Ochiul de apă albastră înconjurat de gene arcuite, trunchiuri aspre de palmieri, era nemișcat pe obrazul galben, zbârcit, plin de dune al deșertului.
Rajastan. Un nume ca-n „O mie și una de nopți”.
Ceasurile solare sunt îngropate parțial de nisipul care aici nu e timp, și stau uitate de zeci de generații. In deșert, mișcarea diafană a lunii măsoară densitatea orelor. Luna plină… Lună nouă… Lună plină.
La marginea lacului se află Pushkar, un orășel somnolent în care aproape tot anul nu se întâmplă nimic. In căldura sufocantă e atâta nemișcare, încât și gândurile se împotmolesc precum lumina în miere. Doar vântul cald, obraznic, neobosit mozolește trupurile femeilor ce duc pe cap ulcioare rotunde de lut, pline cu apă.
Însă cele patru zile și nopți de toamnă, în care luna plină modelează umbre stranii în deșert, îi transfigurează fața și, atunci, orașul se metamorfozează subit în gazda celui mai mare târg de cămile din lume. Sute de mii de nomazi, locuitori ai deșertului, își întind aici corturile cât vezi cu ochii, se întâlnesc ca să cumpere sau să vândă cămile, cai, vite, sau să-și caute viitoare neveste.
Azi va fi prima noapte cu Lună plină și Pushkar vibrează. Aerul e greu, îmbibat cu voci, zgomote de motoare răgușite, de mirosuri exotice și de culori aprinse, în care un soare în cădere mai încearcă să impună niște grade celsiusiene.
Miile de focuri din fața corturilor clipocesc în noapte, parcă în competiție cu stelele pâlpâitoare prinse în basmaua neagră a cerului. Copite neliniștite mai ridică praful, maxilare păroase încă mai rumegă în tăcere, iar mame tinere își cheamă copiii la culcare în amalgame de cuvinte din care nu înțeleg nimic.

