Mă-ncearcă un sentiment de nerăbdare, când mă gândesc la ce mi-ai promis. Dar îl țin ascuns, după zâmbete, după statusuri, și mă-nvălui mai bine într-o melodie pe care-aș asculta-o la nesfârșit, decât a rămâne pe terenul ăsta, al emoțiilor.

Mi-ai vorbit aseară cum nu se putea mai clar. Mi-ai explicat ce-a fost cu tumultul acela urât al anului 2008. Și regret anul care-a trecut, Doamne, mai mult decât îmi regret toți anii trăiți fără Tine. Am ales un surogat al adevărului, al iubirii, și-am dat de zece ori cu bâta-n lac, până să mă-nvăț minte. Și grea a fost întoarcerea! Căci Tu mă cunoști. Și-Þi mărturisesc de faptul că în prezent nu mai știu cine sunt eu. Și nici nu-mi pun astfel de întrebări existențiale(așa se numesc întrebările astea? Care-i un filozof pe-aici, să mă dumirească?), pentru că nu am timp, pentru că nu vreau să am timp, pentru că vreau să Te cunosc pe Tine, pentru că vreau să mă ridici de pe stânca pe care n-o puteam urca, dar pe care acum deja lâncezesc și să mă duci pe muntele Tău cel sfânt, ca apoi să mi Te arați într-un susur blând, ca să primesc odihnă. Vreau prezența Ta, Doamne. Dă-mi, umple-mă de Tine, căci nu mă duc la lupta până nu am să-Þi spun din toată inima "Te iubesc". Nu vreau să mă folosești decât cu o condiție... să-Þi simt mereu bubuiturile iubirii, să-Þi preamăresc puterea de Dumnezeu al Oștirilor.....

Iubesc acest nume din toți rărunchii mei: Dumnezeul Oștirilor! Ești așa de fascinant și sunt așa de bucuroasă că tot ce-i vechi în mine moare, și uite-așa cad ziduri, unul după altul, până ce-o să mă trezesc de-odată numai EU și TU.... față în Fața, în aer plutind doar gânduri curate, doar cumpătare, doar prietenie, doar venerare. . .

.......Dar azi sunt încă în lanțurile fricii, și zbuciumul necontenit ce-l port în suflet mă trântește în genunchi, mă face să strig cu glasul unui om ce vrea izbăvire, "Doamne Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!"....

...Ridică-mi Tu mâinile, Doamne, căci nici nu sunt pe-un vărf de deal, nici nu am pe nimeni care să-mi țină mâinile ridicate, ca ale lui Moise, iar de luptat, nimeni nu luptă pentru viziunea mea. Satură-mă de iubirea Ta și voi merge la marginile pământului, dăcă mă vei trimite. Voi fi picioarele ologilor, glasul celor care nu cuvântă și ochii celor mereu în întuneric. ...

(Delia Ozarchevici, 18 februarie 2009)