Sunt în pat...singură, ca de altfel în majoritatea nopților de când ne-am mutat împreună și nu datorită faptului că ne-am certat, ci pentru că există un preț pe care îl plătim, conștient sau nu, atunci când ne "combinăm" cu șmecheri: niciodată nu sunt acolo când ai nevoie de ei!!!
De ce fetele bune sunt atrase de băieții răi??? Nu știu, poate pentru că noi credem că-i vom schimba... poate pentru că ne mint frumos cu anii de experiență pe care-i au; școala vieții o au din plin, trebuie să recunoaștem ...poate pentru că ne spun des "te iubesc", chiar dacă nu o dovedesc...poate pentru că ne plimbă des cu mașinile nou apărute pe piață...poate pentru că plătesc ei, fără să știi de unde vin banii, din activități legale sau ilegale...poate pentru că nu știe ce înseamnă "introspecție" și tu te simți net superioară explicându-i...poate pentru că tu crezi că el este începutul și sfârșitul!!! Și îl placi prea mult!!!
Dar când nu te ia somnul, începi să te gândești la tine, la el, la viața TA, pentru că nimeni nu ți-o dă înapoi, la tot ce se petrece cu tine și dacă ați încercat vreodată să vă amintiți din șapte ani petrecuți cu cineva ceva, în minte vă vin numai momentele proaste, alea în care v-ați certat cel mai urât, alea în care nu-l mai suportai în preajma ta, alea în care te întrebai de ce mai stai cu el...toate rele, dar nimic bun nu mai ai despre voi. Sau numai mie mi s-a întâmplat așa. Cert este faptul că începusem să-mi depășesc limita răbdării și nu știam care e apogeul, dar eram dispusă să-l ating. Pe răspunderea mea, clar!
Ne-am cunoscut într-o zi de 6 mai 2000, era un spectacol cu nu știu ce ocazie în centru, vizavi de primărie, lume multă, muzică ...eu numai ce venisem de la București, eram în primul an de facultate...împrumutasem niște fițe de la bucureștencele mele, recunosc. El numai ce venise din Italia, avea un alt aer comparativ cu toți băieții din jurul meu și-mi amintesc că ne-am certat din prima clipă...auzi la el: "Asta e harta României și - o desenează cu piciorul- aici suntem noi, ce ar fi dacă am vinde Moldova și cu banii ne-am ridica economia și agricultura?" Logic, m-am certat cu el, patriota de mine. Se strânsese lumea în jurul nostru ca la circ, nu comenta nimeni în fața lui și mă găsisem eu...care nu știam că există oameni în orașul meu în fața cărora nu poți vorbi pentru că sunt șmecheri...so what? Ne-am despărțit și a doua zi m-am tamponat iar cu el, na...Tg-jiul este mic atunci când vrei să dai de cineva și... încet, încet a intrat în viața mea cu bocancii. Și eu într-a lui cu papucii. Ne-am certat de nu mai știu câte ori din motive pe care nu mi le mai amintesc, stupide oricum, ne-am despărțit de tot atâtea ori de câte ne-am împăcat și împăcarea e dulce, știm, ne-am jurat iubire veșnică de milioane și milioane de ori, ne-am spus cuvinte frumoase și am făcut dragoste...cum fac toți iubiții la început, cu pasiune. Numai că anii au trecut și în loc să ne păstrăm intactă "pasiunea oarbă" care ne-a adus împreună, ne-am îndepărtat în goana după un loc pe care să-l numim "casă".
Stăm de doi ani în casa noastră... îl numesc soțul meu pentru că am împărțit bune și rele... nu suntem căsătoriți în fața Domnului, urmează anul acesta...nu avem niciun copil...credem că ne iubim pentru că ne-am obișnuit unul cu altul...dar eu, eu sunt problema, eu am ajuns la limită și nu mă mai recunosc!
