poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4360 .



Lae față în față cu „Sfântul“
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dusan Baiski ]

2005-04-20  |     | 



Lae se apropie cu pași mărunți de armoar. Trase cu delicatețe sertarul. Ridică vârful unei batiste frumos călcate. Simți furnicături până-n vârful urechilor. „Băga-mi-aș...“ – murmură. Pipăi cu degetele. Bătăturile din palmă îl ardeau. Și totuși! Cutiuța de tablă, mare cât o monedă veche de cinci lei, se afla acolo unde o pusese. O apucă tandru cu degetele și o scoase la lumină. Nici măcar nu o deschise și deja-i mirosea a camfor în toată camera dinspre stradă. Îi mângâie fericit steaua roșie de pe capac. Bietul curcan „Pauker“, cel care slujise de catalizator în munca de convingere a domnișoarei Herta de la farmacie pentru ca domnu' Lae să obțină alifia minune, era deja de mult oale și ulcele în buda domnească a lui herr Franți, soțul lui frau Herta și, totodată șeful acesteia. Când s-a dus la frau Herta să-i propună schimbul, aceasta s-a uitat la el stupefiată. Adică domnu’ Lae a găsit o monedă romană dând cu plugul prin grădină?, l-a întrebat. Nu, a răspuns el. Domnu’ Lae dorește o alifie într-o cutie cât o monedă romană, adică românească. Deci frau Helga nu trebuie să-i dea bomboane contra monede, așa cum le dă copiilor care aduc monede bătute de la Hadrian încoace, până la regele Mihai, găsite de bețivii satului în fundația viitorului magazin sătesc universal, ci o alifie într-o cutie cât o monedă contra curcan baban. Una dintr-aia care face minuni. Vietnameză. De război. Doamnei i-au lucit ochii. Schimbul reciproc avantajos a fost acceptat pe loc. Domnu’ Lae a jubilat în sinea lui. O și vedea pe nemțoaică, de slabă ce era bună doar de scoabă la cornișele din pod, înfulecând un ditamai țâmp de curcan crescut cu bunătățuri din grădina lui Lae din Satu Nou.
Multe auzise Lae despre această cremă. Chiar și faptul că noul produs farmaceutic prezent în rafturile lui Franți se datora lui Pișta brigadierul, un ungur gras ca o sârmă, primul și singurul voluntar pentru frontul antiamerican din Vietnam. Se așeză pe scaun. Puse cutiuța aurie pe masă, cu steaua roșie în sus. Își duse mâinile împreunate la bărbie și oftă prelung. Luă iar cutiuța în palme. O prinse în degete și-i săltă capacul. Mirosul de camfor umplu soba mare în câteva secunde. Lui Lae îi dădură lacrimile. Inspiră adânc. Apoi pipăi îndelung prin buzunarul șorțului de lucru până dădu de cutia de chibrituri. Scoase un băț și, tremurând, îi muie coada în pomada gălbuie și... Atunci își dete seama că uitase de oglindă. Se sculă, luă oglinda de pe perete și se apropie de fereastră. Își deschise gura. Apropie chibritul de măseaua ce părea că-l doare.
- Laeeee!!!
Bățu-i alunecă printre degete pe preșul din cârpe colorate. Împinse perdeaua la o parte. Pe uliță, Dudi stătea de vorbă cu doi domni îmbrăcați domnește, unul înalt, iar celălalt scund și gras, cu mutră de secretar de partid. Acesta ținea în mână o servietă cu încuietori, ca a domnului Titi, fostul perceptor. „La mama dracului să vă ia!“, îi scăpă în gând. „Iar vreo cotă, bătu-o-ar Dumnezeu cel de sus!“ Bietul „Pauker“ tocmai încheiase un lung șir de generații de curci crescute numai Lae știa cum. Și Florica, nevastă-sa, plecată de câteva luni la mumă-sa, în satul alăturat. De fapt, Floricăi îi plăcuse să îndoape gâște. Muiat cucuruz, adică porumb, deschis gâtu’, băgat tolceru’, adică pâlnia, băgat cucuruz umflat pe tolcer în gâtul gâscoasei și gata marfa, zicea femeia. Era bun ficatul de gâscă, auzise Lae. Păi de-atâta cucuruz, e și normal, zicea el.