Rami are 38 de ani, arată de 60, dar are o agilitate de puști de 15 ani. E crescător de cămile nomad care vine în Puskhar de când se știe. Pielea lui oacheșă, tăbăcită de soare, vânt și nisip, strălucește în jocurile de lumini ale flăcărilor, iar cărbunii vii și lucioși ai ochilor măsoară realitatea printre crețuri de zâmbet. Dacă tot n-am vrut să-i cumpăr încă una din cămile, care după părerea lui doctă mi-ar fi rezolvat pentru eternitate toate nevoile alimentare și de transport, Rami m-a invitat la masă.
Stăm amândoi pe nisip în fața cortului, lângă focul în care turte de balegă ard mocnit, și bem din ceșcuțe miniaturale un ceai aromat. Fumul acru, îndrăgostit de hainele mele, mă mângâie cu gesturi lascive, fără să țină cont de împotrivirea pulmonară pe care i-o arăt.
Rami povestește despre deșert, despre India, despre reîncarnare, mai toarnă câte un ceai din ibricul secular ce sâsâie șerpește pe jăratic și începe să-mi spună povestea fetiței șoricel.
„Cu multe sute de ani în urmă, trăia undeva departe, în Nord, într-un sat uitat de lume, un înțelept. Oameni din toate colțurile țării veneau să-i ceară sfatul și să-i asculte vorbele.
În fiecare dimineață, la răsăritul soarelui, el urca încet dealul de la marginea satului și se așeza sub copacul lui preferat meditând ore în șir… Și așa, într-o zi pe când stătea în poziția de lotus, a simțit că i-a căzut ceva în palmă. A deschis încet ochii și a descoperit un pui de șoricel care probabil căzuse din ghearele unei păsări de pradă. Folosindu-și puterile supranaturale, a transformat acest mic pui de șoarece într-o fetiță. Mai târziu, când a coborât dealul, în drum spre casă, a luat-o de mână și a spus tuturor că fetița e fiica lui. Acasă, soția l-a privit surprinsă, dar nu a comentat în nici un fel apariția copilului...
Anii au trecut, iar fetița a devenit o fată tânără, frumoasă. Într-o bună zi, soția l-a întrebat: ,Nu crezi că fiica noastră ar trebui să se mărite?’ El a privit-o cu duioșie și i-a răspuns ,Și eu mă gândeam de o vreme la asta, însă aș vrea să-i găsesc cel mai bun soț posibil’. ,Eh, și tu’, a zis femeia, cum spun în general femeile cu simțul lor practic, ,Cel mai bun soț posibil!?. Dacă începi așa, poți începe direct cu zeul Soare, că el e cel mai bun … Hai fii serios, uite, aici în sat sunt mulți băieți de treabă care ar dori-o de nevastă pe fata noastră’. ,Nu’ zise bătrânul. ,Eu vreau pentru ea pe cel mai bun. De fapt ideea ta cu Zeul Soare e bună și am să văd ce pot face’. Folosindu-și din nou forțele neobișnuite (o fi fost Internet-ul?), a luat legătura cu Zeul Soare. Zeul Soare s-a arătat încântat de propunere, după ce a văzut fata care tocmai atunci întindea la uscat niște rufe proaspăt spălate. Bătrânul a mers la fiica lui și i-a spus ,Uite, fata tatii, Zeul Soare ar dori să te ia de nevastă. E o onoare pentru noi ca tu să fii soția lui’. Fata s-a uitat printre genele-i lungi la părintele ei și a zis: ,Ah, tată… Zeul Soare mă onorează, dar, crede-mă, nu ne potrivim, e așa… rotund și roșu la față, nu-mi place de el. Nu ști pe cineva mai bun?’ ,Mai bun ca Zeul Soare?’ a întrebat mirat bătrânul. ,Cine poate fi mai bun decât Zeul Soare?’ Fata și-a privit tatăl ușor amuzată și a spus ,Întreabă-l chiar pe el, poate îți va spune’. Auzind întrebarea, Zeul Soare l-a privit mirat și a exclamat: ,Mai bun decât mine? Cine poate fi mai bun decât mine?’ … Apoi, după o scurtă pauză, a continuat: ,Poate Zeul Nor ..., că mă poate acoperi … și, dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, e mai bun’.
Zeul Nor a fost și el încântat de propunerea bătrânului ,dar fata i se plânse iar: ,Ah, tată, nu-mi place, e așa morocănos și plicticos, nu, nu îl vreau’. Atunci, bătrânul îl întrebă și pe Zeul Nor cine-i mai bun decât el. Acesta a stat puțin pe gânduri și a răspuns: ,Mai bun decât mine s-ar putea să fie doar Zeul Vânt, că mă poate împinge de ici colo-colo pe cer, deci…, dacă privim lucrurile din acest punct de vedere, e mai bun!’
La vederea Zeului Vânt, fata a început să plângă și printre lacrimi a zis: ,Tată, ce să fac cu un astfel de soț?… E tot timpul plecat de acasă, nu ști pe unde bântuie … N-am nevoie de așa ceva. Poate îmi găsești ceva mai bun!’ Bătrânul și-a privit fata cu drag și i-a pus și Zeului Vânt deja prea cunoscuta întrebare. Zeul Vânt s-a oprit o clipă din eterna-i mișcare și a spus: ,Mai bun decât mine e doar Zeul Munte, că mă poate opri, … deci dacă privim lucrurile din acest punct de vedere e mai bun’.
Zeul Munte s-a lăsat și el ușor convins de frumusețea fetei care însă nici nu a vrut să audă de un măritiș cu un asemenea colos… ,Mai bine plec în pribegie… ce să fac cu gigantul acesta greoi?’, a spus ea privindu-și tatăl. Obosit, bătrânul i-a pus și Zeului Munte întrebarea. Zeul Munte a stat puțin pe gânduri și a zis: ,Mai bun decât mine e doar Zeul Șoarece, că poate săpa în carnea mea câte găuri vrea…, deci privind lucrurile din acest punct de vedere, e mai bun’.
La vederea Zeului Șoarece, fata a țipat de bucurie și a spus: ,Tată, acesta e bărbatul pe care mi-l doresc. Poți să mă faci’ …
Un gest ușor al mâinii… și cei doi șoricei au dispărut în tufișuri….
Câteva zile mai târziu, când stătea din nou sub copacul lui preferat, bătrânul a constatat cu seninătate: ,Ce fascinantă e viața, în ciuda tuturor alternativelor, fetița șoricel nu și-a putut tăinui adevărata natură a ființei’.”

Rami m-a privit intens zicând că, dacă voi înțelege asta, voi înțelege mai ușor India și sufletul acestui popor.

…ceaiul era deja rece când m-am ridicat încet din amorțeală cu gândurile încă la fetița din poveste, la spiritul hindu, întrebându-mă care este adevărata natură a sufletului meu.