poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-17 | |
Floarea și Maria sunt surori, în pragul a 70 de ani. Văduve. Trăiesc împreună în Stejarul, într-o clădire neterminată care ar putea găzdui lejer o pensiune. A lucrat la ea o viață soțul Mariei și, ca să fim mai riguroși, sutele de stupi de care s-a îngrijit. Teodor a obținut banii pentru ciment, cărămizi și restul necesarului de pe vânzarea mierii albinelor, a fagurilor. După moartea subită a lui Teodor, Maria și-a chemat sora ca să locuiască laolaltă, și casa a rămas nefinisată, n-o trăgea ața să mai schimbe nimic, să cheme un tinichigiu să repare un burlan, ceva. Nici una n-a avut copii. Minus lipsa urmașilor și că erau surori, una era grasă, alta slabă, una gureșă, cealaltă tăcută, aveau în comun bigotismul și aceleași boli de inimă. De vreun an, s-a obișnuit în curtea lor o fată din vecini, Puia, și ele cu ea. Puia tocmai și-a sărbătorit majoratul. E un fel de-a spune, căci n-a fost sărbătoare când a împlinit 18 ani, doar un tort pe care i l-au comandat Maria și Floarea a stat pe masă. Dormea adesea la surori, unde se simțea mai în regulă decât acasă, lângă cei 6 frați. Părinții n-aveau cum să obiecteze, fiind mai mereu beți și duși geografia știe unde.
De dimineața devreme, cele trei mai că s-au învinețit ciocnindu-se prin camere, căutîndu-și hainele de sărbătoare printre rugăciuni și mătănii, unde sunt pantofii ăia negri cumpărați în Deania, unde?, unde ciorapii?, și-au pregătit merinde, sunt destule plăcintele, șnițelele?, erau Rusaliile și hranul mănăstirii din Dunga, unde și-au pus în cap să ajungă. Până în Deania le-a luat un vecin cu mașina, iar pentru restul de 20 de km s-au gândit să meargă cu autobuzul. Când au coborât din Fiatul cunoștinței, au simțit căldura cum curge pe ele, soarele era ca o gravidă născând, și-o adiere răcoroasă prin arșița umedă se răsucea doar din interiorul unui magazin alimentar, de la doi pași. Au intrat și-au cerut înghețată. - Ați votat pentru europarlamentare?, le-a chestionat vânzătoarea. - Nu. Și n-avem de gând, a întors-o Floarea pentru toate. Până la sosirea autobuzului mai aveau o oră. Maria și Floarea ședeau pe o bancă, la umbra anemică a unui panou publicitar. Citeau cărțulii de rugăciuni și transpirau grupa mare. Puia n-avea astâmpăr și urmărea câte-un om pătrunzând într-o școală, unde era amenajată o secție de votare, și-i invidia. Își imagina că acolo trebuie să fie răcoare. Dorea să stea măcar câteva minute în răcoare. Își aduse aminte că la aceste alegeri puteau să voteze în orice localitate. Și-și spuse că merită să voteze ca să scape de căldură. Le convinse repede și pe cele două surori. Și-au dat unui bărbat cărțile de identitate. Acesta s-a uitat bănuitor la ele, s-a retras lângă un geam și, cu voce înceată, a vorbit la telefon. Le-a trecut pe listele suplimentare, nu înainte să le întrebe cum de n-au votat în Stejarul și ce le-a împins să bată atâta cale când nu e nici o manifestare deosebită în oraș. Au intrat în cabine. Și-ai introdus buletinele împăturite în urnă. Când a terminat și Maria, a pătruns pe ușă un tip transpirat și agitat. - Nu vă e rușine, ce căutați aici la vot, v-au adus cu autobuzele ca să furați voturi?, au auzit cele trei, nedumerite. Doar după câteva clipe au realizat că agitatul le vorbește lor. - Să vină jandarmii! Infractoarelor…, a mai strigat transpiratul, despre care au aflat pe urmă că este primarul Deaniei. O mașină a jandarmilor și una a poliției au oprit lângă secția de votare. Și le-au băgat în corzile întrebărilor. Floarea, Maria și Puia răspundeau și răspundeau până toți s-au convins că e o neînțelegere. Au recunoscut că au votat din cauza căldurii. Un polițist cu mustață s-a pornit după un pahar cu apă pentru Floarea, pe care-o durea inima de sperietură. El le-a mai povestit amabil că, în toată țara, partidele se tem de falsificarea alegerilor, că se vorbește de mașini cu oameni plimbați ca să voteze de mai multe ori. Prima care a început să-l blesteme pe primar a fost Maria. Glasurile celorlalte două, și al Mariei, i-au determinat pe jandarmi și polițiști să privească în pământ sau pe zidurile școlii. Primarul parcă s-a volatilizat instantaneu. Nici nu și-au dat seama când a plecat transpiratul. Și blestemele parcă au risipit răcoarea din sala de clasă. S-au așezat iar pe bancă. Acum și Puia. S-au sfătuit cu frunțile plecate, până l-au zărit pe vecinul cu Fiatul cum trece pe drum. Și-au vânturat mâinile. Omul a oprit. Se reîntorceau la Stejarul. După atâta blestemat, și-au zis, nu se cădea să pășească în mănăstire. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate