poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2278 .



Florăreasa
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2009-07-14  |     | 



Florăreasa era una ciungă, de-i ziceam noi Pațachina, era întotdeauna ocupată, iar atunci când te înscriai la rând, erai pe dată înlăturat de prietenul cel mai bun poate, dar cine o putea înlocui pe Pațachina la pat. Frumoase și nebănuite sunt căile Domnului, pentru că El ne-a învățat ce este păcatul, aducându-ne femeia pe cap.
Odată, eram pe la începuturi, m-am dus la ea, avea un fel al ei de a te respinge, îți punea mânuța aia bună a ei pe cap și nu mai puteai spune nimic. Era deosebit de senzuală, mai ales dacă aveai privilegii aparte. Eu, ca orice bărbat hotărât, vroiam acțiune, dar ea nu, mi-a pus mâna pe cap și m-a refuzat fără ocolișuri. Așa că, băiatule, fă cale întoarsă și du-te acasă frumușel. Nu mi-ar fi fost de ajuns numai asta, dar intrarea era bine păzită la florăreasa noastră, băieții de-abia așteptau să le povestești fanteziile visate de ei, dar petrecute de alții. Bineînțeleles că am încercat să mă dau după deget, dar cei care erau mai experimentați ca mine, m-au dibuit numaidecât. Am fost nevoit pe dată, să povestesc cea mai frumoasă trăsnaie imaginată de mine vreodată. Prima datorie, de onoare, dacă pot spune așa, am avut-o față de florăreasă, îi stricam reputația și după aceea, cine eram eu, un puști prăpădit care încerca să-și facă simțită prezența printre bărbați. Deși mai aveam destul până la stadiul acesta, mă mulțumeam în cele din urmă să-mi clădesc un renume faimos, asta… pentru că eram aproape sigur că o să-i calc pe urme celui mai vestit bărbat din oraș care era la zi cu toate noile “hituri”, apărute pe piață. Oricum, toți bărbații, mai bine aranjați, treceau cel mai sigur, pe la florăreasă mai întâi și abia după aceea încercau noile parfumuri, dar numai la indicația “mamei” noastre, care avea o deosebită grijă să o luăm pe drumul cel bun în cele din urmă, avea ea o vorbă, zicea că numai cine răsădește flori, nu mai cumpără.
Meseria ei de zi, nu era una nepremeditată, de la ea cumpărau flori oameni de toată mâna, iar cu aceștia Florăreasa avea cele mai bune relații. Avea nevoie de baștan, imediat îi punea privirea ei, pe care nu o puteai refuza nicicum, orice ai fi făcut, nu puteai să nu te întorci înapoi din drum dacă ai fi avut intenția să o refuzi să îi ceri iertare și după aceea să o întrebi mieros ce dorește. Era o ființă fantastică, aproape că mă dădea gata, uneori o mai prindeam în exercițiul funcțiuni, mă dădeam mai la distanță să pot urmări scena, eram pur și simplu uluit, aproape că și eu, cel care stăteam pe margine, rămâneam blocat și-mi venea până și mie în minte să-i cer scuze, era nemaipomenită, acuma nu știam dacă diabolică sau Dumnezeiască, în orice caz, le dădea așa cum vroia ea să pice, fantastică nu alta. Câteodată, mă surprindea cum o urmăream, în timpul desfășurări ei, și-mi făcea cu degetul, mustrâdu-mă cu binețe că nu-mi văd de treabă. Încercam să-i feresc privirea, pentru că nu mă puteam despărți de acea lucrătură, din care nu puteam avea decât de învățat și rămâneam în continuare la locul meu ascultând.
Florăreasa era întotdeauna veselă, ea nu putea să se uite la nimeni fără să zâmbească și mai ales să-i dea un sfat bun. Mi-aduc aminte, odată i-a fost tare rău și a trebuit să chemăm salvarea, chiar și acolo în durerile pe care le acuza pe targa ce o ducea către mașina salvării, ea zâmbea și ne spunea să nu facem nimic fără să o anunțăm și pe ea. Întotdeauna se uita la noi ca la copiii ei și asta o făcea adorabilă. Se înțelege că mai aveai și alte lucruri a învăța de la Pațachină, dar era cel mai bine să le iei pe cele mai bune, fără să stai pe gânduri, pentru că vremea nu te v-a întreba niciodată, iar sub linie, întotdeauna trebuie să fie ceva, altfel… ai încurcat-o.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!