E prima sa lansare de carte. Un volum conținând câteva nuvele si o groaza de poezii scrise din suflet; fiecare cuvânt lăsat in cartea aceea semnificând o parte din propriul sau eu. A muncit mult pentru ocazia aceasta, a alergat pe la atâtea edituri încercând sa își publice cartea, si in sfârșit cu ajutorul unui prieten, scriitor si el, a reușit. Si-a văzut visul împlinit.

Lansarea are loc intr-o mica cafenea alături de parcul Cișmigiu, invitați? Mulți dintre prietenii săi de pe site-ul pe care publicase atâta ama de vreme, prieteni ce poate îl admirau mult, prietenii săi cei mai de preț, șotia sa, si câțiva din profesorii săi de facultate, majoritatea fiind dintre cei la care era cursant si inca unul pe care nu îi mai predase de vreo doi ani, critic literar, un om foarte mizer,dar care, auzind de lansarea studentului sau, ținuse morțiș sa fie si el invitat.

Câteva cărți semnate, o groaza din prietenii săi vorbind despre el si scrierile sale, păreau ca toți vorbeau din inima, încercau sa spună ce înțeleseseră ei din vreo poezie sau din vreo simpla nuvela, toata lumea se simțea bine, sau dădea impresia ca se simțea bine. Soția lui, stătea ascunsa intr-un colt al cafenelei, privind cu lacrimi in ochi către soțul sau, trăind poate la fel de intens bucuria acestuia. La bar se servea aproape orice tip de băutura, așa ca profesorul nostru se pilise… un pic mai mult, așa ii era felul, ce… nu trebuia sa dea el socoteala mojicilor ălora care se autointitulează scriitori. El l-a citit pe Baudlere si pe Moliere, a fost contemporan cu Sadoveanu si Nichita Stănescu, si ăștia, mojici ăștia vin acum sa spurce operele acelea literare, epoca de aur...

Vine si rândul lui sa spună câteva cuvinte si considera ca totuși trebuie sa spună câteva cuvinte de admirație, ca de… autorul i-a fost student. Se urca pe scena, mai mai dărmând microfonul si își începe cu o voce bâzâită discursul. „ … Scriitorul … are un stil aparte, foarte bogat in simboluri… etc…”

Câțiva din prietenii săi, scriitori mai vechi pufnesc ușor in ras in primele rânduri. El știe foarte bine de ce si aproape ca roșește. Aproape același discurs îl ținuse si pentru fiecare din cei ce începuseră sa rada, aproape de fiecare data aceleași cuvinte folosite, incluzându-i pe toți parca intr-o unitate oiasca, cu același stil si aceleași semnificații. Omul vorbește mai departe, neobservând privirile ironice ale celor din sala, in fond ce l-ar interesa pe el? El e profesor universitar si critic literar… El l-a citit pe Călinescu din scoarța in scoarța. Când termina de vorbit, e aplaudat cu mare verva… doar e critic literar, nu?

Seara e necesar ca tânărul autor sa cheme un taxi ca sa îl duca pe profesor acasă, simțindu-se jenat fata de publicul format din prietenii săi, pentru scenele făcute de acest om… Dar omul acela era profesor universitar si critic literar, ce conta pentru el mojicii aceia!