Aveam să descopăr că Pașadia fusese un mare domn, de viță nobilă. Fiu de mari boieri de prin zona Timișoarei, cu un nu foarte depărtat ascendent într-o familie veche de cavaleri teutoni, fusese lăsat lefter pe de o parte de către un unchi care risipise 80% din averea - căreia îi era administrator în numele nepotului minor - pe la Paris, din dragoste mare după o dansatoare în vogă, pe de o parte datorită sistemului extrem de nou de distribuție a veniturilor propus de muncitorimea și țărănimea română ajunsă hodoronc tronc majoritară în legislativ. Se trezise pe la 18 ani că după ce mâncase șerbet de floare de colț din cristaluri de Boemia trebuia să ronțăie salam de soia dintr-un ziar în care se vorbea despre cât de eliberate se simt țărăncuțele de când nu mai sunt obligate să sugă fără număr de sub caftanele demodate și puricoase ale chiaburilor. Dorise să împărtășească și el bucuria țărăncuțelor, dar fusese surprins într-o poziție la un moment dat dureroasă pentru activistele care călătoriseră în Rusia fără să fi știu dinainte că la vodcă prea multă bărbații nu mai știu ce fac, fiind așadar interzisă ca fiind pidosnică, murdară, și cu totul în contra scopului pentru care i s-a dat femeii pe de o parte pizdă, pe de o parte cur. Servise din aceste cauze complexe pe barierele pseudo-emancipării femeii românce lucrând la canalul Dunăre - Marea Neagră câțiva ani sub pretextul că era deținut politic, după care, întrucât se dovedise receptiv față de aceeași plăcere care-l adusese pe el acolo a unui arhitect-șef, fusese transferat către o închisoare cu regim obișnuit. În noul loc fusese coleg de celulă cu oameni deosebiți, doctori, istorici, filosofi, oameni politici, actori, arhitecți, o colecție rară a României burghezo-moșierești. Dintre aceștia, mulți erau prea bătrâni și prea bolnavi pentru a mai spera că vor scăpa vii de acolo, așa că depuseseră toate eforturile pentru a însămânța în el, mai tânărul și mai virilul lor coleg de celulă, toate tradițiile de valoare pe care reușise să le dezvolte și să le rafineze o întreagă civilizație traco-daco-romano-bizantină. Fusese în sfârșit eliberat după 16 ani de la prima abatere a sa de la sexualitatea tradiționalistă, cu gusturile și mai pervertite decât le avusese la adolescență. Cunoștea toate obiceiurile erotice ale moșilor și strămoșilor noștri, de la originea adevărată a cuvântului ‘muiere’ la vârsta potrivită pentru căsătorie a unei domnișoare de până în 14 ani; de la îndemânarea de a face un astfel de căluș astfel încât persoana care îl poartă să poată recepta cu ușurință un puloi gros în gură în contra voinței sale fără a avea însă și posibilitatea de a mușca organul până la beneficiile genetice necunoscute lui Darwin de a te iubi și a procrea cu sora, frații, mătușele și unchii; de la obligațiile pe care le are sora sau fratele mai mic față de surorile sau frații cu nevoi amoroase, până la cum se dresează animalul de casă favorit pentru jocuri erotice inocente. Șarmant atât pentru bărbați cât și pentru femei, cu părul ușor grizonat, cu o ținută patriciană și vorbe plăcute, și mai ales posesor al unor conexiuni invizibile dobândite prin intermediul distinșilor săi foști colegi de celulă, imediat după eliberare fusese angajat actor la teatrul Nottara din București. Acolo făcuse furori în senzaționale roluri shakespeariene prin capacitatea sa rarisimă de a mima nebunia, alienarea, dedublarea, decăderea, desfrâul, evul mediu autentic. Se căsătorise din plictiseală cu o avocată care-l diviniza și care la început crezuse că Pașadia dorește să o supună unor experimente sexuale numai pentru a o testa, dar după ce le trecuse cu râvnă și devotament constatase că de fapt nu reprezentau experimente ci norma zilnică. Încercase să schimbe lucrurile și făcea scandal de fiecare dată când casa și dormitorul le erau invadate de prieteni și admiratoare ale marelui actor, însă singura repercusiune ale vociferărilor fusese excluderea ei de la distracție. Pașadia se refugia împreună cu amicii de taină în biblioteca căptușită cu cărți rare legate în piele, și de multe ori nu se întâlnea decât întâmplător cu nevastă-sa prin bucătărie sau la baie. În cele din urmă femeia cedase psihic, și reușise să-și auto-inducă o manie nimfomană compulsivă, care, avea să diagnostice un psihiatru peste mulți ani, provenea din dorința de a își satisface soțul și de a se ridica la înălțimea așteptărilor lui. Datorită faptului că după toate probabilitățile autoritățile vremii constataseră eșecul programului de reeducare desfă-șurat în cei 16 ani de închisoare, Pașadia fusese lăsat să plece pe căi legale din țară, însă fără nevastă, căreia i se rezervase un loc special la spitalul de nebuni, departe de orice obiecte falusoide sau lichide albicioase sau cu miros de pește, pe care femeia avea tentația bolnăvicioasă de și le introduce în toate orificiile corpului său. Ajuns la Paris, locul pierzaniei unchiului său și a averii pe care ar fi trebuit să o primească la majorat, se folosi din nou de nobilele relații pe care le dobândise în închisoarea comunistă și reuși să devină un corespondent savuros al Europei Libere. Avea o plăcere de-osebită în a transmite înapoi, către țara și regimul care îi pervertiseră neintenționat ființa și gusturile, grozăvii și mai mari decât cele prin care trecuse el în anii de detenție vrând-nevrând erotică. Deveni repede celebru, mai ales datorită faptului că părinții acopereau urechile copiilor și bătrânilor atunci