Și îmi este frică de cum aș putea reacționa în anumite momente, încă mă abțin, dar nu știu pentru cât timp. Slavă Domnului că nu bea să uite de el și să vină acasă să-mi "aplice o corecție", așa se numește în noile terminologii verbul "a bate", asta ar fi finalul finalului. Acum ce fac, aștept să mă bată ca să-mi pun inima în palmă și să plec?? Clar, nu e de bine, cum zice bunica. Gemenii tot timpul se confruntă cu propriile contradicții...of... acum sunt vinovată că sunt în zodia asta, păi ce vină are mama că m-a făcut în iunie??? Atunci am ieșit. Asta e...nuuuu, nu e nimeni vinovat pentru că eu am stat atâția ani cu Elian, e lecția mea în viața asta, testarea limitele să știu cât pot duce! E ceasul două și ceva...așa îmi trec mai toate nopțile, norocul meu că o am pe Ioana și pe Teo cu care mai vorbesc și e altceva când ai cu cine vorbi...cu el am încetat să mai vorbesc de când mi-a zis că aberez, și aveam dreptate, aberez... fază: apare una,o Anemona, profă de sport de 27 de ani, necăsătorită, cu apartament și mașină, proprietate personală, și singură la părinți, ca și cum nu erau de ajuns celelalte ...și frumoasă. Bine, eu sunt superbă, clar, dar nici ea nu arăta rău și era, vorba aia și bogată, și frumoasă, și devreme acasă - e imposibil, știu, dar posibil - mai trebuia să fie deșteaptă și era perfectă! El, același Elian, este observat așa cum fac animalele de pradă cu prada de această perfecțiune a genului frumos, acest iceberg al speciei noastre, scuzați-mi eufemismele, dar nu mă pot abține, și surpriză cu S mare...îl vrea!Ca pe o jucărie pe care o vezi și dacă nu o ai, simți că nu poți respira! Iar el, în nebunia lui crede că eu nu am cum să aflu, astea se întâmplau acum un an și ceva, noaptea, când eu visam încă o iubire ca-n filme. Și credeam în ea. Și cu tupeul caracteristic celor care înșală și dacă-i întrebi, devin de-a dreptul colerici, venea acasă supărat că eu nu i-am răspuns la telefon!!!
De ce?? Am aflat ulterior, pentru că trebuia să știe unde sunt, ce fac pentru a se putea el plimba cu anemona vieții lui prin oraș fără să-l vadă ochiul meu lăuntric. Au mers lucrurile un timp așa, fac o paranteză pentru femeile care citesc...dacă îmi spune cineva că nu simte când cel cu care-și împarte patul calcă strâmb, nu voi crede niciodată...până când, citisem eu undeva și știam că dacă îmi prind mintea cu el când e puțin amețit și pun întrebările corect, enervându-l destul cât să "toarne tot" și tratând totul cu indiferență, am aflat și ce nu bănuiam. Cool, cum ar zice Ioana! Din ce în ce mai interesant a devenit totul din acea clipă, orice mi-ar fi zis că face, nu mai credeam, cu oricine mi-ar fi zis că pleacă, nu mai credeam...toată încrederea mea în el era zero barat. Certurile se agravaseră, "te iubesc-urile" erau spuse ca celălalt să nu simtă ca nu mai ești acolo, ne întâlneam din ce în ce mai rar, patul era dintr-o dată un subiect tabu, toate o luaseră razna...inevitabilul se produce într-o dimineață când el dormea, numai ce venise din expedițiile demonice și eu încep, cu zgomot, să-mi fac bagajul, traistă mică în traistă mare. În timp ce mă îmbrăcam, era iarnă- nu o să uit curând nici iarna aia- undeva în Balcani ( vorba lui Puya) agitația îl trezise, dar era prea buimac să poată conștientiza și mă privea în gol, ca atunci când ești prea obosit să mai vorbești ceva și se uita la mine în continuare. Fără niciun impuls de a face ceva, de a zice ceva, măcar de a schița o iertare în genunchi, orice conta.
-Plec! Sunt încă tânără, frumoasă și nici proastă nu sunt. Mi-a părut bine de cunoștiință, zâna mea- știam că-l doare cuvântul ăsta-, dar mai bine așa pentru amândoi, fiecare cu treaba lui și viața lui! Dacă nu merge, nu merge și pace! Next (amândoi știam engleză)!
Dau să plec, se uita la mine cu ochii ăia pe care i-am adorat anii la rândul și inca ai ador si zice: Dacă tu pleci, vin și eu unde te duci tu! Oriunde!
Și a venit... și am luat-o de la capăt cu alte cartele de telefon... cu schimbarea adresei de mail... cu controale săptămânale în telefon, fără nicio noapte lipsă de acasă, cu condiții! Și atunci a fost cea mai frumoasă perioadă din viața noastră!!
Până acum când am impresia, ca și Camil Petrescu "dacă mă înșală?"