poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-30 | |
Sunetul parchetului scârțâind în casa mare din lemn greu mi-a surescitat adesea visele. Cu sunetul venea și mirosul de casă goală, de liniște, de praf. O casă simplă, cu etaj, iar camera mea de la mansarda se trezește în fiecare dimineață cu lumina soarelui zgâriind lemnul ros de timp. O casă simplă, goală de voci, de haos, de gălăgie, de unchi și nepoți și mătuși și bunici și veri și alte rude îndepărtate pe care nu ai cum să le recunosti, copil fiind. O casă în care dormitorul lui mami și al lui tati are un pat imens și absurd de moale în care doar eu să îndrăznesc să savurez somnul plin de vise și griji al lui mami sau visele în care tati este erou.
O casă în vârful dealului, singură și semeață, în fața vântului să stea neînfricată, iar când vine iarna să înfrunte cu vitejie troienele, pentru că în ea sălășluiesc doar 3 suflete. Iar în seara de crăciun, când vine moșul pe șemineu să atârne doar 3 ciorăpei, iar sub brad să fie doar 3 cadouri. Să fie pustiu de musafiri la masa, pustiu de voci, pustiu de pași pe holuri. Așa aș vrea să fie casa mea. Casa în care eu să copilaresc dacă aș fi singur la părinți. Da. Am zis dacă aș fi. Intâmplarea nefericită pentru mine în special, face ca eu să fiu fratele celorlalți 5 copii ai părinților mei. Ironic pentru mine, dar în familia noastră există tradiția ca fiecare copil să facă la rândul lui și mai mulți. De ce, nu știu. Incă nu am reușit să găsesc logica acestei operații matematice. Să vă explic. Buna, adică străbunica, mama lu mami lu tati, a avut 7 frați. Acești 7 frați au făcut la randul lor adunați (5+6+4+7+5+6+5 ) 38 de copii. Ei au reușit la un moment dat să se desprindă de gălăgioasa lor mare familie și au plecat de acasă urmând pilda părinților lor. Adică să iși găsească dragostea și să o celebreze procreând. Astfel, mamaie (mami lu tati) a avut 5 copii, toți băieți care au avut, crescând foarte mulți veri și foarte mulți unchi și mătuși, și la fel și bunici. Adică de crăciun și de ziua lor primeau foarte multe cadouri, însă pentru că erau atâtea guri de hrănit, cadourile nu erau cadourile pe care și le dorea orice copil și atunci primeau câte un măr, un pulover, un creion. Cadouri mici care erau totuși foarte dragi pentru că erau făcute din inima. Sau oricum așa îmi spune mami când eu primesc câte o portocală de ziua mea. Câte una de la fiecare frate (și eu am 4 frați și 2 surori) și de la fiecare matușă, unchi, văr, bunică și bunic. Dar mie nu îmi mai plac portocalele…De crăciun în schimb copiii primeau cadou o bicicletă, o vioară, o trotinetă etc. Dar, doar una pe care toți copiii s-o folosească. In casa noastră stăm eu și mami și tati și ceilalți copii ai părinților mei, care sunt toți parcă copiați la indigo. Spun ceilalți copii ai părinților mei, pentru că deși o iubesc pe mami și îl iubesc și pe tati, dar mai mult pe mami (care copil nu-și iubește mama,mai mult decât tatăl?!) eu nu cred că sunt copilul lor. Eu cred că am fost adoptat. Sau poate am ieșit genetic diferit. Eu sunt brunet și am ochii mai albaștri decât marea (așa mă laudă mami) iar ceilalți copii ai părinților mei poartă pe păr diverse nuanțe de blond și în ochi au doar verde, ca smaraldul (tot mama!). In plus, eu cred că sunt singurul care își dorește să fie singur la părinți. Eu chiar îmi doresc casa mea goală, camera mea goală, bucataria și masa mea goale. Doar cu mami și cu tati și cu mine. Si sa aud lemnul scârțâind cu jind după talpile mele. Dar doar ale mele. Vreau dimineața să mă găsească singur în fața casei, și la fel și noaptea. Si mama sa mă cheme doar pe mine la masă. Si pe masă să fie doar 3 tacâmuri, și hainele mele să fie doar ale mele, și patul meu să fie numai al meu, și portocalele mele să fie doar ale mele. Mami a spus o data că sunt un pic egoist și eu am plâns. O zi întreagă am plâns și mi-am imaginat cum o fi să plângi singur, ascuns de alții. Să te vadă și să te audă doar pereții de lemn ai camerei tale goale. Si tăcerea și singurătatea să fie singurele care să se învârtă pe lângă tine încercând să afle de ce plângi. Si să poți să te auzi doar pe tine plângând. Să fie așa de liniște încăt să îți auzi suspinele și să asculți cuminte sunetul lacrimilor udând podeaua zgâriată. Mami mi-a zis atunci că mă iubește chiar așa egoist cum sunt. Ieri, tati mi-a cumparat un caiet mare și frumos, cu paginile galbene. Mi-a zis că l-a pus pe nenea de la librărie să caute cel