bianca marcovici
variantă 2
05.2003/agora
Dilema viorii




A fost un copil minune... Avea auzul aproape perfect. Cu toate astea învăța greu să facă față acestei prevestiri ale viitorului , cum să-i spunem simț muzical ieșit din comun. Ei i se părea invers, că vioara nu-i răspunde conform așteptărilor... Cei care o categorisiseră că fiind copil minune doar
o alintau. Paganini studia 14 ore pe zi…Și acum, după mulți ani își poate da seama că nu greșise cu mult în previziunile ei în cariera violonistică. Aproape aceeași istorie se repetase și la generația următoare. Mama ei, Rașela nu avusese studii muzicale. Fusese un om frustrat de învățătură. O dăduse mama ei ca ucenică la o croitoreasă, Frosnica undeva vis-a-vis de » Școala Domnească de Muzică « din Iașul cărunt. O familie evreiască obișnuită. Muncă foarte grea. Ea se simțise uneori ca o servitoare acolo. Muncise de dimineață pînă seară și nu numai croitorie. » Meseria se fură », spunea ea! Ajungea acasă frîntă de oboseală, mult după ora 8 seară. Mergea pe jos din Strada Cuza -Vodă pînă pe strada Socola. Cale lungă, prea lungă pentru un biet copil. Nu avusese parte de muzică, cu toate că avea talent. Mai tîrziu, după ce se căsătorise, la numai 17 ani a ajuns croitoreasă de elită, cu foarte multă clientelă evreiască. Cânta și cosea... Așa își amintea "copilul minune" de mama ei, Rașela de toate broderiile pe care le făcea !
- "Anduța, treci și studiază! - îi spunea mama ei, Rașela. - Lasă-mă să mă joc puțin cu copii în curte, o ruga Anduța pe mama ei. Răspunsul venea promt.
- După ce studiezi la vioară!" - spunea Rașela. Seara se lăsa și ea n-avea
curajul să mai iasă în curte. Și lucrurile se repetară mereu. Ajunsese să urască vioara. N-avea timp să se joace. N-avea timp să citească. Toate după-amiezile stătea pe masa din bucătărie studiind, în timp ce mama ei cosea sau deretica prin casă. Din când în când o corecta cu vocea ei de soprană atât de cristalină. Uneori sunetele pe care le emitea corectau notele false ale instrumentului. Putea cânta ușor orice arie din operetele
cunoscute. Vocea ei era ca un flaut fermecat .N-avea studii dar era autodidactă !
Citisim undeva că Pavaroti, mult timp, nu a avut noțiuni muzicale. Cînta după ureche! Și mama Anduței la fel. Talent nativ care n-a fost descoperit vreodată, "flautul fermecat"! Mergea cu ea de două ori pe săptămînă la lecțiile de vioară. Profesorul ei, Beiu Vladimir venise din București la Iași, se transferase. Semăna cu Menuhin! Mama era foarte atentă la ce spunea profesorul. Acasă îi repeta Anduței totul - cuvânt cu cuvânt:
"Þine mâna așa, fă coloane, acum arpegii, terțe, game, octave…... stai drept, nu te
încovoia, nu sta pe scaun, e poziție incorectă, mai cântă odată, vibrează cu capul viorii sprijinit de perete, etc. etc." La primul concurs la care participase, pe la 11 ani reușise să se impună printre cei 10 copii din școală, cei mai buni. A fost luată în turneuri. Începuse să se învețe cu scena. Rașela megea cu ea peste tot. Îi împletea codițe, îi punea fundițe. O îmbrăca ca pe o "păpușă vie", cu bluză albă, fustă plisată, pantofi de lacîn picioare și sosete trei sferturi. Poza asta o are și acum în față. Undeva pe o scenă la Botoșani! Cât de serioasă pare! Pe vremea aceea n-avea emoții.
