Undeva într-un mic orășel, locuia o fetiță tare răsfățată. Și avea fetița aceea o mulțime de jucării, căci nu exista jucărie pe care ea să o vadă în vitrinele magazinelor și pe care părinții să nu i-o cumpere. Dar și mai rău era faptul că nu avea grijă de ele, mai toate jucăriile ei avînd cîte un defect: păpușa cea blondă nu avea o mînă, pianul era spart, iar usulețul cel de pluș, Martinică, nu avea o urechiușă.
Într-o seară, obosită fiind după ce s-a jucat toată ziua, Daria, fetița cea răsfățată, a adormit.Cînd mama ei a venit să-i spună noapte bună, fetița era deja pe tărîmul viselor. Pe jos zăceau o mulțime de jucării și în lumina slabă din camera fetiței, mamei i s-a părut că acestea ar fi triste. Dar cea mai tristă i se păru o biată broscuță verde. O luă de jos și cu grijă o așeză pe raftul unde ar fi trebuit să stea toate jucăriile, dacă Daria ar fi avut grijă de ele.
Daria era de acum în lumea viselor. Părul galben inelat îi încadra angelic mica ei fețișoară. Și iată că veni la ea Prințul Somn.
-Bine ai venit prințule, te invit în casa mea!
Prințul Somn, aruncă o privire prin casă, iar apoi o invită pe Daria înt-o scurtă călătorie.
-Nu pot... mama s-ar supăra dacă ar ști că am plecat din patul meu la o așa oră tîrzie.
Sst! Ne întoarcem repede. Nu va afla...
După o scurtă ezitare, micuța Daria, întinse mîna către Prinț, și în acel timp se simți ca o prințesă adevărată și în loc de pijamaua ei cea galbenă cu puișori, se văzu îmbrăcată cu o rochie lungă, albă, iar în spatele ei o trenă ușoară plutea ca o prelungire de ceață și de vis.
Ca prin farmec orașul dispăru și Daria nu avu timp să se întrebe unde anume. Nici nu se sperie. Era de acum o prințesă cu prințul ei. Dar stai. Unde a dispărut și prințul?
Abia acum Dariei începu să i se facă frică...Se afla acum într-o pădure, în fața unei căsuțe de lemn și o ceață deasă plutea deasupră pădurii ca o prevestire rea. Cu pași rari, tremurînd, Daria se apropie de fereastra slab luminată a casei. Înăuntru, zări o mulțime de jucării și pe unele dintre ele le recunoscu, ca fiind ale ei.
-Păpușa mea! Jucariile mele! Ce căutați voi aici?
Păpușa o privi speriată printre gratiile de la geam.
-Salvează-ne, Dariaaa!
Vrem să ne întoarcem acasă!
-Vreau și eu dar nu pot. Sînt și eu prizonieră aici ca și voi. Și nici măcar nu știu unde ne aflăm.
Pianul începu să cînte un cîntec de jale. La fel și vioara.
-Sîntem în Þara Jucăriilor, se auzi o voce șoptită. Trebuie să vorbim încet.
-În țara Jucariilor? Și de ce trebuie să vorbim încet?
-Pentru că Prințul doarme, spuse o altă voce.
-Ursulețule, trebuie să mă ajuți, strigă Daria șoptit.
Ursulețul nu o auzi însă. Avea doar o ureche...
Păpușa cea blondă ținea de mînă o altă păpușă mai mică. Se uită către ursuleț. Ar fi vrut să-i facă semn cu mîna. Îi lipsea însă o mînă.
Deodată, vîntul începu să bată ridicînd pe sus frunzele căzute.
Dariei i se făcu și mai mult frică și în timp ce agitația era în continuă creștere, Prințul Somn își făcu din nou apariția.
-Cine face o asemenea gălăgie aici, cînd eu vreau să dorm?
Dariei i se păru vocea Prințului mai degrabă un tunet.
-Noi toate jucăriile! Te rugăm, fi bun și lasă-ne să plecăm!
-Să plecați? O nu, nu se poate !
-De ce, de ce?strigară iarăși toate.
-Pentru că...
...și Prințul își îndreptă priviea către Daria...
O privire rece.
-Pentru că Dariei nu-i pasă de voi! Așa că veți rămîne aici, să dormiți pentru totdeauna...
Brusc toate jucăriile amuțiră, îndreptîndu-și privirea către Daria.
-Nu este adevărat, eu vă iubesc! strigă fetița cu disperare, încercînd să se apere.
-Atunci salvează-ne, strigară din nou jucăriile.
-Da, salvează-ne, repetă și ursulețul cel fără o ureche, care probabil nu auzise toată discuția de la început. Dacă vom rămîne aici, Prințul Somn ne va condamna să dormim.
-Dar eu...
-Le voi da tuturor jucăriilor o șansă, zise prințul, cu glas tare, că tremurară și frunzele din copaci.
Printre jucarii se produse din nou agitație, dar nimeni nu îndrăzni sa zică nimic.
-De tine depinde totul!
Daria tremură. Vocea prințului era rece.
Jucăriile vor fi libere să se întoarcă acasă odată cu tine, dacă...
Aerul îngheță...
...dacă voi găsi în acest moment în camera ta, o singură jucărie, așezată frumos la locul ei. Una singură!
Și fără a mai avea timp să spună ceva, Daria simți din nou că plutește. Văzu din nou orașul și mai apoi casa unde locuia. Ajunsă în fața casei, îi era teamă să intre. Nu își amintea să fi pus vreo jucărie la locul ei, înainte de a adormi.Ușa casei se deschise și prințul o pofti să intre . Cînd ajunseră în camera ei, Daria scoase un strigăt de bucurie. O broscuță mică verde stătea pe un raft și Daria se bucură nespus să o vadă. Prințul o privi îngîndurat.
-Cum oare a ajuns această broscuță aici? se întrebă Prințul în gînd. Dar fiindcă promisiunea e promisiune, făcu un semn din mînă și toate jucăriile Dariei apărură ca prin minune în cameră.
-Îți mulțumesc prințule...
Dar Prințul dispăruse deja.
Afară se luminase de ziuă și Daria observă ca are din nou pijamaua cu puișori. Se ridică din pat, se șterse la ochișori și în grabă începu să-și strîngă jucăriile.
-Daria, e timpul să te trezești și să știi că vreau neapărat să-ți strîngi jucăriile...
Mama fetiței se opri mirată în ușa camerei.
Ai strîns jucăriile? Dar aseară parcă...le-am văzut aruncate pe jos!
Daria zîmbi ușurată.
-Îți mulțumesc mami!