Dudi dispăru cu tot cu străinii. Lui Lae îi scăpă degetul mare până la fundul cutiuței. După care, cu lacrimi în ochi de la înțepăturile camforului, își unse bătăturile din palmă. Ultima dâră de cremă o puse pe măseaua buclucașă. Nu-l durea neapărat, însă voia să prevină soluția finală, cum spunea Kafka birtașul despre plivitul pirului din grădină. Adică nu voia să pună pe măsea acid de la acumulatorul radioului, așa cum o făcuse vecinul Blagoie din fața casei.
De unde oare-l cunoștea el pe străinul ce oprise mai adineaori în fața casei sale? Și cu cine și-a găsit să stea de vorbă? Cu Dudi Șintăru’, adică hingherul cartierului, cel cu trompeta din pană de gâscă și sacul plin de mortăciuni pe care-l plimba prin sat tot a doua zi dimineață?
- Laeee... unde ești, măăă...?! – auzi Lae din nou.
Dudi nu avea de unde să știe dacă el era sau nu acasă. Bundaș lătra de zor și mușca lătețele din gard.
- Marș, dracu’ să te ia!
Doar cuvântul „marș“ fu slobozit cu putere din gâtlej, fiindcă cele ce urmară le spuse aproape în șoaptă. Dacă tâmpitul acela de câine va continua, în câteva zile putea să schimbe din nou stinghiile. Și numai ce le schimbase pe cele roase. Avea Bundaș ce avea cu Dudi și întotdeauna când îl vedea lătra ca un apucat. Nici nu era de mirare având în vedere faptul că țiganul îl prinsese pe bietul câine blocat în postură de mire cu Brigitte, cățeaua sa, și-i arsese cu sete câteva biciuri pe spinare.
Privi prin ochiurile perdelei. Străinii mai stătură de vorbă câteva minute cu Dudi, după care țiganu-i pofti în casă. Lae chicoti, ținându-se cu mâna de nas. Zâmbetul îi dispăru brusc de pe figură. Individul cel înalt semăna izbitor cu nimeni altcineva decât cu „Sfântul“ de la televizor. De fapt, cu Roger Moore, actorul. „Ce să caute unu’ ca ăla în Satu Nou?“- se întrebă. Se uită iar în stradă. Ceva mai încolo de casa lui Dudi staționa o „Volga“ neagră, masivă, pe care o tot ștergea un tip mărunt și chel. În clipa aceea, barza de pe coșul lui Blagoe începu să bată toaca. Își ținea capul în sus și dădea iute din plisc. Urmă un răcnet puternic. Șoferul „Volgăi“ se luase după doi copii care fugeau pe mijlocul drumului de mâncau pământul, lăsând în urmă un nor de praf.
Lae se uită spre casa lui Dudi. O casă cât grajdul lui Lae, doar că avea două camere și acelea micuțe, cât să-nvârți un ac de cusut și să nu te împungi. La unul din geamuri Dudi pusese un sac de iută, fiindcă cineva vrusese să-i fure mașina de omorât șobolani și spărsese geamul.
Băgău începu să behăie. Băgău era țapul lui Dudi și consolatorul tuturor caprelor din sat. Știa că Dudi se afla în casă și-l ignorase cu desăvârșire. Altfel spus, ajunsese acasă și, contrar obiceiului, trăsese tiliga plină de iarbă până în fundul curții, îl deshămase pe Dartanian, măgarul, și-l legase de tiligă, la mâncat verdeață proaspăt cosită, iar pe el, pe Băgău, nu-l luase încă în seamă.