mai vechi caiet (asta și pentru că era mai ieftin). Cel mai prăfuit caiet, cel mai bătrân de acolo, acela care a vazut atâția copii care și-au cumpărat caiete și cărți. Caietelele lor,pe care nu trebuiau sa le împartă cu nimeni. Cărțile lor, pe care le citeau doar ei. Creioanele pe care le foloseau doar ei. Creioanele acelea cu multe nuanțe, din lemn alb. Creioanele pe care să ți le însemnezi lăsând amprenta dinților pe margini. Așa sunt diferite, individualizate. Tati mi-a zis o dată că nimeni nu are dinți identici. Dar frații mei cred că nu respectă regula. Ei sunt toți la fel. Inalți, nu foarte bronzați, blonzi, cu ochii verzi, mereu veseli și zburdalnici și tuturora le place de ei. Mie nu. Mie mi se par ridicoli, glumele lor sunt proaste și tot ceea ce-și doresc în viata este să crească mai mulți portocali și să mă chinuie pe mine. Eu sunt diferit și ei știu asta. Sau poate simt și ei ca mine, că nu sunt copilul lui mami și lui tati. Si mie îmi place să rad însă nu cum fac ei. Ei nu râd cu adevarat, fac niște strâmbături și scot niște sunete ciudate ca și cum s-ar sufoca. La fel râde și mamaie. Si la fel râd și frații lui tati. Nu-mi place familia lui tati. Sunt ciudați în sensul rău al cuvântului. Se duc mereu la Buna și o pupă și îi duc daruri și ne pun și pe noi să mergem la ea. Si eu nu suport mirosul de om bătrân, de început de moarte. Aș vrea să moară odată ca să nu mă mai oblige mami să mă îmbrac frumos și să mă port frumos și să o pup și să stau la Buna în brațe. Lu Buna îi place să îi zici așa. Ii place și când o mângâi pe păr. Dar mie nu. Are părul uscat, ca la păpuși și are o culoare ciudată. Un gri urât și trist și de câte ori pune cineva mâna pe părul ei am impresia și speranța că o să rămână cu smocul acela în mâini. Oare mai poate să se uite în oglindă? Eu nu vreau să ajung bătrân. La noi în familie nu e decât Buna așa bătrână. Pe bunul nu mi-l mai aduc aminte. A murit de mult, iar tati lu tati meu s-a făcut adventurier și a plecat. Așa îmi zice mamaie. I-am zis că vreau și eu să mă fac adventurier și să plec în lume și să nu mă mai întorc niciodată în casa asta plină mereu de pași. Mamaie a respirat de 3 ori ca un vapor și apoi a început să își dea ochii peste cap. Doctorul a spus că a avut un infarct dar că o să trăiască să îmi cunoască copiii. Care copii? Eu nu o să fac copii. Eu o să mă fac adventurier. Tata s-a înfuriat atunci și a ieșit trântind ușa. Mami m-a rugat să nu mai zic de față cu tati sau cu vreun frate de-al lui lucrul ăsta. La mamaie nu m-am mai dus în vizită. Așa îmi place mie să zic. De fapt lu mami i-a fost frica să nu zic ceva mai rău și așa m-a scapat de o năpastă. Mamaie încă îmi trimite portocale și îmi spune că mă iubește chiar dacă eu vreau să o părăsesc. Cine a zis ceva de părăsit? Eu vreau doar să mă fac adventurier, ca tataie. Oare unde o fi tataie acum? De mult mami mi-a zis că semăn cu tataie, dar am cotrobăit prin lucrurile lu mamaie și am găsit o poza cu el. Nu semănăm deloc. El e blond. Eu sunt brunet. Mi se pare evident. Dar mami o ține pe a ei, că nu, că semănăm. Poate o fi fost și el adoptat și obligat să crească într-o casă cu mulți copii. Poate și el vroia să fie singur la părinți și atunci a plecat. Sau poate și-o fi găsit 2 părinți doar ai lui. Mami a fost singură la părinți. Mi-a zis că mereu și-a dorit multi frați și multe surori. Am întrebat uimit de ce și-ar dori așa ceva? Si mama mi-a zis că era singură mereu. Casa scârțăia a singurătate. Nu avea cu cine să se joace și stătea toată ziua doar cu părinții ei. Nu aveau nici atâtea rude care să vină mereu în vizită, la masă și să rămână peste noapte. Mami a avut patul ei , cu așternutul ei, a avut mereu doar răsăritul ei, doar ei ii spuneau părinții ei „te iubesc!”. Doar pe ea o alintau. Oare dragostea pe care mami a primit-o singură acum o divide la toți copiii ei?Si oare cât de mult îl iubește pe tati? Sau cât de mult se iubesc de și-au celebrat dragostea cu atâția copii? Eu vreau să îmi celebrez dragostea cumpărând o floare sau crescând căței. Si pe căței o să îi cheme pe toți la fel, astfel încât să știe că îi iubesc pe toți la fel, ca toți sunt importanți pentru mine în aceeași măsură. Nu cum au făcut mami și tati de ne-au pus atâtea nume. Personal îmi place numele meu, dar ceilalți nu au nume așa frumoase. Oare conștientizează asta? Că poate mami și tati ne-au pus numele în funcție de preferință? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate