15.XII.2002



Era neagră, neagră !



O comisie europeană a hotărât să viziteze mai multe sate românești pentru a constata la fața locului cum o duc țăranii de prin părțile noastre. Din comisie făcea parte și un cunoscut de al meu, stabilit cu mulți ani în urmă la Paris. Când a ajuns în România m-a căutat și a întrebat dacă îmi trăiesc socrii și dacă mai au casă la Pietroasele.
Așa am ajuns acolo, într-o zi de vineri, la un sfârșit de noiembrie. Ploase toată săptămâna și pământul era îmbibat de apă.
Domnii din comisie își țuguiau gura scoțând onomatopee apreciative asupra gospodăriei. Găini albe, negre și roșii, în deplină înțelegere, scormoneau în grădină prin boștina de struguri, iar un cocoș alb, cât un curcan de mare, sus pe grămadă, cânta bătând din pinteni, semn că se va schimba vremea.
- Ce găini ecologice!, exclama colegul meu. Crescute în libertate, hrănite natural! Nu te supăra, de mult n-am mai mâncat un grătar cu mușdei ... ceva natural, ca la mama lui. Plătim bine ... pregătește-ne niște păsări d- astea.
Nu îmi convenea să tai orătăniile, dar e bine să fim ospitalieri. Așa că am prins zburătoarele, câte una din fiecare culoare și le-am luat capul. Le jumuleam, în timp ce delegația ne admira porcii și-apoi trecuse la o degustare de vin cu ceva șuncă drept aperitiv.
Cei trei se simțeau bine, la fel și eu, mă bucuram de bucuria lor.
- Ce piele frumoasă are puicuța, ce sănătoasă, cred că și gustul va fi pe măsură, exclama Lorin, fostul meu coleg, în timp ce înfigea degetele în pulpele găinii curățate.
- Îmi dai cuțitul? ceru el.
Făcu trei crestături, la piept, aripi și picioare, apoi apucă târtița găinii și trase puternic. Pielea ieși toată, ca o pungă. Mă minunam că așa ceva nu mai văzusem, iar Lorin era extaziat de reușita sa și de culoarea cărnii. Cât zici că ne costă? întrebă el.
- 150 de mii, cam cinci euro.
Au mâncat, au băut ... și - au început să cânte ... Se însera când se pregăteau de plecare. O întreb pe soacră-mea,
- Þi-au plătit bre?
- Mi-au dat un kilogram de tărâțe, au zis că dacă s-or îmbolnăvi găinile, să amestec în apă tărâța, că se vindecă imediat, de orice boală!
Atunci mi s-a întunecat mintea Am împreunat mâinile cu o privire spre cer.
Am pus atâta dăruire în ruga mea că probabil eram transfigurat.
- Hai bă, nea Ipsilante, ce te superi, am glumit, zice Lorin. Uite, ia-ți banii. Și-i aruncă cu-n dispreț suveran. Oare de ce munca unora este recunoscută, iar a altora e privită în bătaie de joc? ziceam în gînd.
După acest incident, despărțirea a fost penibilă. I-am condus la poartă și ... stupoare, bocancii pe care îi lăsasem în fața treptelor, plini de noroiul din grădină dispăruseră! În drum, câțiva săteni prost îmbrăcați, scuipau semințe de floarea soarelui și ne priveau pieziș. Pe cine să acuz? M-am întors în casă obidit. Toată lumea fură, gândeam, unii să supraviețuiască, alții, găinarii, că asta le e meseria, iar marile furturi, se fac din condei! Oare cine poate opri hoția?
În momentul acela m-am trezit! Era ora șase dimineața și întuneric beznă. Am vrut să comentez visul cu soția și-am zgâlțâit-o puțin. Lasă-mă, azi e duminică, vreau să mai dorm. Pe la ora zece, în sfârșit, m-a ascultat indiferentă. Asta visezi tu, o găină scalpată?! N-are nici-o relevanță! Nu e un subiect interesant. Comisiile europene au oameni politicoși, iar ai noștri ... puteai să ții seama de pilda lui Iov sau... n-are rost să continuăm, tema e bătătorită, au scris despre așa ceva Sadoveanu, Zaharia Stancu. Bine, bine, am zis mofluz, uite-te afară, s-a potolit vântul, fac un drum la Pietroasele, mai aduc ceva de-acolo.