când începea emisiunea sa “Itinerarii europeano-pontice”, iar violatorii de cartier începuseră să boteze drept pașadisme diferitele scârboșenii la care le obligau pe vânzătoarele de semințe pe care le prindeau la ceas de seară traversând câte un parc prost luminat. Poveștile pe care le înșiruia săptămână de săptămână la radio contribuiră (aveau să spună peste zece ani istoricii revoluțiilor anticomuniste) în mod decisiv la surparea regimului lui Ceaușescu, prin faptul că învolbura grozav și monstruos imaginația oamenilor către lucruri și practici interzise în România. În fiecare vineri la ora 7 PM urechile celor fragili de inimă erau astupate cu dopuri iar minorii erau trimiși la joacă, și o țară întreagă începea să viseze la orgii monstruoase desfășurate în baruri, cafenele, discoteci, piețe publice, parcuri, metrouri, trenuri, tramvaie, culoare, săli de așteptare, primării, birouri, scări de bloc, cinemauri, cu necunoscuți și vânzătoare, cu colegi și vecine, cu trecători și taxatoare, cu poștași și polițiste, cu securiști cu ochi albaștri și profesoare. Excitarea se picura radiofonic, ilegal, în sexele din ce în ce mai tumefiate, în ochii din ce în ce mai scoși din orbite. Vinerea între 7 și 8 PM deseori se raportau întreruperi ale diferitelor servicii publice, ceea ce avea să se dovedească catastrofal regimului în vinerea din 22 decembrie 1989, când din cauza frigului pașadismele erau experimentate pe scară largă de populație, cu participarea largă a organelor opresive. S-a produs astfel miracolul unei revoluții care nu a degenerat într-un război civil, unde armata a fraternizat cu populația întrucât la momentul primirii ordinului soldații se aflau în copulații pașadiste imposibil de stopat. Pentru celebrarea căderii odiosului dictator, care se pare că era imun la pașadisme din cauza vârstei înaintate, dar și din motivul obiectiv al epuizării extreme a marii majorități a populației în serile difuzării emisiunii, noul parlament avea să hotărască în regim de urgență scurtarea programului de lucru de vineri și transformarea zilei de sâmbătă în zi liberă. Pașadia avea să se reîntoarcă în glorie în țară, și avea să repună bazele unui partid istoric care avea ca manifest libertatea sexuală și eliminarea articolelor de lege care defineau așa-zisele delicte erotice, cum ar fi homosexu-alitatea, poligamia, infidelitatea sau incestul. Partidul a prins în marile orașe și, în mod surprinzător, printre ciobani. Supranumit de presă senatorul sexului, a pierdut însă lamen-tabil în bătălia cu mentalitățile înăcrite de creștinism ale colegilor săi burtoși, mujici și tradiționaliști din parlament. Nereușind să legalizeze poligamia și căsătoria între persoa-nele de același sex sau din aceeași familie, a hotărât să facă frondă consumând substanțe interzise sau afișându-se în posturi indecente pe holurile parlamentului. Protejat de drep-turile senatoriale, participa la ședințele din plen cu joint -uri uriașe în gură, și sufla fumul de marijuana în fața ofițerilor de la antidrog și a judecătorilor sau procurorilor care doreau toți, din comenzi înalte, să pună capăt pașadismului. Era însoțit peste tot de un grup de bărbați și de femei de orientare sexuală incertă (printre care am înțeles că se numărau și Pantazi, Pirgu, Janett, Mima și - …ah, inima mea… - Rașelica), costumați de cele mai multe ori indescriptibil de provocator și care se dedau unor jocuri libidinare scandaloase permanente, indiferent de locul în care se aflau. La un moment dat un personaj important, poate cel mai important personaj din politica românească, declarase că pașadismele erau OK înainte de revoluție, dar că acum pașadismul devenise deranjant. Până la urmă, fusese în pofida eforturilor tuturor, reales de încă două ori consecutiv în senat, și îi plăcea să le dea peste nas tuturor oficioșilor guvernamentali, prezidențiali, parlamentari, etc. deplasându-se peste tot numai cu mijloace publice de transport în comun și consumând ostentativ droguri nepericuloase, precum marijuana, hașiș, cocaină, împreună cu cercul său de prieteni și protejați. Devenise ocrotitorul celor care doreau să se distreze fără să țină cont de prejudecățile înăcrite ale unora sau altora, fără să țină cont dacă prejudecățile respective se concretizaseră în legi cretin promulgate sau (încă) nu. În același timp, Pașadia nu-i avea la inimă pe cei care consumau tot felul de prostii chimice, care dădeau dependență fizică și psihică, și transformau consumatorul într-o epavă. Se pare că el fusese cauza multor arestări din lumea interlopă, pe care datorită pasiunii sale o cartografiase extrem de bine, pe motiv, circulau zvonurile, că respectivii nu fuseseră receptivi la sfaturile sale de a înceta să mai vândă heroină și alte tipuri de droguri injectabile. Avea oroare de seringi, și nu înțelegea cum o persoană normală la cap poate savura plăcerea în urma unei înțepături – ce oribil – în venă, eventual cu același ac pe care-l folosise un alt imbecil, posibil purtător de hepatită, HIV sau sifilis. Se poate spune că Pașadia era iubit de un număr extrem de mare de oameni, dar urât cu o îndârjire enormă de un număr considerabil de indivizi dubioși, așa că moartea lui violentă și subită nu avea de ce să mire prea tare pe polițiștii care investigau cazul.

Romanul a aparut in 2005 la Editura Polirom.

Pagina oficiala a romanului este www.RomanulRomanescPervers.ro

Va multumesc pentru orice comentariu sau sugestie.

Vox populi, vox dei.