„Acușa vă săturați voi de Dudi, de Băgău și de Dartanian. O să vă pută țoalele o lună de azi înainte, tăntălăilor!“ - chicoti Lae din nou, cu ochii spre casa vecinului. Se apropie de geam. Nu se vedea nici o mișcare. Nici Bundaș nu se mai auzea. Privi către ușă. Apoi din nou spre geam. Se apropie de telefon. Puse mâna pe receptorul din ebonită neagră. După care îl duse la ureche. Ștolverț, șeful de post, trebuie să știe că în sat se află doi străini. Altfel – Ștolverț oricum va afla – el, Lae, se va număra printre cei care au știut și n-au raportat. Nu demult au prins grănicerii un spion american care a fotografiat Sfatul Popular. Vecinii au dat apoi cu subsemnatul fiindcă nu s-au dus imediat la Miliție să anunțe.
Lăsă receptorul în furcă. „Dar dacă ăștia au venit după cotă?“ – se întrebă. Se cutremură. Își duse palma la nas. Camforul îl reînvigoră neașteptat de bine. Îi simțea mirosul pătrunzător până în creier. Inspiră adânc aer în piept. Atunci auzi behăitul Melaniei. Uitase de ea. Vru să facă un pas spre ușă, însă renunță în ultimul moment. Capra mai putea să rabde. Măcar până dispar străinii cu tot cu șofer și „Volga“ lor neagră pe Ulița Mare.
Bătrânul ceas CFR arăta ora șase și jumătate și străinii încă se mai găseau în casa lui Dudi. Lae se strâmbă. Era aproape sigur că erau de același neam cu Dudi, fiindcă rezistau de atât de multă vreme în putoarea din casa acestuia. Lina îl părăsise de vreo doi-trei ani tocmai pentru că Dudi nu vrusese nici în ruptul capului să se despartă de Băgău. „Ãsta face bani, pe când tu-ngrași căpușele“ – i-a replicat Dudi la proces. Judecătorul s-a strâmbat și a fost de acord cu divorțul. Lina a plecat, Băgău a rămas. Și toată lumea din sat a răsuflat ușurată: Băgău avea să presteze și în continuare servicii de calitate.
„Ãștia nu-s de la percepție“, gândi Lae. Putea să fi ieșit atunci când l-a strigat Lae. S-ar fi descurcat el cumva cu străinii. Dacă erau perceptori, își spuse, atunci ar fi venit neapărat cu domnul Titi ori cu fiu-său, care i-a moștenit funcția la Sfat, dar cu alt nume. Ceva cu f... nu mai știa sigur. Parcă fisc, își aminti.
Ieși tiptil în curte. O dezlegă pe Melania. Aceasta tropăi behăind direct la gardul lui Dudi. În clipa aceea, nimeni nu ar fi putut să spună dacă Melania s-a dus doar pentru că-i mirosea a iarbă proaspătă din tiliga unde mesteca Dartanian de zor ori pentru că dincolo de gardul de lătețe se zbenguia Băgău.
Dinspre sud se auzi un tunet. „Iar au ungurii tragere de seară“, gândi Lae. Dar se răzgândi imediat, cu ochii țintă la cer. Tocmai fulgerase scurt și dinspre Ungaria se auzi iar un tunet. De fapt, la radioul lui, un „București 500“, pe care-l asculta în fiecare seară holbându-se vrăjit la ochiul acela magic, de culoare verde, care parcă era o flacără verde, aflase că urma o săptămână de ploi torențiale.
- Hai, mă, Bundaș... – strigă. Mă, Bundaș, hai încoace...
Câinele apăru de undeva de sub șira de paie din fundul curții. Era foarte apatic, însă Lae nu mai stătu să-l privească. Lae privea țintă la casa lui Dudi. „Volga“ zăcea în ontinuare pe uliță. Nu se vedea nici urmă de șofer. Așadar, străinii se găseau tot în casa lui Dudi. Lae se strâmbă iar gândindu-se la mirosul înțepător al lui Băgău. Când intra țapul în călduri, mirosea jumătate de cartier. După aceea, când îi trecea lui Băgău, mai mirosea doar în curtea lui Dudi...
