La petrecerea dată de Aurelian au venit cei mai buni prieteni ai lui, printre care Dragoș, Baros, cîteva colege de clasă. Știindu-l pe Dragoș cît este de pescar, mă dau lîngă el și-i șoptesc :
- Facem un pește zilele-astea ? Poate avem baftă și-l ofticăm pe Marin .
- Mai încape vorbă, ia ziceți cînd ?
Hotărîm să mergem sîmbătă dimineața, pe lacurile de la Văcărești.
Exista o mare rivalitate între două grupuri : unul din care fac parte și eu, Aurelian, Dragoș, Baros și Þețe, celălalt avîndu-l ca lider pe Marin Olteanu, Teo, Gaga și Cristi-Păcală. Neutri și uneori puși în situația de a da verdicte, Cioriță, Victoraș – Grasu și Neluță Pandeloiu. Pentru a găsi un loc bun pe baltă, trebuie să plecăm dimineața de mult, pe la patru. Ajungem pe lac cînd întunericul se disipa și liliecii zburau dezorientați în lumina palidă a lunii ce se amesteca în aerul răcoros al dimineții, cu cea a răsăritului însîngerat, cînd broaștele încă mai orăcăiau, semn că nu obosiseră, după o noapte de cîntat. Deasupra lacului încremenit se ridica în valuri o ceață opalină, dîndu-ți impresia că norii au coborît pînă aici să se adape. Din sat se auzeau cîntînd cocoșii, punînd umărul la nașterea unei noi zile, plină se speranțe, de necunoscut. Cîteodată apa clipocea și se zvîrcolea în cercuri concentrice pînă la mal, acolo unde peștii ieșeau din apă întărîzați de vreo gîză imprudentă, care zburase prea aproape de luciul bălții.
Am avut noroc de data asta, la salcîmi, locul nostru preferat nu era ocupat de nimeni.
Punem cîte șase lansete pe mal, le agățăm momelile pregătite de seara – cîteva boabe de porumb înșirate pe un căpătîi de gută și le aruncăm. Cei care știau că nu au fost “cuminți “ cu o seară înainte, nu puneau mîna pe lansete. Erau păguboși !
În urma noastră a venit și echipa lui Marin.
- Nu pornim cu șanse egale, ați găsit locul cel mai bun, începe acesta să comenteze.
- Deh… Marine, cine se scoală de dimineață, departe ajunge, îi răspund fără să-l bag în seamă prea mult.
S-au așeazat și ei lîngă noi, să fie aproape de grătar, pe care îl făceam la “ comun”.
- La ce dați, mă ? ne întreabă Teo.
- Încercăm niște rîme,Teuț, voi ?
- A… la rîme , mormăie Teo, știind că a făst mințit. Și noi tot cu rîme …
Au trecut cîteva ore și lansetele stau nemișcate, parcă sunt aruncate în puț. Liniștea e întreruptă din cînd în cînd de Teo, care repetă ca un robot o reclamă de la televizor : “ Apele minerale Dorna “…
După ce nervii noștri cedează, țipăm la el :
- Teo, bagă mă și p-aia cu “trei sute de macarale”, că ne-ai înnebunit de tot cu asta, am reținut-o!
Deodată o bambină sare și se lovește cu putere de bățul lansetei, apoi începe să coboare ușor. Aurelian a sărit ca un arc și a tras cu putere de lansetă.
- Este… și cred că unul mare, îmi spune făcîndu-mi cu ochiul.
- Fii atent să nu-l scapi !
Ne-am strîns toți pe lîngă el, chiar și rivalii noștri și-au abandonat sculele și au venit să privească drilul.
Aurelian l-a plimbat mai bine de o jumătate de oră, pînă cînd peștele obosit n-a mai opus rezistență și s-a lăsat adus la mal. Dragoș a băgat minciocul în apă și peștele s-a scurs în el. Era un crap de toată frumusețea.
- Prieteni puteți să plecați acasă ! Ați mai văzut așa ceva ? Bine că ați fost martori.
L-am cîntărit. Avea peste șapte kilograme. Echipa adversă a clacat psihic.
- Hai mă să facem grătarul. Între timp venise și Victoraș.
- Grasule, te ocupi tu ?
Victoraș a fost un bucătar desăvîrșit. Micii au ieșit rumeni și aveau un miros !...
Ne-am luat fiecare cîte o bere și cîțiva mici. Păcală s-a furișat în spatele lui Victoraș, cînd acesta tocmai își ducea sticla de bere la gură și ia tras pantalonii de trening, jos după el. În clipa următoare micii zburau din mîna lui Victoraș, sticla de bere s-a făcut țăndări.
- Băi, da nesimțit ești, atît a mai apucat să spună, neștiind cum să-și ridice mai repede pantalonii. Bine Păcă, mi-ai făcut-o !...
- Tot tu vorbești umflatule, după ce ne-ai spurcat la sfînta masă ?


-
-
-

-
-