Performanță


Rotundu Marius nu era bucureștean. Poate de aceea a pus ochii pe o tânără ingineră ca și el, doar că era cu cinci ani mai în vârstă și după numai două luni de locuit în gazdă la dumneaei, s-au căsătorit. În șapte ani, scumpa lui soție, i-a făcut trei băieți, unul mai dolofan ca altul.
Prea puțin se cunoștea în uzină cum decurge menajul familiei Rotundu. Până în ziua când inginerul Marius, urmând niște cursuri de reciclare, și-a pus în cap să aplice teoria „drumului critic” și a „metodei PERT” pe care tocmai le învățase, în viața sa personală.
Așa a ajuns să-și noteze programul zilnic pe o filă păstrată într-un dosar pe care scrisese „Analiza drumului critic pentru stabilirea programului optim al unui inginer tată a trei copii”.
Varianta numărul 13, rătăcită din întâmplare printre alte hârtii oficiale, a ajuns pe biroul directorului. Când acesta citi titlul „Metoda PERT, program de optimizare a muncii unui inginer”, găsi de cuviință să aprofundeze subiectul și scrise rezoluția fără a citi mai departe:
„Se convoacă marți 20 septembrie ora 1330 ședință de analiză cu personalul tehnic. Va prezenta problema tovarășul Rotundu Marius.”
Când acesta primi de la secretară înștiințarea, să-i cadă cerul în cap ... Apoi se gândi că n-are altă soluție și orice s-o întâmpla va citi programul zilnic din varianta numărul 13. A început cu vocea tremurată :
Ora șase dimineața, deșteptarea. Spălatul pe dinți, bărbieritul, toaleta, 10 minute. Pregătirea pachețelului de mâncare, servirea micului dejun, lustruitul pantofilor, încălțat, îmbrăcat, mers pe jos până la stația troleibuzului, douăzeci de minute. Așteptarea în stație, deplasarea troleibuzului, între 20 – 30 minute. Ajuns la serviciu la fix, adică la ora șapte ...
Între șapte și șapte treizeci, pregătirea cafelei. La 730 , rondul prin uzină, ce faci nea Gică, cum îi merge feciorului matale ? Þi-ai făcut rost de murături, grozav, zici că erau gogoșari în Obor, după program mă duc și eu, doar știi, am familie grea, punem la borcane, nu pentru noi, pentru ăia mici, n-am probleme, mănâncă și ciorbă de bolovani dacă le dau.
La ora opt, discuție cu șeful de serviciu. Tovarășe inginer, am controlat muncitorii și am luat câteva măsuri P.S.I. Nimeni nu s-a prezentat sub influența alcoolului ... vreau să spun, pentru azi nu sunt probleme, ... știți, am o rugăminte, la ora nouă, mă-nvoiți pentru cinci minute ? Am auzit că sunt gogonele în piață. Bine, bine, să nu fie mai mult de o jumătate de oră. La ora opt treizeci îl salut pe paznicul de la poartă și-i spun că nu întârzâi mai mult de o oră.
Între nouă fără un sfert și nouă treizeci, dau o raită prin piață, cumpăr cartofi, două verze și prune. De gogonele mi-am adus aminte când am văzut paznicul mâncând roșii cu brânză. Era ora zece. Ceva deosebit, m-a căutat cineva ? Nimeni ! Mai vorbesc câteva minute cu paznicul, e bine să fii în relații bune cu toți salariații și îmi fac apariția la birou.
Timp de o jumătate de oră, fac odihnă activă, lectura ziarului.
Pe la unsprezece, o nouă raită prin uzină. Cam încet nea Gore, cam încet ! Cum vrei să crească productivitatea dacă te fâțâi de colo, colo ?
La 1130 , pauza de masă, iar după asta rezolv problemele curente. Azi nu prea au fost, așa că îmi pregătesc lecția–conspectez tema la invățământul politic– adică îmi scot ideile. La 1330, verificarea bancurilor de lucru, ultima pe ziua de azi, apoi mă înființez la șefu să mă învoiască să duc cumpărăturile acasă. Să te întorci, îmi spune el apăsat, înainte de a pleca. Fiindcă nu-mi spune niciodată la ce oră, mă întorc totdeauna, a doua zi la șapte ... .
Ora paisprezece și douăzeci, descui ușa apartamentului și-alerg în dormitor la ăla micu. Orăcăia de l-auzeam de jos. Îl desfăș, îl șterg la fund în cea mai mare grabă și caut din priviri schimburile. Soția mi le lasă totdeauna în dulăpior, pe raftul al doilea. Azi nu sunt. Nici pe frânghie în bucătărie, nici pe balcon, nici în baie. Caut de năuc și ăla micu orăcăie, orăcăie. Cineva sună la ușă. Iau cearșeaful din dormitor și-l înfăș cu ăla. Soneria e din ce în ce mai insistentă. Alerg la ușă și deschid. Tanti Măriuța, a zis că a lăsat rufele la uscat în spălătorie. Bine, mulțumesc. Putea și ea să-mi lase un bilet, mi-a dat tot programul peste cap.
