat de un trecător. Vlad i-a dat toți covrigii, spunîndu-mi :
- E și el un suflet amărît !
Acasă trăia modest: o cameră cu un pat simplu, un covor țărănesc pe jos, un televizor alb- negru, un aparat de radio...
M-au uimit cărțile primite cu dedicații, zeci de cărți, ultima fiind Biblia, a ÎPS Bartolomeu Anania. Mi-a mărturisit că avea de gînd să facă un dicționar cu aceste dedicații. Uneori îl găseam supărat că nu era ajutat de nimeni, că de la Cultură nu primea mai nimic. Era un zeu pentru mine, spre deosebire de "scriitorii" și "poeții" de weekend, cu ifose și fițe, cei care aveau un trai asigurat din alte activități, care erau așteptați acasă de o soție, de copii..., dar care dădeau pe-afără de orgolii, narcisism și făcuseră atît de puțin pentru cultură. Mi se plîngea că avea puțini prieteni, că de multe ori se simțise folosit, apoi trădat, uitat.
M-am despărțit de Vlad, luînd cu mine un soi de amărăciune. Trebuia să mă întîlnesc cu Lena.
Ne-am întîlnit în Parcul Chindia. Avea cu ea un bloc mare de desen. Mi-a spus că îi place să deseneze copaci, mai ales toamna, cînd au o frumusețe aparte, în goliciunea lor.
- Cum ți s-au părut poeziile, Lena ?
- Măi, unele sunt foarte frumoase, transmit multă sensibilitate. Altele mai trebuiesc lucrate...
- Ce faci, te grăbești ?
- Trebuie să ajung acasă. Sper că nu te superi...
- Credeam că mai rămîi, că mai stăm de vorbă.
- Știi ceva George, mă simt în pericol, în preajma ta. Atunci cînd am venit de la școlă, am văzut verigheta pe degetul tău. Nu vreau să fac pe nimeni să sufere din cauza mea. Þi-am adus un desen, sper să-l păstrezi și să-ți aducă aminte de mine. Îți voi citi mereu cu drag poeziile, ai fost un lucru minunat ce mi s-a întîmplat. În lumea mea, nu pot face compromisuri mai mari și nici tu , cred, nu-ți poți încălca anumite principii...

„Am închis ochii și te-am așteptat să vii, acolo, pe dealurile arămii, strivite de toamnă, unde apusurile coboară atît de mult, atingîndu-le parcă frunțile, unde lumina lasă urme difuze, iar vîntul adie ca o mîngîiere, ce-ar fi putut să se strecoare prin părul tău , fremătînd mordant, revărsat peste umerii tăi albi, pe care îmbrățișarea mea nu-i va cunoaște niciodată... Aș fi vrut să privim cerul și să ne minunăm de albastrul lui, să ascultăm acea liniște încremenită, de pe iarba pe jumătate arsă, pe jumătate încă verde, să-ți simt răsuflarea pulsînd ca o inimă, însemnînd scurgerea molcomă a timpului... „


-
-
-