Am ajuns la țară puțin după prânz. După calculul meu aveam la dispoziție exact o oră să mă întorc la București pe lumină. Arunc o privire la porci, apoi preț de un minut admir găinile, mă urc în coteț să văd dacă mai e vreun ou și pornesc spre fundul grădinii să dau o raită printre stupi. Chiar lângă ei, era o găină hărtănită, rămăsese din ea doar fulgii și mațele.
- Mamaie, strig disperat, a mâncat Pripas (câinele pripășit la curtea noastră) vreo găină neagră?!
- Nu știu maică, o fi mâncat-o, dar nu-mi lipsește niciuna!
Liniștit...am pregătit bagajele și tocmai voiam să le urc în mașină când intră în curte Marina, vecina de peste drum.
- Tanti Cateluțo, să vezi ce mi s-a întâmplat as’noapte!
- Ce ți s-a-ntâmplat Marino? întreb.
- Aveam niște puici frumoase, de nu se mai poate, că erau slobode și umblau de colo colo, libere. Nu dormeau în coteț, se urcau pe niște lemne sub șopronul construit în vara asta. Când s-a înserat, câinele matale a intrat în curte și direct acolo s-a dus, la ele, a cârăit-o pe una, de vie a luat-o și-a fugit cu ea în gură.Era neagră, neagră.
- De unde ști că a fost câinele nostru?
- Păi l-am urmărit, după ce mi-a luat găina a intrat printre uluci la dumneavoastră, a văzut Sile!
În timpul ăsta, nu știu ce-mi vine și ridic capota mașinii. Nu mai era nici-un strop de apă în vasul de expansiune.
- Aoleu, zic în gând, m-am nenorocit, cum ajung în București? Apoi tare.
Marino, nu te supăra, discută cu mamaia despre găină, am necazuri cu mașina.
- Hai pleacă, zice și soacră-mea te prinde noaptea pe drum.
Am găsit un rest de apă și antigel prin porbagaj, le-am turnat în borcan și-am pornit fără a stabili ceva concret cu Marina.
Iată, gândeam mergând cu o viteză moderată, as’noapte în vis, eram în stare să-i crăp capul celui ce nu-mi plătise orătania. Iar azi ce am făcut? M-am comportat ca Lorin. Ce-o fi fost în sufletul femeii?!
Opresc mașina la Săhăteni și ridic iar capota. Tot lichidul din vas dispăruse! M-a apucat panica și atunci m-am rugat la Dumnezeu, cu patos, cu deznădejde, Doamne, ajută-mă să ajung cu bine la București că ... promit, promit solemn, o mulțumesc pe Marina, o să-i dau mai mult decât face găina ei!
Am ajuns la Mizil am cumpărat un kil de antigel și un kil de apă distilată, le-am pus în borcan și am oprit după 20 km. Nivelul lichidului nu scăzuse. Am mai oprit de câteva ori, dar nu s-a mai întâmplat nimic până la București.
Acasă, îi povestesc soției ce-am pățit la Pietroasele, pe drum și de promisiunea pe care am făcut-o lui Dumnezeu!
- Nu este nevoie s-o respecți, se-arată ea contrariată, să fie Marina sănătoasă câte găini ne-a mâncat. Fata ei cea mică, în fiecare săptămână sărea gardul și ne lua o pasăre. Au văzut-o tanti Vasilica, Sile și când s-a dus mamaia să se plângă lui taică-său, Dumnezeu să-l ierte, n-a negat, dar a zis, ce să-i fac tanti Cateluțo, când o prinzi, bate-o! Cum s-o prindă?! Mamaia?! Ea pleca ziua la câmp, iar Anda rămânea acasă la furat.
- Știu, dar Marina a rămas singură, fata i-a plecat în lume, bărbatu-său a murit și pierderea unei găini e un necaz mare pentru ea. Am să i-o plătesc! Și i-am dat ca să fie mulțumită.
Peste trei săptămâni, eram la țară, vine iar Marina.
- Domnu’ Nicușor, câinele dumneavoastră mi-a luat altă găină!
- Bine Marino, te-am rugat să nu le mai ții sub șopron! Uite, o plătesc și pe asta, dar dacă mai vii încă o dată nu-ți mai dau nimica!
Când a aflat mamaia că i-am plătit găina, a exclamat:
- Păcătoasa!A tăiat-o și-mi-a aruncat fulgii și mațele în grădină. Prima oară m-a prostit ... Știi că de când s-a plâns, Pripas numai în lanț a stat ?! În seara asta o să-i dau drumul!


Nicolae Aurelian Diaconescu