Þiganca ședea direct pe pământul gol cu fustele împrejuru-i, încât privită de departe părea o floare uriașă, pestriță. Cu harul ei înăscut de-a opri trecătorii, striga neobosită :
- Hai la țâganca să-ți spuie adevăru`, să-ți dăscânte de făcătură, de zburătură, deochetură...
Trecătorii n-o băgau în seamă, poate din când în când o mai privea câte un bărbat, niciodată nereușind să găsească drumul spre ochii ei de culoarea mierii.
O femeie între două vârste o privi furiș pe frumoasa țigancă, o clipă doar, și aceasta, cu ochiul format asupra celor ce-o căutau i se adresă:
- Hai doamnă, vino aici să-ți spuie vrăjâtoarea de ce suferi matale...
Femeia se apropie cu pas nesigur și-ontrebă aproape șoptit pe ghicitoare ;
- Știi să citești norocul în palmă?
- Știu dă toate, dă mâna la mine încoa să-ți spui dă soarta și ursita matale. Aoleu! ce mână ai, ești ceva prefesoară sau doctoriță, așa-i?
- Sunt învățătoare...
- Matale suspini după un bărbat frumos care te-a lăsat pentru una mai tânără cu foc în sân șî venin în inimă!
- Spune mai departe...
- Ce să-ți spui mâncaț-aș gura? du-te șî tu la coafor ca doamnili astea, schimbă-te la haine, taie fusta că ai corp frumos, ești slabă. Apoi ieși în calea lui, ademenește-l cum știi tu, io-ți dăscânt dă ursită dacă vrei să-l scot în calea ta!
- Descântă-mi!...femeia închisese ochii și lăsase mâna cu totul în mâna fierbinte a țigăncii....

Lună, lună,
Vârgolună,
Tu ești mândră și frumoasă,
Tu ești a nopții crăiasă.
Tu cal ai,
Dar frâu nu ai,
Na-ți ție brâul meu
Și fă frâu calului tău,
Să mergi după ursitul meu.
De a fi de-aici din sat,
de-a fi din celălalt sat,
De-a fi dintr-al treilea sat,
Sau dintr-al noulea sat,
Nu-i da stare
Și-alinare!
El să nu poată dormi,
Să nu poată odihni,
Pân' la mine n-a veni.

Þiganca trăgea cu sete din țigară, iar femeia de lângă ea observă că purta un copil în pântec. Simți un gust de fiere în gură și-ontrebă pe ghicitoare:
- Nu-i face rău copilului fumul?
- Nu-i face doamnă, dă-l dracu` că e țigan...gata! să ai noroc!