''-Întoarce-te, lașule! strigă un vânzător către Féadel, dar el nici măcar se avea de gând să se oprească.
Féadel avea 16 ani, considerat deja adult, crescuse mult în înălțime, îl depășea pe Shadow.
-Pe naiba am să mă întorc, ce este al meu, al meu rămâne. Asta este ordinea vieții, nu pot trăi dacă nu fac rost de mâncare și adăpost. Puteți să mă considerați un prădător care vânează fără milă!

Shadow l-a scăpat de sub control, a fost cam orb se pare. L-a învățat pe Féadel tot ceea ce trebuia: să citească, să scrie, ba chiar a făcut rost de o biblioatecă pe care o citise în puțin timp. Era ciudat, spunea Shadow, de fapt mult prea ciudat, și era considerat un fel de geniu nebun. Regele știa de existența lui prin plângerile ajunse la castel, dar pe moment nu se putea face nimic.

Era acolo în sat un grup de tineri cu câțiva ani mai mari decât Féadel, care păreau interesați de el într-un fel, dar de fiecare când se întâlnise aceștia nu făceau decât rău, provocându-l pe Féadel până în temelii.

Era unul dintre ei, șeful clanului, Dako, care într-o zi la prins pe Féadel când vâna în pădure, doar ei doi.

Féadel se pregăti să scoată sabia din teacă.
-Lașule! Înfruntă-mă dacă poți! strigă Féadel. Eu nu am să atac, îndrăznește și lovește-mă!
Singura problemă era că Dako nu avea nici o armă la el, și se simțea slab în fața inamicului, dar se menținu pe poziție.
-Dacă asta vrei, asta primești.
Dako sări la Féadel, iar el nu se aștepta la o astfel de agilitate și nu putu să se depărteze. Dako îl înșfăcă și-l mușcă de gât. Féadel țipă ca din gură de șarpe și încercă să-l depărteze. Scoase sabia cât putu de repede și se apără. Dako căzu la pământ, zgâriat la mână.
Dako privi dușmănos către el, dar către marea lui mirare observă că Féadel căpătă o altă privire, de un prădător, ochii dădeau înspre roșu.
-Încearcă să mă oprești, Dako, și atunci când se v-a întâmpla nici măcar nu vei mai fi în viață. Sări peste el, poziționându-se încordat. Se pare că tu ceri milă de la mine acum. Păcat că ai picat la țanc, unde nimeni nu o să-ți audă țipetele!
-Ce naiba ai de gând? făcu Dako.
Féadel nu răspunse.''


-Mare plictiseală! spuse Claude.
-Hm? făcu Féadel.
-Ai spus că poți să-i alungi! Acum ai puterea de Gardian, folosește-o! A trecut o săptămână de când te-au împușcat și nu ți-ai revenit?
-Încă nu, folosesc toată puterea umană ca să-mi revin complet, apoi mă ocup de ei.
-Dar nu-ți poți folosi puterea să te vindeci intr-o secundă?
-Se pare că nu pot, am încercat. Funcționează doar pentru alții dar nu și pentru mine. Dar nu te speria, nu pot să distrugă turnul, nici măcar cu o bombă atomică. Ei, dar sper să pot face tot ce îmi este îm putință, dar primul lucru este s-o omor pe Egleriel.
-De ce? Biata fată, a vrut să scape de cineva pe care ura, acum nu o să se mai supere din cauza lui ăla. Ar trebui să o aduci printre noi!
-Ai uitat, Claude! Ea m-a turnat...
-Mass-media și televiziunea avea să afle repede, însă ai putea să te bucuri că nu te-au putut omorâ aia de afară, te-a atins la firul de păr, ca să spun așa.
-Claude... mi-aș fi dorit să pot face mai mult de atât. Sângele meu pe care l-am sacrificat pentru a-mi duce la împlinire visul de a a vea putere absolută, cea a Gardienilor. Pe de o parte mă depășește, iar pe de altă parte îmi este frică.
-Frică?
-Da, îi ca și cum aș spune că sunt un Zeu, dar ce am să fac dacă sunt pus față în față cu Dumnezeul religiilor lor? Cum am să înving eu? Dacă de fapt, acel Dumnezeu mă ține în viață și nu propria mea dorință? Nu sunt nici demon nici înger, sunt o corcitură, în toate sensurile mă refer. Faptul că am fost împușcat mă face să mă răzbun, ceea ce cred eu că este bine, dar...
Féadel închise ochii, și se imagină pe un turn în mijlocul orașului, având lumini roșii de veghe care pâlpâiau din când în când. Reveni la realitate și se uită la Claude.
-Da...
-Da... ce?
-Nu este nevoie să-mi fie frică, sunt real! Dumnezeul lor nici măcar nu dă semn să existe, ci doar în mintea oamenilor. Cred într-o entitate, dar eu sunt real, în carne și oase. Pe mine ar trebui să mă creadă.
-Să ști că ai o idee...
-Sigur că am. Ei cred în nimic. Dumnezeu nu există, doar fiindcă sunt biblii, biserici și oameni creștini nu poate dovedi că Dumnezeu există. Ridică o problemă scandaloasă... dar dacă se zice că Iisus este fiul lui Dumnezeu, atunci cine este mama lui...dacă Dumnezeu este tatăl lui, că doar nu poate fi Maria...Gândește-te! Am dreptate! În plus foarte scandalos! Ha! Eu am părinți cel puțin... pe Shadow și Féada. Dumnezeu nu are origini, nu se știe nimic despre el, doar că face dreptate. Dar i-a spune tu, Claude. Eu pot face dreptate? Să fac o lume doar a mea?
-Se poate, dar nu crezi că te întinzi prea mult? Faptul că deja ai puterea Gardienilor nu te face mulțumit?
-Eh, Claude, mă gândeam că asta vei spune. Dar ști cum e omul vrea mai mult atunci când dă de miere. Și îmi permit, îmi permit mai mult de atât. Îmi permit totul... cu anii care v-or trece puterea mea v-a crește și o să fiu de neoprit.
Claude dădu din cap, era curios ce avea să se întâmple. Adevărul era că Féadel era pe moarte și de accea, faptul că și-a sacrificat sângele în Lună plină i-a salvat viața pentru totdeauna, dar l-a schimbat, din omul care era mulțumit că este în viață, a ajuns să aibe Lumea la picioare. Era de așteptat.
-Mă susții? întrebă Féadel.
-Normal că te susțin, chiar dacă eu nu am puterea asta, vreau ca tu să profiți de ea cât mai mult!
Féadel zâmbi satisfăcut.