Întinse mîna către cer și dintre toate stelele, o alese pe cea mai sclipitoare.
Apoi, fără cuvinte, i-o dărui ei.
Cuvintele ar fi fost inutile , așa că ea, o lua cu grijă și îi mulțumi din priviri. Își așeză apoi steluța în păr...așa, ca pe o floare.
Mici scîntei alunecară pe umărul ei, împodobindu-i astfel rochia de seară.
Acum semăna cu o prințesă.
Cu sufletele unite, inimă lîngă inimă, începură să danseze, un dans fără sfîrșit.
Cînd se opriră, roua dimineții îmbrațișa firul ierbii. El îi mulțumi pentru dans și împreună, așteptară răsăritul de soare. Fără cuvinte...