- Noroc, Lae!
Lae încremeni. Dudi stătea dincolo de gard și urina.
- Fraier ai fost, mă, Lae. Io le-am zis să vină la tine că ai o cameră mai mult, numa’ că tu n-ai fost acasă. Știi... – se apropie Dudi de gard, încheindu-se la șliț. Dacă stau ăștia trei nopți la mine, îmi mai cumpăr un măgar... Ha, ha, ha... Două ceasuri le-am povestit cum dispare Băgău noaptea și se duce la femei. Se uitau la mine ca la șuncă.
- Da’ cum au ajuns la tine, mă, Dudi? Nu puteai să strigi mai tare. Eram acasă.
- Mă, Lae, Băgău o să fie actor mâine, mă. Ãștia fac un film despre nu știu ce frate a lu’ Dracu, Dracula, parcă așa au zis... Da’, știi cine-i ăla cu ochi albaștri?
- Nu... da’ puteai să strigi mai tare...
- Sfântu, mă, ăla care joacă sâmbăta la televizor în Sfântu...
- Cum dracu?! Hă, hă, hă, auzi, vine Sfântu-n Satu Nou, să facă film cu țapu’ lu’ Dudi...
- Zău, mă, Lae. Îmi povestea românu nost, că zicea românește ce zicea englezu’, că Dracula, parcă, ar fi avut un frate, Drăgulă, un bețivan mai rău ca Ciușpais. Că Dracula se prefăcea în vampir și sugea sângele la oameni. Da’ frate-său trăgea la măsea...
- Du-te, mă, Dudi, că te-aude și Băgău cât de bine minți și te lasă-n curu’ gol. Hai, mă, lasă vrăjeala... Măcar mie puteai să-mi spui adevărul...
- Să mor dacă te mint.
Atunci se văzu un fulger orbitor și trăsnetul nimeri într-un salcâm de pe uliță. Dudi și Lae se holbară unul la altul. Apoi fugiră fiecare la casa lui. Bundaș dispăru scâncind de frică în grajd. Și atunci se slobozi potopul.
Se făcu miezul nopții și continua să plouă cu găleata.
***
Se făcea că el, Lae, zboară pe deasupra gardului. Zbura cu fața în sus, paralel cu pământul și cu picioarele înainte. Nu prea sus, fiindcă mai simțea uneori câte-un bolovan zgândărindu-i noada. Se sforța un pic și, cumva stors de vlagă, reușea să prindă o oarecare înălțime. Atât cât să nu mai dea cu fundul de bolovani și ciulini. În stânga zări un lac imens, pe urmă un râu care curgea năvalnic pe lângă el.
- Laeee…
Se prăbuși pe malul râului. Strigătul venise de nicăieri. Încercă să se ridice din nou. Plutitul acela era foarte reconfortant. Însă nu mai reuși nici măcar să-și ridice capul. Iar picioarele-i erau ca de plumb.
- Laeee, scoală mă…!
Râul dispăru. La fel și semiîntunericul acela moleșitor. Lae întredeshise ochii. Auzi bătăi în geam. Afară se făcuse binișor de ziuă.
- Ce vrei? – întrebă el, buimac. În urechi încă-i mai clocotea furios râul din somn.
Fără îndoială, cel care bătea în geam și-l striga nu era nimeni altcineva decât Dudi, prăpăditul de Dudi, nenorocitul de țigan, pramatia dracului, jigodia… Se ridică în capul oaselor. O durere surdă îi străbătu pieptul. Era de la reumatism. Acolo îl durea întotdeauna când ploua. Sări în picioare. Uitase s-o lase pe Melania în grajd. Iar peste noapte o fi udat-o ploaia ciuciulete.