Este 1445 și încă n-am plecat să-l iau p’ăla mare de la școală, e în clasa întâia. Ora 1500 , îl aștept pe Doru în curtea școlii. La 15 și 10 încă n-a apărut. Urc până în clasă deși n-avem voie. Fiu-meu se moșmondea să-și încheie nasturii la haină. Îl îmbrac și-l trag grăbit după mine. Orăcăielile lu’ ăla micu se-aud iar pe scările blocului. Alerg la Puiuțu sărind câte două trepte. Reușise să-și desfacă cearșaful și se mozolise tot. Încălzesc apă la aragaz, îl șterg mai întâi cu vată înmuiată în apă, apoi cu vată înmuiată în spirt. Iau schimburile de la spălător și-l înfăș cum se cuvine.
E ora 1600 și Doru încă n-a mâncat. Încălzesc supa cu găluști, iahnia de fasole și fac două ochiuri la capac. Mâncăm în tăcere în bucătărie. Sunt nervos și i-am cerut lui Doru să nu-mi pună întrebări. La ora asta, trebuia să doarmă de mult. Adică între 1600 și 1800 . Îl culc pe Doru și merg la grădiniță după Dragoș, mijlociul. Am întârziat și-l găsesc singur, plângând cât îl ținea gura.
La ora 1800 prepar sucul de morcovi pentru Puiuț. Nu plânge, așa că nu-l mai schimb încă odată.
Ora 1830 . Cad la învoială cu Dragoș și Doru să le citesc o poveste. Apoi mai vor una. La a treia n-am mai avut spor, țipa iar Puiuțu. Îi dau să sugă Robebi. S-a făcut ora 1900 . Dau drumul la televizor și-ncep scrierea cu Doru. Litera P mare de mână. Dragoș construiește un castel din cuburi. Se plictisește și părăsește camera. Îi atrag atenția să nu facă prostii, că n-am timp de el, fac socoteli cu Doru.
Un fum înnecăcios năvălește brusc în cameră. Dau buzna în bucătărie și-l găsesc pe Dragoș sfârâind la aragaz o bucată de cauciuc dintr-un pantof vechi. Prăjeam creveți tata, mi-a răspuns în timp ce-i îndesam ghionți în spate. Am stins televizorul și i-am făcut morală 15 minute. Între timp am pierdut lumea copiilor și nu-l mai pot potoli pe Doru. Ca să-i țină isonul, plânge și Dragoș. Ca un făcut, începe și Puiuțu. Tăceți, strig deodată și câteva clipe s-a făcut liniște. Apoi Puiuțu începe cu și mai mult elan. S-a făcut ora 2100 . Îl înfăș pe Puiuțu și-i tamponez pulpele cu pudră de talc, i s-au înroșit de tot. Încălzesc budinca la cuptor și mâncăm toți în bucătărie. Dragoș vrea o poveste. Doru vrea o poveste. Eu vreau să nu mai aud pe nimeni.
S-a făcut 2130 . Fac pătuțul lui Dragoș, apoi pe al lui Doru și le cer să se dezbrace. Dau drumul la televizor. Este 2145 . Aud soneria și deschid. Mama, mama, sar bucuroși Dragoș și Doru. Puiuțu ca la comandă urlă cerându-și drepturile. De nimic nu ai grijă, lași totul în seama mea, zice Măriuța.
N-ai culcat copiii, trebuiau să fie în pat de la ora nouă, acum e zece. Puiuțului nu i-ai dat grișul, e aici în dulap, întreg. Cearșaful ăla mototolit ce caută în baie ? Îi ascult sfaturile și sunt atent la starea vremii ce se transmite la televizor, pentru a ști cum să mă-mbrac a doua zi.
Deși Măriuța e nervoasă, e tare plăcut când e toată familia acasă. Pe la ora 2300 , ajungem în pat. Eu dorm pe partea stângă, ea pe partea dreaptă, deci spate în spate. Eu dorm la perete, ea la margine. Recunosc, dormind astfel, sunt mai câștigat. Noaptea, când se trezește Puiuțu, nici n-o simt cum se dă jos din pat.
Concluzii la varianta 13.
Se mai pot optimiza următoarele :
1. Distanța parcursă pe jos de acasă la troleibuz și înapoi.
2. Respectarea cu desăvârșire a programului pentru Puiuțu, Dragoș și Doru. În acest scop, Măriuța va face zilnic exerciții de îmbrăcat și dezbrăcat cu cei doi băieți mai mari, iar pentru Puiuțu, schimburile vor fi păstrate totdeauna la vedere și în ordine desăvârșită.
3. Ciupirea din program, cel puțin ca și mine de către Măriuța. Se va avea în vedere, în prima etapă, depășirea pragului pshihologic de 45 minute la care ea s-a stabilizat.
4. Imprimarea la cei doi băieți mai mari, a ordinei, disciplinei și a respectului față de părinți, care se sacrifică spre binele lor.
5. Folosirea semnelor sonore pentru potolirea Puiuțului când orăcăie. Se vor experimenta țignalul, muzicuța și în cazuri mai grave chiar o sirenă de alarmă !

Octombrie 1984

Nicolae Aurelian Diaconescu