E din nou ora aceea în noapte, care îți dă somn doar în schimbul unor cuvinte frumos legate. Cuvinte.... am de dat tuturor, mai ales ei, nopții. Cuvinte afone, sau fraze melodioase, silabe de-o șchioapă, sau semne de punctuație, toate îmbrăcate de sărbătoare. Dar ce folos să vi le dau? Aș putea răspunde cu "moa aussi", unui surprinzător "je t'aime", primit de la cea mai bună prietenă a mea. Aș putea ca de mâine dimineață să vorbesc mai blând cu cei din jurul meu...Aș putea să îi spun lui că îl aștept de-o viața.. Dar tot aici unde sunt aș ajunge: la capăt, la limita orizontului. Unde să te mai uiți, cănd ai atins cu buzele tale zidul orizontului? Ce vine dupa zare? Sub mine nu e cer, și dacă ochii mi-i înalț, pot să cuprind numai pământul, și-l răsfoiesc, ca un album cu poze din copilărie.

Mi-e dor, Doamne. Un dor nestăvilit... îmi freamătă inima-n mine, trează. Încotro, Doamne, încotro? Haide să rămânem pe banca aceasta de cuvinte și, după ce voi pune un lac înaintea noastră,cu cerul oglindit într-însul, un vârf de munte în dreapta noastră și pădure-n stânga, toate de cuvinte, să devenim și noi cuvinte... Iată, eu, o silabă schioapă, îndrăznesc să m-apropii de Tine, Cartea Cărților. Dacă Tu ești Cuvântul, eu sunt doar o vocală....

Doamne, du-mă altundeva. Nu vreau împlinirea viselor, și nici binecuvântările zilei care-și va purta dimineața ca o salbă la gât... ci sufletul meu Te vrea pe Tine. Vreau să îmi dai ceea ce reflectă binecuvântările pământești: să îmi dai ceea ce ar fi ele în lumea nevăzută.... Du-mă, Isus, la ape de odihnă..... să mi se umple ochii de pace...

Adaugă cuvinte la silaba-mi... scrie-mi numele în Cartea Ta... fă-mă preaiubita Ta, Doamne... Căci Tu ești tot ceea ce înseamnă "a trai" pentru mine....

Îmi proștern cuvintele.... Mulțumesc...