- Hai, mă, Lae, scoate calu’ că ăștia vor să plece și nu pot!
- Da’ de ce nu pot?
- Li s-o împotmolit mașina aia cu nume de râu...
- Mureșu’?
- La dracu, Lae, că Mureșu’ nu curge prin Moscova. Volga aia, cum dracu-i spune. Aia neagră, de aseară, din uliță... că ai văzut-o și tu, ce naiba!
Lae se încălță. Își târî picioarele până la geam. Trase perdeaua. Afară încă mai ploua.
- Hai, Lae, că domnul Rojer Mur trebuie să se ducă până la Sfatul Popular după autorizația de filmare...
Da, ăsta era, răcni Lae de bucurie, dar numai în gând. Străinul acela înalt, cu ochi albaștri, era Roger Moore, actorul care-l juca pe „Sfântul“. Acum stătea între Dudi și alți doi indivizi. Aceștia din urmă se certau. Ziceau ceva de ploaie și de Paști. Și de mamă. Lae lăsă draperia să cadă la loc.
- Murgu-i beteag, mă. Și-o scrântit un picior la groapa de pământ galben. Șchioapătă. Ia-ți măgaru’, că și-așa vrei să-ți mai cumperi unu’.
- Hai, mă, Lae... Uite, te roagă și tov Micșa de la raion...
- Nu pot, îl doare picioru’...
Lae se întinse iar sub plapumă. Un timp auzi bombănelile celor de afară. Apoi nu mai auzi decât un zumzăit persistent. Închise ochii. Zâmbi. Ãștia n-o să mai vină-n veci pe-aici. Așa noroi ca-n Satu Nou nu mai există nicăieri în lume. Când plouă mult, se împotmolesc până și caii. Darămite „Volga“ aia neagră și Sfântu’, gândi. Zâmbi iar. Și la cine și-au găsit să înnopteze? La cel mai prăpădit om din sat. La Dudi. Ori la el i-ar fi putut pune să doarmă în soba mare, dinspre stradă. Două paturi separate... Unde or fi dormit la Dudi? Ãla are și acum nu dricală cu pănuși de porumb, ci cu snopi de ovăz. Că lui Dudi nu-i place cum se face groapă-n patul cu dricală din pănuși. Nu, n-or să mai vină ăștia să-l filmeze pe Băgău în vecii vecilor. Auzi tu! Pe Băgău, pe Dudi... Pe nima-n drum. Și cine-o fi trebuit să-l joace pe acest Drăgulă, fratele lui Dracula? Dar cine-o mai fi Dracula?
Lae se întoarse cu fața la perete. Închise ochii. După un timp, reuși iar să plutească. Acum plutea mult mai sus. Chiar pe deasupra firelor de curent electric de pe uliță.
***
Se trezi aproape de prânz cu dureri în stomac. Ceasul CFR arăta aproape de prânz. Sări din pat speriat. De afară se auzea behăitul Marilenei. Apoi un tropăit prin pridvor. Se repezi în tindă. Ieși în pridvor. Văzu negru-n fața ochilor. Băgău tocmai o prinsese pe Marilena la înghesuială, între două ciubere, și o consola de zor. De Bundaș, nici urmă. În gardul dinspre Dudi lipseau vreo trei-patru lătețe. Lae porni spre grajd. Ușa de lemn era larg deschisă. Lui Lae inima începu să-i bată cu putere. Porni să alerge. Ajunse. Temerea de moment i se confirmă. Calul lipsea. Hamul se afla însă la locul său, în cui. Se apropie. În semiîntunericul din grajd, hamul părea a fi un om. Un om fără gât, dar cu un chip care semăna izbitor cu al străinului. Cu al Sfântului. Lae întinse mâna. De cui, peste ham, stătea agățată o mască. În locul ochilor albaștri ai lui Roger Moore, două orbite goale. Lui Lae i se păru că aude un nechezat. Apoi zarvă mare pe uliță.
- Motor!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!