Cânta fără nici o problemă, chiar și în duet. Făcuse duet vilonistic cu încă o fetiță, Rodica. Și ea se clasase printre cei 10 cîștigători la secția vioară. Ea începuse tîrziu vioara după ce făcuse 4 ani pian. Deodată se hotărâse că o interesează mai mult vioara decît pianul. Profesorul ajunsese să-i dea lecții particulare și acasă. Rodica promitea! Era dintr-o familie evreiască înstărită, cu posibilități. Anduța începuse s-o invidieze. Simțise că profesorul a părăsit-o pentru Rodica... că nu-i mai dă atenția de care era obișnuită. Chiar și mama simțise asta. Se hotărîseră să-l invite pe profesor acasă. Începea ora de vioară și, peste 15 minute termina sub un pretext oarecare. Se așezau la masă și uitau de ea, o trimiteau la culcare. Anduța devenise singuratică și necomunicativă. Studia din ce în ce mai mult dar fără nici o plăcere, ca un automat. La concursul din anul următor s-a clasat înaintea Rodicăi, era fericită! Au cîntat în duet împreună cu Rodica, undeva pe o scenă la Piatra Neamț. Făcuse deja un calcul. Cîntase pe scenele țării de cel puțin 64 de ori! Destinul ei muzical s-a întrerupt însă aproape brusc. Profesorul ei a făcut un infarct. Revenit, după boală și-a înjumătățit clasa de vioară pe care o deținea. Rodica a rămas eleva sa. Anduța a fost îndepărtată. Noul ei profesor, tînăr și impulsiv nu a mulțumit-o pe Anduța. Tînjea după vechiul profesor. Pentru ea ceva se sfârșise! După un an, cam prin clasa a 8-a s-a hotărât să se retragă de la Școala de Muzică. Toate rugămințile părinților au fost în zadar. Chiar și rugămințile fostului profesor (pus de părinți) au fost zadarnice. Anduța se hotărîse definitiv și nu a vrut să cedeze cu nici un chip insistențelor lor. Motivul, îl știa numai ea. Se simțise părăsită…frustrată. Ultimul an nu progresase de loc. "Copilul minune" se maturizase. Nu vroia să-și mai poarte aureola cam falsă. Mai tîrziu, în paralel cu altă facultate ea a continuat studiile la o Școala de Artă, încă 5 ani absolviți și cu diplomă de absolvire . Cu "Balada lui Ciprian Porumbescu" se clasase, din nou printre primele locuri, într-un concurs neprofesionist... A ajuns să interpreteze și "Concertul de Mendelshon Bartholdy" chiar pe scena filarmonicii ieșene. Atunci a "căzut de pe coardă", cum ai cade pe gheață ... cum se spune. A dat-o în bară! De emoții, piciorul drept începuse să-i vibreze puternic. După alte cîteva pasagii a sărit cîteva note din concert, tocmai pe coarda mi. Acompaniamentul de pian s-a întrerupt... ca la
un semnal. Rămăsese singură în fața publicului. Cu greu a reluat tema din nou. S-a tezit la sfîrșitul concertului fără să-și aducă aminte că ea este
interpreta. De multe ori își amintește această scenă. Pe fața ei îmbujorată de efort se citea totul, ca într-o carte deschisă. Publicul a primit-o cu căldură. Oricum concertul depășea puterele unui copil. Era ca un triplu salt executat pe gheața topită! S-a retras din viața muzicală și artistică chiar în acea seară. Copilul matur a simțit adevărul limpede. Nu era făcută pentru scenă. Nu putea fi solistă. A continuat să cânte în orchestră. I se părea tot timpul cu ocupă locul cuiva, că ea nu merită această onoare. Turneul care a urmat ca simpla orchestrantă, chiar și-n Statele Unite ale Americii nu au bucurat-o pe Anduța. Cariera violonistică n-a fost să fie pentru ea. Mâna
stângă, operată în urma unui traumatism de studiu, după acest turneu cu concerte zilnice, obositoare și lungi si repetiții dimineața, într-o orchestră au făcut-o să se lase definitiv de vioară, la doar 34 de ani. Ce s-a întâmplat cu generația următoare născută în muzică și poezie a fost ca o pedeapsă pentru ea! Fata ei, Zinette s-a lăsat de vioară în culmea gloriei,
exact la aceiași vârstă, cântând concertul de M.Bruch! I-a spus mamei ei, fără ocolișuri:
"Mamă, eu vreau să mă joc, să am copilărie, mă las de vioară!" Cu toate insistențele ea a procedat la fel, precum ea cu mama ei Rașela. "Cea mică", Noemi a studiat mai puțin vioara. În facultate a apărut acasă cu o orgă electronică cumpărată pe banii ei, munciți. A zis că, " de ce n-am dat-o la pian", ca un făcut!?
Pe Rodica Iosub cred că o cunoaște toată lumea! A cântat și, poate o să mai
cânte sub bagheta lui Zubin Mehta. Locul ei de muncă este în orchesta simfonică din Tel Aviv. Deci, profesorul n-a greșit prea mult, a avut
viziune! Din când în când Anduța merge s-o asculte și s-o vadă. Rodica e neschimbată. Parcă-i lipsesc codițele împletite de mama ei, strâns...
strâns.
Totuși, după ani, Rodica s-a plafonat oarecum! Nu a mai repetat performanța solistică, n-am mai întâlnit-o ca solistă doar la Tv retrospectiv ! Poate e mai bine să te retragi la timp, în plină glorie! Valabil și pentru mine, nu trebuie să mi-o spună nimeni !