o primăvară


Nuntă între alburiile păsări, lăsând în urmă cocori fără riduri, simple fericiri îmbrățișând rostul cu doar un lotus pe ape, mirându-se lin de o reverie a spinilor ce nu au mai crescut de-atunci trandafiri. Tărâmuri fără de albastru nu s-au inventat decât o singură dată, pe vremea când voi fi fiind zâmbetul muntelui stâncos de la poalele vieții. Mai știi ce târziu s-a făcut mâine, când verdele s-a răsucit într-o elipsă de rouă?



o vară


Paradisul se îmbracă în portocali, ți-am povestit peste alți o mie de ani, și iar râzi ca ploile între vise! Cât să mai îndur a-ți înălța cântul ondinelor mai aproape de fruntea îngemănată în alb de pește tăcut? Cerurile au cumpene vii, spre carnea lor jocul se face polen de stele. Ai vrea să descânți acum și caisele rumene de amiezi înfirbântate, făclii? Niciodată nu este ajungerea ruginită, niciodată apele nu corodează viața. Voi deveni. Mâinile mele se răsfrâng în nisipuri strivind perle pe alte șiraguri de vieți. Voi lua pietrele, Sisif își duce acum veacul în ape. S-ar putea să scriem un mit mai aproape, mult mai aproape de noi.




o toamnă


Mi-ai da pământul în foșnet de mistere neîntârziind arama și tristul fulger în tăcut legământ cu frunzele. Tu lași urme de grâne pe copaci și spui că olarul își înmoaie reveria în inimi cărunte. Știi că niciodată pasărea nu oftează după cel care a plecat? Doar sâmburii îi știu surâsul, rămași așa, în mirare, ascultând ploile pe streașină într-un echilibru al nopților. Ce înălțare spre caldul tărâm al soarelui mereu neapus. Zeii? Hai să îi ducem la culcare, deja focul trosnește în noi!




o iarnă


Lasă-mă-n alb, transparentul meu vis se topește în miez de nucă ars pe o jumătate la tainică cină. Eu îți las ceva mai căzută blana zăpezilor târzii, când gerul e blând, învăluit în raze de copil. Știi, turta dulce are mereu mierea clipelor pe la colțuri. Covorul nu este decât firul prea tors de mâini adormite deja. Îți amintești gutuile coapte mult prea devreme? Deschide ferestrele, mai lasă-le ceva anotimpuri să se lumineze pe pleoape. Pervazul nu este decât... etern anotimp.



va urma